Cristi Puiu: Descoperi foarte multe lucruri despre film lucrând

La Cărturești Carusel a avut loc lansarea DVD-ului Moartea domnului Lăzărescu, iar regizorul și co-autorul scenariului Cristi Puiu le-a împărtășit celor prezenți în librăria bucureșteană amintiri de la filmările lungmetrajului, dar și câteva frământări ale sale legate de procesul de creație al unui scenariu, de desfășurarea acțiunii pe platoul de filmare și de reacțiile neașteptate în urma vizionării filmului. reacții care apar și astăzi la 12 ani după premieră. New York Times a clasificat filmul Moartea domnului Lăzărescu al cincilea cel mai bun film din lume dintre producțiile cinematografice ale secolului XXI.  

Cel mai implicat om în realizarea filmului: Există un singur om care este interesat de film – regizorul. Actorul e de o manieră generală interesat de el, de jocul lui, și e firesc să fie așa. Operatorul de e interesat de imagine, iar sunetistul de sunet. E bine să-i lași așa. Ca regizor, îți dorești să fii ajutat de producător. Producătorul trebuie să-și dorească la fel de mult pe cât îți dorești tu ca filmul să fie făcut.

Atenția, factorul-cheie în lucrul pe platou: Dacă nu ești atent acolo pe platou, nu se vor întâmpla lucrurile care sunt cu adevărat importante într-un film, adică lucrurile care se nasc acolo, nu cele pe care le-a fabricat mintea ta și pe care le-a trecut pe hârtie. Și dacă ai posibilitatea asta, indiferent de riscuri, trebuie să te duci în direcția asta.

Ideile din cap puse pe hârtie iau alt aspect: Tot ce-ți trece prin cap crezi că e genial până treci pe hârtie. Tâmpenia o poți măsura doar atunci când iei distanță față de ea. În mintea ta nu e tocmai rău, dar trece-o pe hârtie și vezi apoi. Ai un gând, ți se pare că e un gând măreț, grandios, ceva ce nimeni nu a mai gândit până la tine. Foarte frumos! Ia stiloul, trece-l pe hârtie și după aceea citește-l cu voce tare. Dacă vrei să ți se facă rușine de tine, asta trebuie să faci. Citești acolo marele gând și sună prost și pretențios. Tu ricoșezi dintr-unul în altul și de fapt ele vorbesc foarte mult despre tine și despre ce e în mintea ta. Foarte multe lucruri le descoperi făcând filmul. Descoperi lucruri la care nu te-ai gândit o secundă. Și nu le descoperi așa că sunt aruncate pe jos. Unul spune o vorbă aici și ți se mișcă rotițele. Auzi ceva de la un actor, de la o actriță, de la un operator, de la un sunetist, de la băieții de la recuzită. Lucrurile sunt acolo. Sau nu. Ajungi acasă, zice soțul sau soția sau copilul o chestie. Dacă tu îți închizi creierul în procesul de creație și nu auzi, nu vezi nimic, atunci nu vei observa lucrurile care te ajută și vei trece pe lângă ele. Și atunci o să te duci cu micul tău proiect de scenariu și filmul tău o iasă o glumiță.

Una din raportările prezente la Moartea domnului Lăzărescu: Dacă mă uit la film din punct de vedere al cinemaului, mă enervează foarte mult, dacă îl privesc simplu, mă emoționează. Mi se pare prea explicit. Ce tot vorbesc ăia atâta? Ce e de spus? Și apoi sunt toate intervențiile acelea la nivelul scenariului pentru a-i bloca justificările spectatorului, fuga în fel de fel de explicații, declanșarea mecanismului țapului ispășitor. Imediat suntem atenți la felul în care ne tratează ceilalți, nu ne gândim nicio secundă că și noi la rândul nostru îi tratăm pe alții prost. Suntem foarte toleranți cu noi înșine și foarte exigenți cu ceilalți. Cam așa funcționăm. Filmul acesta este socotit important pentru că îți permite ție spectator să fugi în explicații facile, adică îți permite să te speli pe mâini. Iată vinovații! Ăștia trebuie puși la zid! Doctorii, sistemul sanitar! Nu se gândește nimeni la povestea bătrânului care moare…

Condiții extreme fizice la filmări: Dacă las laoparte cinemaul, mă cuprinde nostalgia. E o altă epocă. A fost o întreprindere glorioasă în toate sensurile cuvântului, la toate capitolului, pentru noi cei care am fost acolo. Am avut nopți de filmare. Eu în ultimele două săptămâni nu mai puteam dormi mai mult de 3 ore pe zi. Ajungeam la filmare paralizat și ca mine toți ceilalți care au făcut filmul. Actorii vin pe zile. Ion Fiscuteanu a fost de la un capăt la altul al filmărilor, apoi Luminița Gheorghiu și Gabriel Spahiu au stat cel mai mult. Cu excepția lor, toți ceilalți veneau și plecau. Probabil că noi cei care rămâneam eram la fel de paralizați. Ulterior filmul a fost selecționat, ba a luat și un premiu la Cannes, apoi se vorbește despre el ca începutul noului val românesc în cinematografie, toate astea au meritat.

Agonie și extaz: Și băieții din cartier au venit să mă ajute. A fost un soi de entuziasm așa, venit nu știu de unde, dar cert e că eu m-am simțit extraordinar de protejat. E foarte complicat. Tu ești cel care cere și ești foarte ușor pus la zid apoi, dar oamenii au fost alături de mine. Au fost lacrimi și la fimul acesta, că la mine la filme se plânge. Actrițele plâng, actorii nu, că sunt bărbați, ei te înjură direct.

Tot timpul poți face un lucru diferit: Am foarte multe regrete. Întotdeauna după ce termini un proiect ai impresia că ar fi putut ieși ceva mai bun dacă ai fi avut o listă întreagă de lucruri. Inițial, ai o poveste pe care vrei să o spui și ai niște impuneri care vin dinspre scenariu și apoi dinspre mizanscenă, și apoi începi să tai. Există riscul ca lucrul pe care ai fi vrut să-l spui să nu îl spui în rațiuni obiective, că nu intră, și atunci trebuie să-l lași deoparte. Ce alegi să păstrezi în film și ce alegi să tai? Oricum după ce termini filmul ai regrete. Nu știu dacă a fost formula cea mai bună. Dacă ar fi să spun povestea unui bătrân care moare azi, nu aș spune-o la fel.

Tema dominantă: Nu ies din bucla asta, pentru că singurul lucru care mă interesează e să pot spune o poveste despre moarte care să stea în picioare. Asta vine cu fel de fel de alte riscuri. Azi în cinema oamenii mor foarte convețional. Ce înseamnă să mori în cinem, dacă nu este o rafală de mitraliere care să-i rupă în bucăți, efecte speciale? Astea vin și mătură momentul trecerii. Mai este varianta cu capul într-o parte și o dâră de sânge picurând din gură sau din ureche. Foarte simplu în sensul rău, foarte imoral. E mai sănătos să-ți dirijezi personajele inventate de tine sau de altul, cum se întâmpla la începuturile filmului. Nu sărea nicio picătură de sânge, erau niște convenții.

Bucurii de festival: Distribuitorul filmului mi-a acceptat afișul făcut de mine și de fratele meu după o fotografie de Silvana Bratu. A fost atât de bucuros că a și închiriat în Marche du film la Cannes într-un subsol și a pus pe un stâlp imens afișul. Ne-am făcut și poze acolo, noi țărănușii veniți din Europa de Est.
Apoi m-am gândit, iată am luat premiu la Cannes pe 20 mai 2005 – 20.05.2005. Am zis Wow!

 

Verbs describe us
0

Scrie ce simți