Răzvan Popovici: Orice idee imposibilă trebuie să fie calitativă

În 2017 am avut 16 acreditări de presă la festivalurile culturale din România (de film, de muzică, de teatru) iar unul care mi-a rămas întipărit în minte a fost Festivalul Internațional de Muzică de Cameră SoNoRo prin conceptul scenografic pe care îl propunea la fiecare concert. Intram la Sala Radio, Aula Magna, Banca Națională a României și vedeam un light-design care deja mă introducea în atmosfera distinsă a muzicii clasice live. O  altă particularitate pe care am remarcat-o a fost comunicarea directă a domnului Răzvan Popovici cu spectatorii prezenți:  înainte de fiecare moment muzical, el povestea publicului despre piesa pe care aveam să o ascultăm, apoi îl vedeam cântând la violă alături de artiștii invitați în festival. Și atunci mi-am zis: Iată un artist care le face pe toate! Am aflat că organizează și SoNoRo Interferențe,o tabără de creație adresată tinerilor muzicieni din toată lumea, cu workshopuri

La Ceainăria Cărturești Verona am avut bucuria de a-l asculta pe domnul Răzvan Popovici vorbind despre provocările organizării unui festival și menținerea statutului de muzician în același timp, cu prilejul unui eveniment denumit Mentoriada.

Ce-am învățat îndeosebi în Germania am încercat după aceea să realizez aici. Cel mai important lucru pe care l-am învățat în Germani a fost rigoarea. Cred că lucrurile făcute bine duc la proiecte realizate pe termen lung, împlinite și duse la bun sfârșit, care se dezvoltă. În Germania este o densitate de peste 700 de festivaluri de muzică simfonică, în România sunt doar 5.  Sufletul latin are entuziasm, iar rigoarea germană organizează.

Soarta a făcut ceea ce nu aștepta nimeni – am emigrat în Germania, am studiat acolo, apoi m-am întors în România să fac Festivalul SoNoRo. Eu ador Bucureștiul, nu știu cum vi se pare vouă, dar cred că Bucureștiul oferă tot felul de frumuseți nebănuite. Bucureștiul este o mină de surprize la tot pasul. Cu cât ești mai curios cu atât poți să-l descoperi. Doar Cărtureștiul câte colțuri nebănuite are – și pe-afară și pe dinăuntru, plus bunul-gust al domnului Sturdza arhitectul și proprietarul clădirii.

Prima ediție SoNoRo din 2006 a fost foarte aventuroasă pentru că eu am venit relativ neștiutor și entuziasmat să fac lucruri. Aveam două birouri, făcusem programul, investisem în broșuri foarte frumoase făcute de prieteni artiști, și pasul următor era strângerea de fonduri. Majoritatea oamenilor spunea că este o greșeală, n-are nici un sens, nu are nimeni nevoie. Să nu vă lăsați niciodată manipulați când vi se spune că e o chestie de nișă. Eu am crezut în festival de la început și astfel aici vezi și ce-ți dă universul înapoi. Trebuie să ai încredere în inițiativa ta. Nu poți să faci ceva de care ești pe jumătate convins.

Dacă ești artist și organizezi ceva și nu ai capacitatea de a schimba macazul, poți să te faci de râs. Pe scenă trebuie să uiți că ai stat la laptop, pe telefoane, și să te concentrezi asupra muzicii. Am prieteni care sunt foarte buni organizatori, dar care pe scenă nu mai livrează calitate. E o presiune și fără organizare. Ca muzician dacă e un zgomot de fond poți să faci să nu-l mai auzi, pentru că așa poți supraviețui în lumea asta gălăgioasă. După ce cânți mult în fiecare zi, cred că liniștea asta e de neprețuit. În Viena cele mai bune cafenele nu au muzică. Auzi un clinchet de pahar, un foșnet de ziare.

Publicul dacă nu e fascinat de la primul concert, apoi nu mai vine la următorul. Întotdeauna trebuie să fie calitate maximă. Orice idee imposibilă trebuie să fie calitativă. La prima ediție am avut norocul să-l avem în sală chiar și pe Francisc Ford Coppola, care tocmai terminase filmările în România.

Verbs describe us
0

Scrie ce simți