Jurnal teatral afectiv sau cum și-a făcut loc teatrul în inima mea

Astăzi se împlinesc 144 de ani de la nașterea actriței Lucia Sturdza Bulandra, și tot anul acesta s-au împlinit 70 de ani de la înființarea teatrului care-i poartă numele, iar ca o coincidență sau nu, în toamnă se fac 10 ani de când merg la acest teatru bucureștean. . Ca un iubitor de teatru devenit teatroholic fără remediu, m-am decis să descriu în cuvinte câteva dintre amintirile trăite în interiorul sălilor sale de spectacole bulandriene, aminitiri generate de spectacole, dar care nu au legătură cu spectacolele, dar care s-au petrecut datorită simplului și complicatului mers la teatru. Așadar, să începem retrospectiva jurnalului teatral, scris din memorie afectivă.
Când eram anul I la facultate am ajuns la Teatrul L.S. Bulandra, datorită unei colege de liceu, care acum este actriță la Londra. Am văzut spectacolul Crimă și pedeapsă în 2007 cu distribuția de atunci la Sala Toma Caragiu ( nu exista Studio Space). Apoi la 5 ani distanță, același spectacol ( care nu se mai juca între timp) a fost subiect de conversație cu un necunoscut. Iată cum ajută teatrul oamenii să comunice.

Este anul II de facultate. Studiez 3 limbi străine, și pentru că am rămas fără săli la Litere, facultatea fiind în renovare, avem spaniola și portugheza în aceeași clădire cu Teatrul Bulandra. După ore, merg la un spectacol în limba germană, la care nu vedeam supratitrarea pentru că nu aveam ochelarii la mine. Asta da învățare de minte!
În anul 3 de facultate nu am mers la teatru pentru că eram cu licența și cele 5 probe ale sale. Trist an, fără teatru. Îi invidiam pe toți cei adunați afară sau înăuntru așteptându-și rândul să intre în sala de spectacol. Relația mea cu teatrul era pe butuci, pentru că uneori viața nu te lasă să faci chiar tot ce-ți dorești. Așa că o pauză nedorită de la teatru a fost un gol umplut de foarte multe alte lucruri insignifiante.

Nici în primul an de master nu am mers la teatru pentru că băteam orașul ca să ajung în aceeași zi la Casa Presei, la Radio Romania și Facultatea de Limbi și Literaturi Străine. Părea că uitasem cu totul de teatru, dar fiind pe drumuri 12 ore pe zi, nu aveam realmente cum fizic să fiu în 2 locuri în același timp. A mai trecut o stagiune și eu nu văzusem nimic. Nu știu ce-mi lipsea mai mult de la teatru: emoția așteptării înaintea primei scene, liniștea sau zgomotul de după spectacol, sentimentele contradictorii care se înfiripă în tine în timpul reprezentației. Și mulți oameni dragi pe care îi cunoști datorită bunului obicei de a merge la teatru.

Eram în redacția radioului când s-a anunțat știrea morții lui Liviu Ciulei. Era cu o zi înainte de ziua mea de naștere. Ce coincidență ciudată! Țin minte că în liceu am avut o vizionare a spectacolului de teatru TV – O scrisoare pierdută, regizat de Liviu Ciulei în 1982. Din anul 2011, în memoria sa Sala Izvor se numește Sala Liviu Ciulei.

Am reluat bunul obicei de mers la teatru de cum am renunțat la una dintre obligațiile de atunci. Și alături de mersul la teatru am început să fiu foarte atentă la ce vreau să fac, în ce doresc să-mi investesc timpul, energia, resursele. Am întâlnit noi oameni care mergeau la teatru în mod constant ( Ce minune! Nu mai trăisem asta din facultate!) și alături de ei am petrecut seri minunate la spectacolele bucureștene, cu precădere la Teatrul L.S. Bulandra. Este un public foarte tânăr aici – și nu doar la vârstă mă refer, ci și la reacții.  Teatrul ține timpul loc pentru tine. Cum spunea un actor drag – în teatru simți că timpul se suspendă.  Teatrul te face să întinerești, să scoți din tine tot ce e mai bun și mai frumos, să accesezi lumi pe care nu le-ai mai cunoscut, să te transformi împreună cu personajele de pe scenă, să râzi și să plângi alături de ele, și apoi după spectacol abia aștepți să mergi să povestești ceea ce ai trăit.

Să tot stai la povești despre teatru! Evident că este inutil să iau fiecare spectacol de la Bulandra la care am fost și să spun ce am trăit la fiecare. Am numărat și în total în 10 ani am fost de 70 de ori, Teatrul Bulandra fiind teatrul cu spectacolele care mă cheamă de cele mai multe ori înapoi.  Aici am aflat bucuria de a fi alături de un spectacol de la prima reprezentație până peste ani, când deja îți devine coleg de viață. Un spectacol pe care îl iubești și la care revii îți îmbogățește realmente viața, doar prin faptul că te ajută să o vezi în feluri noi de fiecare dată. Cât despre oamenii pe care teatrul ți-i aduce  în viața ta nu-mi ajung cuvintele pentru a-mi exprima recunoștința față de această artă vie care îți creează dependență. Să mergem la teatru când simțim și mai ales cu cine simțim. Este cadoul pe care ni-l facem spiritului. Asta e ceea ce-mi spun eu. Și încă un amănunt atât de haios – am văzut mâncare de pisici chiar înainte de intrarea la balconul din teatru și într-o seară am văzut chiar o pisică, aducătoare de noroc.

Am fost profund emoționată să pot organiza expoziția Zâmbet de actor cu 12 actori care joacă la Teatrul L.S. Bulandra, în mai 2017, chiar pe holul Sălii Liviu Ciulei.

 

 

Verbs describe us
0

Scrie ce simți