Goldberg Show: Despre facerea lumii și alte întâmplări. Gânduri după spectacol

A fost un spectacol atât de greu încât am simțit că a durat triplu față de durata scrisă pe pliant. Iată o dovadă în plus că profunzimea te poate copleși în câteva minute și poate dilata timpul pe măsură ce te înconjoară arta vie ce izvorăște din toate ungherele sălii Teatrului Național din Cluj-Napoca (la propriu și la figurat).

Este important de precizat de la bun început că absolut toți iubitorii de teatru prezenți în sală la Întâlnirile Internaționale de la Cluj, au beneficiat de un regal teatral prin unicitatea reprezentației spectacolului Goldberg Show, regia Mihai Măniuțiu, pentru că este o producție a Teatrului Național Vasile Alecsandri care poate fi văzută în restul stagiunii doar de publicul care se află la Iași. Așadar, să mulțumim festivalurilor care fac spectacolele să călătorească spre bucuria spectatorilor!

Tot într-un festival văzusem o montare în limba germană a textului Variaţiunile Goldberg de George Tabori, piesa pusă în scenă de domnul Mihai Măniuțiu fiind o adaptare de Anca Măniuţiu în traducerea lui Alexandru Al. Șahighian. Atunci când cunoști textul unei piese deja îți e stricată surpriza acțiunii, de aceea unica uimire o poate constitui montarea scenică, interpretarea actoricească și desigur scenografia, dacă ești pasionat de domeniu.

Viziunea regizorală propune mai multe direcții care nu pot fi acoperite în cuvinte, evident, dar aleg doar două direcții pe care eu le consider relevante față de reprezentația văzută la teatrul clujean. Am citit un articol stufos ca un eseu care nu doar că te făcea să nu-ți dorești să vezi spectacolul crezând că e de 3 ore când el are o oră și jumătate doar, dar analiza aproape fiecare scenă și deja strica acel minimum de suspans cu care așteaptă orice iubitor de teatru un spectacol. Nu îmi doresc să fac asta prin gândurile mele care vreau să fie ca o invitație către teatru nu ca o ocolire a lui.

Să revenim, prin urmare, la spectacol. Tema cea mai importantă, în opinia mea, are legătură strictă cu viața actorului de scenă – el moare și învie în fiecare zi ca să moară din nou și apoi să reînvie. Este o diferență între reînviere și renaștere. Renașterea înseamnă că iei viața de la zero, ori reînvierea este să iei viața din punctul în care ai lăsat-o. Asta fac actorii de teatru. Lucrează din corpul lor, din emoțiile lor, din tot ce sunt ei și după ce ne oferă sufletul pe tavă, la următoarea reprezentație trebuie să dăruiască din nou. Este un moment atât de impresionant realizat de domnul Marcel Iureș, moment pe care nu-l voi povesti pentru că el trebuie descoperit de fiecare spectator. Baza este aceasta – tu ca actor de teatru niciodată nu poți palpa munca ta, pentru că ea nu există dacă tu nu exiști pe scenă și construiești acel rol seară de seară. Sacrificiul pe care actorul de teatru îl face prin dăruirea sa continuă pe scenă în fața publicului este inexplicabil și inegalabil.

A doua temă, din multe prezente în spectacol cu referire la religie, inegalitatea dintre sexe etc, este despre regizorul tiran și manipulator care își persecută asistentul. Acest spectacol te ajută să înțelegi mai mult despre jocurile de culise ale întregii echipe de creație a unui spectacol, vezi exact cum ajung actorii să fie ceea sunt pe scenă, vezi ce face scenograful, regizorul tehnic, asistentul de regie, femeia de serviciu – fiecare cu rol bine stabilit în producția teatrală.
La finalul spectacolului cineva spunea că respiră mai greu în urma lui, așa este. Aerul se schimbă după acest spectacol, devine mai dens. Realizezi și niște lucruri despre tine, despre lumea înconjurătoare și ești recunoscător că ai făcut parte din publicul numeros care a aplaudat cu patos prestațiile actorilor, creația regizorală, creația coregrafică, creația scenografică din Goldberg Show – Facerea lumii și alte întâmplări.

Verbs describe us
0

Scrie ce simți