Amintirile mele cu Stela Popescu. Să respectăm memoria și munca artiștilor

Am ajuns târziu de la Gaudeamus și azi. Preocupată de lansările de carte filmate și determinată să le montez cât mai repede pentru că mâine urmează o nouă zi de târg literar, am deschis pe drum internetul și am văzut o postare care la început mi s-a părut o glumă proastă, o cerșeală de reacții virtuale nimic mai mult. Am solicitat o reacție oficială și am primit-o.: Din nefericire, doamna Stela Popescu a murit…

Probabil cea mai longevivă actriță de teatru de revistă, am avut bucuria de a trăi 2 experiențe alături de dumneai: prima a fost la Buzău, pe când eu aveam 15 ani, eram la liceu și se organizau niște probe pentru o școală de actorie și muzică. Am avut o probă de dicție cu 20-30 de verbe reflexive la modul gerunziu, o probă de citire la prima vedere, eu am fost singura care nu le-a greșit și doamna Stela Popescu mi-a spus: Bravo!

Iar a doua amintire este chiar de Ziua Internațională a Teatrului de la decernarea stelei omagiale actorului Ștefan Bănică senior, alături de care a format un cuplu artistic în spectacolele de variete de pe scenă și televizate.

Nu, nu sunt genul de admirator care deplânge moartea unui artist, doar ca să-și crească vizibilitatea. Rețelele sociale încurajează ipocrizia și asta e groaznic. Nu cred că ești în măsură să îți dai cu părerea despre dispariția unui artist când nu l-ai văzut niciodată jucând pe scenă, nu i-ai văzut un film, nu i-ai ascultat o piesă. Rețelele sociale creează măști care nu știu cui folosesc… Fiecare ieșire din scena vieții a unui artist este o pierdere irecuperabile pentru ceea ce înseamnă cultura unui popor, nu mai spun de durerea familiei și a celor apropiați. În rest, ar fi bine să respectăm durerea pierderii definitive și desigur să aducem un omagiu, dacă simțim acest lucru, după ce am descoperit munca artistului. Când descoperi moartea, nu ai descoperit artistul… Așa că să ne concentrăm asupra profesiei sale care este nemuritoare! Și peste 100 de ani Stela Popescu va fi amintită în cultura românească drept o mare personalitate culturală și ce bine că există arhivele televiziunilor pe YouTube, ca să poată fi vizionate de toți cei care vor să-și amintească sau să descopere.

Am văzut niște imagini oripiliante cu oameni cu telefoane mobile aparate foto camere video urcați pe ambulanță fotografiind targa cu trupul neînsuflețit al artistei. Poliția era de față și nu a făcut nimic. Ceva mai înjositor nu am văzut în viața mea de 1000 de filmări culturale. Înjositori pentru cei care au considerat că este în regulă să smulgă și până ultima amprentă a unui artist trecut în neființă, în loc să-i respecte memoria. M-am cutremurat și nu credeam că voi fi martoră la o asemenea demonstrație de subprofesionalism nejurnalistic. Vă rog, doamna Stela Popescu, să ne iertați pentru micimea de oameni care am ajuns să fim… Am folosit pluralul pentru că presa pentru mine a fost un vis care astăzi s-a transformat într-un coșmar din cauza oamenilor care murdăresc acest domeniu prin acțiunile lor… Mă voi uita la videourile cu Stela Popescu și Ștefan Bănică și-mi voi recăpăta speranța în bucuria de a trăi demn, frumos, cu respect față de o profesie, pentru că artiștii sunt nemuritori prin munca lor, care influențează generații peste generații.

Verbs describe us
0

Scrie ce simți