Demnitate. Gânduri după două spectacole

Spectacolul Demnitate e o premieră în viața mea de teatroholic pentru că pentru prima oară m-a interesat interpretarea actoricească, și nu tema pe care o propune textul și nici regia. Tema piesei și punerea în scenă sunt cele două direcții pe care le iau în considerare când văd un spectacol, pentru că ele sunt noi întotdeauna. Nu aș putea 10 spectacole pe același subiect, dar aș putea vedea un actor jucând în zece spectacole, la fel cum aș vedea 10 spectacole făcute de același regizor. Subiectul trebuie să fie diferit, să fie nou, să fie proaspăt. Regia trebuie să fie uluitoare și inovatoare. Vă dați seama că am un car de așteptări de la un spectacol, da? Ori e absurd! Mereu concentrată pe poveste și pe manevrele regizorale, am uitat să apreciez jocul artistic la adevărata lui valoare – cel care dă viață de fapt unui spectacol, pentru că pe scenă vedem actorii și prin ei capătă consistență și lucrarea dramaturgică și cea regizorală.
Noi am uitat că artiștii sunt de fapt în centrul lucrurilor, spune o personalitate a culturii românești pe care eu am admirat-o de la prima întâlnire.
Așa este! Am uitat că artistul este cel care face lucrurile să se întâmple în interiorul ființei umane în primul rând. El este creatorul de emoții, de stări, de gânduri, de imagini. Arta vie ce se naște pe scenă îți menține constantă puterea de a visa și dorința de a tinde spre frumos, util și bine, câteva valori umane ușor de uitat când lupți cu uraganul de neîncredere și vulnerabilitate.
Am avut bucuria de a asista la două reprezentații ale spectacolului Demnitate cu Marius Manole și Șerban Pavlu la Cinema Pro, producție Teatrul Avangardia. Cum tastam mai sus, e o premieră să-mi atragă atenția în primul rând jocul artistic dincolo de poveste și regie, care trec pe plan secund. În ambele reprezentații ale spectacolului tensiunea de pe scenă a fost atât de mare și sentimentele atât de contradictorii, încât nu m-am putut hotărî cu care personaj să empatizez, care adevăr era mai valoros, ce aș fi făcut eu dacă aș fi fost în situația unuia sau alteia. Actorii m-au plimbat prin spectrul posibilităților când te afli în situații-limită și la o primă vedere doar eliminarea definitivă constituie actul de curaj suprem. Te pune pe gânduri un spectacol ca Demnitate. Îți dai seama cât de greu e teatrul în primul rând pentru actori care trebuie să-l joace în fiecare seară și în al doilea rând pentru tine spectatorul care nu ești mereu pregătit să primești ceea ce ți se transmite dinspre scenă. La spectacolul acesta publicul nu se simte, dar se simte tensiunea în sala plină ochi de fiecare dată de la Cinema Pro. Oamenii se concentrează  la maxim pe jocul actoricesc, iar la final ropotele de aplauze îi dau recomandarea viitoare spectacolului – bun de văzut! În primul rând pentru actori!

 

Verbs describe us
0

Scrie ce simți