O capodoperă recucerește Londra: „Oedipe“-ul enescian din nou în prim-plan

La numai un an după excepționala producție de la Covent Garden, realizată tot cu sprijinul Institutului Cultural Român, „Oedipe”, capodopera lui George Enescu, revine la Londra, în 23 septembrie, într-o mult așteptată versiune de concert, prezentată de prestigioasa London Philharmonic Orchestra la impunătoarea Royal Festival Hall, sub bagheta unuia dintre cei mai importanți dirijori ai momentului, Vladimir Jurowski. Din distribuţie fac parte nume importante ale canto-ului românesc: Ruxandra Donose, Gabriela Iștoc, Marius Vlad Budoiu, dar și două coruri românești de renume: Corul Filarmonicii „George Enescu” și Corul de Copii Radio.

„Oedipe”-ul concertistic este cel de-al doilea mare proiect enescian al London Philharmonic Orchestra sub conducerea lui Vladimir Jurowski, după premiera britanică a Simfoniei a III-a, prezentată în aceeași Royal Festival Hall, cu un succes fulminant, tot cu implicarea Institutului Cultural Român, în februarie 2015.  Ambele proiecte au beneficiat de o mare susținere și din  partea Festivalului Internațional „George Enescu” din București.

Ca o prefață a acestui eveniment, ICR Londra găzduieşte, în 21 septembrie, la impunătorul sediu din 1 Belgrave Square, o seară excepțională de muzică și dialog, avându-l ca protagonist pe maestrul Jurowski, probabil cea mai implicată personalitate muzicală internațională în promovarea și recuperarea, la cel mai înalt nivel, a muzicii simfonice și vocale enesciene.

Alături de tânăra soprană Gabriela Iștoc, titulara rolului Antigona în producția de la Royal Festival Hall, care va cânta câteva piese enesciene, dirijorul va vorbi, printre altele, despre relația sa cu muzica lui Enescu, despre descoperirea marilor partituri enesciene și despre viziunea sa asupra capodoperei Oedip și, desigur, despre experiența sa de director artistic al Festivalului Enescu.

Ambele evenimente se vor desfășura în prezența dnei Liliana Țuroiu, președinta Institutului Cultural Român, care va rosti câte un cuvânt introductiv.

La sediul ICR Londra, seara fi deschisă de către E.S. dl. Dan Mihalache, ambasadorul României în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. Dl. Timothy Walker, directorul executiv şi artistic al London Philharmonic Orchestra, va susține, la rândul său, o scurtă intervenție, iar moderatorul și gazda evenimentului va fi dl. Dorian Branea, directorul Institutului Cultural Român din Londra. 

Pe lângă participarea la cele două evenimente muzicale organizate cu sprijinul ICR, doamna Liliana Ţuroiu va avea o serie de întâlniri cu lideri ai diplomației culturale britanice, ai mediului universitar și ai industriilor creative, în care va discuta oportunitățile de colaborare bilaterală în contextul marilor proiecte strategice pe care Institutul le va realiza cu ocazia celebrării Centenarului și în următorii ani.

Președinta ICR are programate întâlniri cu  Sir Ciarán Devane, preşedintele British Council, cu dna Rebecca Walton, directoarea generală pentru Uniunea Europeană a British Council, cu dna Frances Corner, decanul London Fashion College și membru în British Fashion Council, organizatorul British Fashion Week, cu dna Elisa Easton, șefa Departamentului de Cooperare Internaţională din cadrul Creative Industries Federation, şi cu dl Martin Sheehan, director executiv al Portland Communications, care realizează, anual, cea mai influentă și pertinentă estimare a puterii de atracție (soft power) a țărilor lumii.

Mai multe detalii despre eveniment și despre întregul  program muzical, la www.icr-london.co.uk și https://www.facebook.com/ICRLondon/

Verbs describe us
0

Leave a Reply