Bucuria și rigoarea creației. Dialog într-o pauză de muzică.

Cuvintele sunt pauzele pe care muzica le ia ca să se odihnească în lumea alertă de azi, în care timpul e un dar scump pe care ni-l amanetăm fără chibzuință uneori. Suntem în era în care imaginea guvernează și înseamnă mai mult decât face, de fapt. Nu mai ținem cont de nici un sentiment real, doar de cel indus de imagine. Se plusează prea mult pe vizual, când acest vizual e doar o modalitate de exprimare și în nici un caz nu e totul. Muzica suferă când imaginea inventează realități paralele. Muzica este un fel de medicament al sufletului când este împovărat de cuvinte și imagini, dar uiți de muzică din moment ce lucrezi cu vizualul și scrisul.  Când auzi muzica, nu căuta să afli de unde vine, ci încearcă să te bucuri de ea și să îi prețuiești infinit prezența. Astfel mă regăsesc în situația neașteptată de a asista în premieră pentru mine la repetițiile pieselor noi de pe noul album al artistului pe care eu îl admir de două decenii. 

Firește că ai așteptări uriașe de la muzica nouă ca și când ea ar fi creată întocmai ca să nu te dezamăgească pe tine. Ce ușor punem etichete și catalogăm munca de ani de zile a unor oameni în loc să ne bucurăm de experiență ca atare. La repetiții mi-a plăcut cel mai mult pentru că acolo se vede profesionalismul cu care este tratată fiecare piesă, dăruirea artiștilor chiar și când sunt în cadru restrâns, între ei, se simt perseverența și conștiinciozitatea. Ești un mic intrus în bucătăria lor secretă, dar și un mare privilegiat pentru care ești recunoscător. Aproape nu mai poți respira de emoția întâlnirii cu sunetul, melodia, versurile, poveștile spuse prin creațiile lor, toate astea acționează ca o explozie de senzații și parcă te aduc mai aproape de eul interior, cel uitat sau acoperit de frici și îndoieli, problemele cotidiene. Muzica nu te lasă să te pierzi în prăpastii adânci, între vis și realitate, ba dimpotrivă. Muzica te obligă să fii creativ și activ în propria viață, și de aceea nimic nu poate înlocui energia dată de muzică. Mergem în sala de spectacole și ne convingem de acest lucru, dar până atunci ajungem și la repetiții, și observăm cu ochi uimit tot ce e acolo. Într-o pauză am avut deosebita onoare a unui interviu cu un creator de muzică, un perfecționist, care este și cel mai solicitat artist al generației noastre de cel puțin 20 de ani încoace. Doamnelor și domnilor, dragi iubitori de muzică, împreună aflăm noutățile pe care ni le aduce Ștefan Bănică prin piesele compuse de pe noul album, Picat din Lună, și ce planuri are pentru această toamnă.  

Judy Florescu: Ce îi așteaptă pe vechii dar și pe noii iubitori de muzică când vor asculta Picat din Lună?

Ștefan Bănică: Fiecare album este o etapă din viața mea. Textele cântecelor reprezintă căutările mele, ceea ce mă preocupă pe mine într-o anumită perioadă de timp.  Dacă primele albume erau despre viața la bloc, textele și personajele erau inspirate de acolo, după o vârstă apar copiii, apar responsabilitățile și ne schimbăm. Picat din Lună e un album care are o anumită stare. Am muncit foarte mult la el. Am stat la mixaj la fiecare piesă. Le-am întors pe toate fețele ca să sune cât mai bine, pentru că  atunci cand le voi asculta după ani de zile, să sune cum îmi place mie, să nu mi se pară că s-ar mai fi putut face ceva și nu am făcut. Când e muzica ta, când sunt versurile tale, când sunt aranjamentele tale muzicale, implicarea este foarte mare, și atunci ești atent la fiecare detaliu.

Judy Florescu: Ce compuneți mai întâi: muzica sau versurile?

Ștefan Bănică: Întotdeauna compun muzica prima. Niciodată nu am compus pe versuri. Întâi e muzica și apoi vin versurile. Unele piese vin mai ușor, altele vin foarte greu, pentru că ții morțiș la o idee, pe care vrei să o exprimi. Alteori vine textul natural, curge, pur și simplu. La albumul acesta m-am gândit mult. Am schimbat multe foi. Nu pot să scriu pe tabletă sau pe telefon. Probabil e un obicei mai vechi din teatru. Nu pot să citesc textul unei piese de teatru de pe tabletă. Am nevoie de hârtie să îmi fac însemnări pe ea, dar asta ține de bucătăria internă.

Judy Florescu: Aveți tot timpul la dumneavoastră ceva pe care vă notați ideile?

Ștefan Bănică: Nu am tot timpul, dar cer un creion, o foaie de hârtie, ca să scriu, oriunde mă aflu, chiar și în avion. Nu pot să umblu cu o chitară tot timpul după mine. Sau pot, dar nu vreau să fac asta.

Judy Florescu: Când vă simțiți picat din lună?

Ștefan Bănică: Mă simt picat din lună când vin după tot felul de treburi și uit unele lucruri pe care le fac cu toată dragostea apoi. Ești picat din lună când vrei să faci multe lucruri deodată și nu-ți iese nimic. Picat din lună ești atunci când nu controlezi lucruri, când nu ești concret, când ești vulnerabil, așa cum suntem cu toții uneori.

Primul single de pe albumul “Picat din Lună” este “Ea mi-a pus cătușele2.

Judy Florescu: Sunt și piese pe care publicul le cunoaște pe noul album?

Ștefan Bănică: Da, este piesa: Mama, un cântec apărut acum 2 ani,  dar care pe disc orchestrația conține viori ce îi dau o altă dimensiune. Avem Gură, taci!, un alt cântec care a ieșit acum 2 ani. Avem single-ul Când nu vezi și un bonus track, featuringul cu Cabron Cine stă la masa mea. În rest  avem 9 cântece noi care nu au apărut nicăieri.

Judy Florescu: E un sound nou față de ce ați înregistrat până acum?

Ștefan Bănică: Nu e un sound nou. În era asta în care efectele sunt foarte importante, totul se face din butoane, eu am mizat totuși în cazul acestui disc pe naturalețea instrumentelor. Indiferent cât de tare este sintetizatorul respectiv, tehnologia, niciodată o chitară nu va suna ca o chitară adevărată, când intervine mâna artistului, intervine personalitatea lui și lucrurile astea se simt. În momentul în care ai niște instrumentiști așa cum am eu în Rock’n’Roll Band este păcat să nu îi pui în valoare, chiar dacă nu este în trend. Desigur că și acest album este impregnat de solo-urile lui Nicu Patoi, niște solo-uri foarte bine gândite și foarte bine alese.

Judy Florescu: Cu ce artist ați mai colaborat pe noul material discografic?

Ștefan Bănică: Am înregistrat o piesă cu Delia, care se numește Inima mea ești tu și este o bossanova. Iar textul este Dragostea se desenează/ Pui sentiment pe hârtie/ Inima o colorează/ Și inima mea ești tu. E o piesă plină de sensibilitate și Delia evident că i-a împrumutat personalitatea ei. Mi se pare un cântec foarte bun și simplu, fără nici un fel de efect.

Judy Florescu: Ce alte compoziții noi îi vor bucura pe iubitorii de muzică?

Cine oare? e un vals, care merge direct la suflet fără artificii. Face parte din categoria pieselor Am s-o aștept mereu sau Dansez pentru tine.

Să zbor e o piesă care vorbește despre sufletul-pereche pe care îl știi din altă viață. Noi nu suntem niște muritori, și chiar dacă murim spiritul continuă să trăiască, eu așa cred. Sunt niște legături pe care spui că le găsești întâmplător, dar nimic nu este întâmplător. Nu e un cântec filosofic, dar reprezintă o stare de spirit. În permanent ai tendința să tinzi spre absolut. Nu o să ajungi niciodată acolo, dar important e să tinzi.

Până la cer e un pop-rock extrem de interesant, care e doar în chitări, fără nici un fel de efecte. Are un text metaforic, o linie melodică foarte bine definită și care sună foarte bine pe disc.

Înger și drac e un cântec în care vulnerabilitatea iese în față. Exprimă niște stări prin care am trecut cu toții în momentul în care dragostea este nesigură. Nesiguranța poate fi și frumoasă, pentru că nesiguranța te face vulnerabil, te face să fii tu însuți, nu mai porți o mască.                                                                                                                                                                                                                           Ștefan Bănică

Judy Florescu: Ca și pe celelalte albume, observ că ați compus piese de dragoste.

Ștefan Bănică: Sunt și piese de dragoste, dar și radio-friendly cum ar fi Ea mi-a pus cătușele. Direcțiile sunt multe: e vorba de un tip care s-a îndrăgostit și femeia i-a pus capac, l-a liniștit definitiv. E un text haios, dar în același timp e foarte cantabil. Are un ritm care îți dă o stare bună, pozitivă.

Judy Florescu: Desigur, umorul nu poate lipsi din creațiile dumneavoastră.

Ștefan Bănică: Avem o piesă în care se vor regăsi toți cei care lucrează în corporații, unde lucrurile nu sunt atât de lejere: Șefa mea e belea – e un cântec despre o șefă care e afurisită, dar care arată și foarte bine. Mi-am imaginat o astfel de situație. În teatru sau în muzică atmosfera e foarte creativă și lucrurile sunt mai lejere, ori într-o corporație lucrurile nu sunt neapărat așa.

Picat din lună, piesa care dă și titlul turneului și albumului, e un cântec haios, care îți dă o dispoziție bună. Când ești puțin distrat și toate lucrurile îți ies pe dos, asta nu te împiedică să iubești. Este un rock’n’roll, e mult mai aproape dacă vrei de stilul cu care oamenii s-au obișnuit.

Judy Florescu: Cred că e foarte important pentru iubitorii de muzică să știe dacă pot cumpăra albumul de la sălile unde vor avea loc concertele din turneu.

Ștefan Bănică: Da, în turneu vor fi discuri la vânzare. Mulțumesc publicului meu care de fiecare dată mi-a demonstrat că există oameni care încă mai cumpără muzică, ascultă muzică de pe albume, nu de pe internet. Muzica de pe album are o altă calitate. Sunetul analog este un sunet cald, sunetul digital compresează. Eu le recomand să asculte muzica de pe cd-uri.

Judy Florescu: Iar după concerte urmează o sesiune de autografe și poze.

Ștefan Bănică: Întotdeauna după concerte stau aproape 2 ore și dau autografe și fac poze cu oamenii care doresc acest lucru. Mi se pare o chestie de respect față de oamenii care plătesc să te vadă. În general, am încercat să mulțumesc pe toată lumea și așa mi se pare normal.

Verbs describe us
0

One thought on “Bucuria și rigoarea creației. Dialog într-o pauză de muzică.

Leave a Reply