Profetul. Gânduri după spectacol

Am așteptat acest spectacol. Îmi doream în interiorul sufletului meu un astfel de spectacol care mă poarte pe aripi de vânt dincolo de necunoscut și să-mi trezească reveria bucuriei ascunse. De cel puțin 10 ani am așteptat spectacolul Profetul inspirat de cartea cu același nume scrisă de Kahlil Gibran autor libanez. Sună cam abstract? Probabil că da, dar chiar dacă titlul are o direcție filosofică, spectacolul este un dialog total între literatură și muzică, între suflet și căutările sale. Muzica ia ființă datorită muzicienilor din 5 țări și glasului fantastic al doamnei Teodora Enache. Textul prinde viață datorită harului artistic al doamnei Oana Pellea. Fiecare cuvânt rostit este o lume și din universul pe care ni-l pictează în nuanțe puternice și vii ieșim mai curați și mai dornici de a simți.

“Viața nu merge înapoi și nu locuiește în casa zilei de ieri.”
Te gândești că viața este doar acum și nu altcândva? Ceea ce facem azi este valabil doar azi și nu poate garanta ziua de mâine. Mâine este mai îndepărtat decât viitorul apropiat. Ieri este tot ce ai fi putut face și nu ai făcut și la fel poate fi și ziua de mâine, dacă azi nu iei măsuri. Timpul jonglează cu posibilitățile umane ca un clovn malițios cu mingile colorate. Teatrul îmi arată libertatea cu care nu mă întâlnesc în viața dincolo de sala de spectacol. Învăț aici mai mult ca oriunde importanța timpului prezent și a prezenței spiritului. Nu suntem doar ceea ce suntem, doar ceea ce facem, mai suntem și ceea ce simțim.
“Voi nu sunteți prizonierii trupurilor noastre.”
În ziua de azi totul e vizual și suntem deseori orbiți de lucrurile de suprafață. Profunzimea este clamată, dar foarte rar îndelung căutată. Îmi amintesc stupoarea lui Emil Cioran descrisă de el în jurnalul său când o anumită carte îi fusese publicată sub forma unei cărți de buzunar. Încă de pe vremea sa semnalase o formă de declin al spiritului uman și o orientare a culturii către afacere. Înainte cultura era o formă de socializare, acum folosim rețelele de socializare pentru a afla despre cultură și unii dintre noi chiar mergem către ea și facem din cultură un stil de viață. Corpul spiritual trebuie hrănit la fel ca și corpul fizic, sau poate mai mult, pentru că spiritul nu se satură niciodată de energii, de idei, de forme noi și diverse de percepție.

Muzica din acest spectacol se completează perfect cu interpretarea actoricească. Doamna Teodora Enache, singurul artist român inclus în Catalogul American de Jazz, prin vocea sa angelică m-a transportat într-o altă dimensiune. Mai rar am văzut o solistă muzicală care să fie atât de implicată în partitura sa, care să devină una cu sunetele, cântecul să devină el însuși un personaj creat de ea. Vedeam și mă minunam de ceea ce vedeam pe scena din fața mea cum Teodora Enache trăia fiecare notă cu intensitate maximă, construia și deconstruia lumi prin fiecare strofă, se năștea și murea odată cu melodia, ca mai apoi să reînvie cu forțe noi la următorul cântec. Mi s-a arătat cât de fragil este artistul și cât de puternică este muzica, arta transmiterii unei vibrații celeste – așa aș numi eu muzica din adâncul glasului sufletului Teodorei Enache. Am simțit cum dăruirea artistică depășea tehnica vocală. Uneori când cântăreții sunt atât de buni uită de feeling, și publicul aplaudă o tehnică artistică, dar nu și o interpretare. În cazul doamnei Teodora Enache interpretarea a jucat un rol principal, așa cum am simțit eu – nu a dorit să arate publicului cât de maiestuoasă este vocea sa, ci a vrut să fie împreună cu publicul prin vocea sa și prin ideea sa de a crea un spectacol care să pună în valoare artiștii și să ofere gânduri bune și simțuri noi celor prezenți în sala de teatru. Emoția nu a fost niciodată mai puternică, deși spectacolul e chiar scurt – durează o oră și un pic. Emoția e tot ce mi-am dorit să retrăiesc prin muzică și cuvânt rostite de creatorii de artă vie, acolo pe scena de unde energia creativă explodează spre noi, spectatorii. A fost sala plină două reprezentații consecutive și ce bucurie că a fost așa! 600 de iubitori de artă au fost fericiți la Teatrul Odeon. Muzica întotdeauna îți oferă o soluție. Asta e ceea ce simt eu. Muzica poate fi tristă dar tot îți înseninează sufletul, pentru că a cânta o muzică tristă trebuie să ai o tărie sufletească și demnitatea de a împărtăși durearea prin care ai trecut, tu ca om. Muzica e veselă chiar dacă e tristă, pentru că acela care o cântă nu s-a lăsat învins de durere și a continuat să-și dezvolte harul creației și a dăruit din sufletul său neîntinat. Sufletul poate suferi, dar niciodată nu se va schimba din cauza suferinței, pentru că arta îi va arăta calea cea dreaptă și îl va menține pur. Sunt profund convinsă că se aplică atât în cazul creatorilor cât și a receptorilor de artă, de emoție, de bucuria de a trăi viața cu tot ce ne oferă ea frumos, bun și util, învățăturile și încercările sale.
Când s-a terminat spectacolul așteptat de 10 ani, mi-am dorit neapărat să-l mai văd o dată! Nu mai era programată o reprezentație nouă la București, dar ce noroc că săptămâna aceasta sunt la CLuj, unde îl voi putea vedea în cadrul select de la Auditorium Maximum.

Verbs describe us
0

Leave a Reply