All Inclusive. Gânduri după a treia reprezentație

All Inclusive e spectacolul pe care l-aș vedea de 10 ori dacă s-ar juca mai central, nu la Palatul Copiilor. Totuși, sunt profund recunoscătoare că l-am văzut de 3 ori anul acesta, în anul premierei lui.

Autorul piesei, Alexandru Popa, cred că s-a întrecut pe sine cu acest text. Dacă la Secretul fericirii nu eram atât de încântată de scriitură (desigur și prezența disconfortului este o reacție, în timp ce indiferența nu), la All Inclusive subiectul piesei m-a atins de la primele replici. În primul rând, textul se concentrează pe alegerile pe care le facem în viață, mai cu seamă pe situația femeii în diferite ipostaze: fiică, soție, amantă, soră, studentă, iubită.

Prin textul acesta le-am descoperit într-o nouă lumină pe Medeea Marinescu, Diana Roman, Mirela Oprișor, care prin interpretarea lor personajele ies din șabloanele impuse de text și se conturează altfel de fiecare dată. Cel puțin la cele 3 reprezentații văzute de mine am văzut alte femei și asta e frumusețea teatrului că vezi mereu altceva.

Așa cum le-am perceput eu, rolurile bărbaților din acest spectacol sunt mai mici – ei provoacă acțiunea, dar nu sunt în centrul atenției (cum poate ne-am obișnuit în piesele clasice de teatru), ei suportă consecințele faptelor lor, dar nu vedem în mod concret ce anume săvărșesc. Încă trăim vremurile în care bărbații orice ar face ies iertați și caută o cale de a fi iubiți din nou, în timp ce femeia este judecată pentru fiecare pas în afara tiparului impus de societate.

În All Inclusive avem de-a face cu femei libere în spirit și în gândire, femei care vor să iasă din carapacea prejudecăților care le încorsetează și atunci începe lupta: lupta pentru a rezolva problemele de familie, de căsnicie, de la școală, de la servici. Unde apare femeia brusc situația devine incomodă pentru bărbații din jur.

Personajul Dianei Roman, Adele, tânăra studentă, își dă seama că perfecțiunea inoculată de părinții ei nu înseamnă fericirea, perfecțiunea înseamnă doar nefericire. Chiar dacă face alegeri nebunești, personajul ei este cel mai înțelept din tot spectacolul pentru că nu vrea să devină matură înainte de a realiza ce înseamnă asta și a înțelege pe deplin viața la 20 de ani, când părinții ei au avut-o pe ea. Maturitatea ar trebui să vină natural, nu prin conjunctura evenimentelor. Orice lucru forțat duce la consecințe neașteptate.

Nu vreau să epuizez subiectele acestui spectacol așa că mă voi opri aici cu cel de-al treilea articol, nu înainte de a-i felicita pe autor, Alexandru Popa și pe regizor, Vlad Zamfirescu, și de a remarca succesul All Inclusive-ului la București – se joacă de la prima reprezentație cu toate biletele vândute.

Verbs describe us
0

Scrie ce simți