Alexandru Papadopol: O zi în care am spectacol e o zi cu sens.

 La teatru trebuie ținut un anumit ritm că se plictisește spectatorul, care e acolo în sală și îl simți cum se foiește. La film, un regizor bun pune accentul pe detalii exact când trebuie. În film este cunoscută această expresie – semnificația detaliului, care e foarte importantă. (Alexandru Papadopol)

Cred că o particularitate a iubirii speciale față de profesia pe care o practici poate rezulta și din generozitatea de a împărtăși din experiența ta tinerilor aflați la început de drum. Știam de existența Școlii de actorie de film, dar până la întâlnirea cu Alexandru Papadopol nu știam că are și o aplicație directă în imediata realitate: producerea unui film de cinema. Mi se pare nemaipomenit că unii dintre cei mai ocupați profesioniști dintr-un domeniu solicitant din toate punctele de vedere precum e actoria își integrează în programul lor și cursuri de dăruire, de inițiere a celor care vor să facă această meserie.  L-am văzut pe scenă, dar și în film, iar de curând am avut bucuria ca actorul zâmbitor să accepte invitația Verbs describe us de a participa la expoziția de pictură și grafică Zâmbet de actor, de la Casa Artelor, unde a avut loc o discuție calmă și plină de învățături. Am dorit să aflu câte un pic din toate: experiențele artistice din teatru și film, despre munca la repetiții, pe platourile de filmare, și satisfacțiile unei inițiative productive precum e școala de film. Doamnelor și domnilor, mi-a spus de la bun început să nu mă adresez cu domnul, așa că voi scrie simplu: Alexandru Papadopol.

Judy Florescu: Rolul care mie, personal, mi-a plăcut foarte mult este cel din spectacolul Soldatul de ciocolată de la Teatrul Odeon. Cum au fost repetițiile?

Alexandru Papadopol: Repetițiile au fost destul de consistente, pentru că au durat sub o lună de zile, trei săptămâni și ceva. Regizorul mai pusese în scenă aceeași piesă la Sankt Petersburg, venise deja cu schema făcută și atunci noi a trebuit să învățăm mult text. Țin minte că era cald, era luna iunie. Erau vreo 40 de grade în scenă. Am repetat la temperatura aceea. Dar mă bucur că a ieșit bine. E un mare succes acum. Sălile sunt pline.

Judy Florescu: Cum a fost colaborarea cu Andrei Șerban?

Alexandru Papadopol: Întotdeauna lucrul cu Andrei Șerban poate fi considerat o experiență. Fie că îți place sau nu ce face, fie că spectacolul iese bine sau nu, întâlnirea cu el nu te lasă indiferent orice ar fi.

Judy Florescu: Care ar fi o întâmplare memorabilă de la repetiții?

Alexandru Papadopol: Întâmplare memoribilă de la repetiții nu știu. Știu că era un ventilator pus în culise și fiecare actor, când se construia mișcarea, se ducea invariabil, probabil instictual, în direcția lui ca să mai prindă un pic de răcoare.

Judy Florescu: Care au fost provocările în jocul cu două distribuții?

Alexandru Papadopol: Provocarea în sine este valabilă pentru că în primul rând nici unul dintre noi cred că nu mai jucase în felul acesta. La repetițiile deschise mă ascundeam după un paravan și apoi ieșea celelălalt actor de pe rol. Apoi fiecare distribuție joacă spectacolul în sine. Noi am aflat în ultimul moment cu cine vom juca, tocmai pentru ca să nu se creeze partie-prie-uri între actori. Cred că este o schemă foarte bine conturată în care pot încăpea orice fel de actori, orice fel de gen. Spectacolul e bine articulat și Andrei Șerban venise cu el deja făcut.

Judy Florescu: Titanic vals și Trei generații sunt celelalte două spectacole în care te-am văzut la Teatrul Odeon.

Alexandru Papadopol: Titanic vals este o experiență minunată pentru că Alexandru Dabija este un regizor extraordinar. Este al doilea spectacol din Teatrul Odeon în care am jucat eu. A fost o perioadă de repetiții foarte frumoasă. E un text pe care eu îl consider extraordinar, dar e mai ales un spectacol excepțional pus în scenă de Alexandru Dabija, în care abordează opera lui Tudor Mușatescu din cu totul alt unghi. Are o undă de comedie, dar și de tristețe. E foarte frumos spectacolul. Sunt fanul acelui spectacol. Chiar dacă nu aș fi jucat în el, cred că l-aș fi văzut de câteva ori. Cu atât mai mult bucuria mea este mare că joc în Titanic Vals. Te rog să mă crezi că stau în culise de la începutul spectacolului și până când intru în scenă. Eu intru abia în actul III. Înainte de cele două acte mă schimb, mă machiez și apoi mă duc la arlechin și stau și privesc. Este un spectacol care îmi place enorm.

Judy Florescu: Se spune că atunci când tot restul echipei e atentă la ceea ce se întâmplă în scenă, înseamnă că spectacolul are o magie aparte.

Alexandru Papadopol: Are o magie aparte. Eu îmi iau un scaun acolo și mă uit la colegii mei cum joacă. Sunt foarte talentați, iar contextul în care sunt puși este deosebit.

Judy Florescu: În 2016 ai avut prima întâlnire cu teatrul independent prin spectacolul O spovedanie la Godot Cafe-teatru. Este o idee inedită cu 2 sau 4 camere de filmat.

Alexandru Papadopol: Sunt 4 camere de filmat, fiecare actor are un prim-plan, asta ca și spectatorii din spate să poată vedea, să se raporteze corect la ceea ce jucăm. Este cu lavaliere. De acolo am stresul lavalierei pentru că trebuie să stea bine tot timpul spectacolului ca să se audă. E diferit în primul rând pentru că nu se folosește de mijloacele teatrale convenționale – voce, mișcare, ș.a.m.d.  Este destul de filmic. Sunt patru oameni la o masă care stau de vorbă pur și simplu, iar mesajul nu trebuie să ajungă la ultimul om din sală prin mijloace specifice actoriei de teatru. De asemenea, este un spectacol foarte important. De foarte mult timp îmi dorisem să joc cu domnul Adrian Titieni pentru că îl consider un mare actor și uite acum mi s-a împlinit unul dintre vise. Repetițiile la piesa asta au fost foarte lejere și foarte frumoase pentru că a fost totul pe liniște, calm. E prima mea experiență în teatrul independent și îmi place mult.

Judy Florescu: Se lucrează mai ușor în filmul independent sau în teatrul independent?

Alexandru Papadopol: Sunt diferite. Film independent am produs destul de mult. Am făcut 3 lung-metraje și vreo 14 scurt-metraje în regim independent. Mai cunoscute sunt lung-metrajele: Două lozuri, Love builing și Alt Love Building, care chiar au avut un succes de public. Unul dintre scurt-metrajele la care am lucrat a luat și marele premiu la TIFF – Să mori de dragoste rănită, în regia Iuliei Rugină.  Teatru independent nu cred că o să produc. O să mă las doar distribuit în anumite piese care o să-mi placă.

Judy Florescu: Cum este coabitarea cu personajele la teatru – în fiecare seară trebuie să fii altcineva?

Alexandru Papadopol: O zi cu spectacol capătă un sens pentru mine. Este o zi consistentă tocmai pentru că am spectacol. Se și spune că un actor care urcă seara pe scenă nu trebuie să stea toată ziua într-o peșteră. El va ști însă permanent în capul lui că seara are spectacol.

Judy Florescu: Tot în regia lui Alexandru Dabija joci și în spectacolul Svejk.

Alexandru Papadopol: Am jucat acum de curând la Brașov, la Teatrul Sică Alexandru, și erau 800 de oameni în sală. Nu am jucat niciodată în fața unui public atât de numeros. La Odeon va fi pe 31 mai următoarea reprezentație a spectacolului Svejk.

Judy Florescu: Cum  a fost întâlnirea cu Maren Ade, regizoarea filmului nominalizat la Oscar, Toni Erdmann?

Alexandru Papadopol: În primul rând – castingul. Eu m-am dus ca la niște probe de film. Am dat un casting foarte bine articulat. Știa ce vroia de la fiecare personaj. Apoi la filmare era profesionistă, foarte politicoasă, dar și la dubla 40 venea la tine și îți spunea că ar mai vrea ceva în plus. E o profesionistă în adevăratul sens al cuvântului. Mi-a plăcut foarte mult de ea, chiar dacă atunci era obositor și greu și nu înțelegeam de ce mai face încă o dublă. Așa sunt marii regizori, mereu vor mai mult. Și actorii germani mi-au făcut o impresie foarte bună. Mă gândeam că o să fie mai reci și mai rigizi în interpretare.  Erau foarte buni și foarte adaptabili.

Judy Florescu: Cum a fost colaborarea cu Nae Caranfil la filmul 6,9 pe Scara Richter?

Alexandru Papadopol: Colaborarea cu Nae Caranfil a fost bună. Eu mă știam cu el de foarte mulți ani. Nu lucrasem împreună. Cert este că mi-am dorit mulți ani să lucrez cu Nae, încă de prin anii 90. E pericoloso sporgersi  mie mi s-a părut un film minunat, mai ales că el a venit ca un OZN în toată pleiada aia de filme cu Revoluția, cu securiști. Acest film care era cu totul altceva. Atunci s-a impus Nae ca un mare regizor și abia așteptam să lucrez cu el. Era foarte activ și foarte prezent la filmare.

Judy Florescu: Andi Vasluianu spunea în interviul pe care l-am avut că sunt actori cărora la fimări le place să stea de vorbă și actori care se retrag în rulotă și mai studiază. Ce îți place să faci în pauzele dintre filmări?

Alexandru Papadopol: Mie îmi place să stau de vorbă, mai ales dacă mă înțeleg bine cu partenerii mei. Dacă mă gândesc la Andi Vasluianu, suntem buni prieteni. Am filmat împreună la Acasă la tata și am făcut un film foarte bun. Îmi plăcea foarte tare să stăm de vorbă. Pe de altă parte, nici unul dintre noi nu avea „rulotă”. Îmi amintesc că am tras 11 duble și a trebuit ca fiecare dintre noi să mănânce câte 11 castraveți murați. Asta ne-a terminat! Am filmat în noaptea aia și apoi personajul meu trebuia să meargă acasă să mănânce niște șnițele. Și am mâncat 12 șnițele pentru că am tras 12 duble.  Și ca o glumă – am primit la masa de prânz tot șnițele.

Judy Florescu: Alături de Dragoș Bucur și Dorian Boguță, ai înființat Școala de Actorie de Film, care mi se pare o inițiativă grozavă. Cum se fac înscrierile?

Alexandru Papadopol: Se fac pe site, apoi avem niște interviuri, după care încep cursurile. Este cea mai veche școală privată de actorie de film.  Școala s-a transformat ușor-ușor și în casă de producție. Și atunci făcând Două Lozuri a trebuit să ne ocupăm de producția și post-producția acelui film mai departe.Avem invitați dintre cele mai importante personalități ale momentului: Radu Muntean, Ada Solomon, Vivi Drăgan Vasile, Cristi Puiu.

Judy Florescu: Cursurile sunt adresate doar actorilor profesioniști?

Alexandru Papadopol: Școala a fost gândită inițial pentru actorii profesioniști. Eu cu Dragoș ne-am dat seama că am avut noroc că l-am întâlnit pe Cristi Puiu, că am făcut Marfa și banii la vremea noastră, dar că se pune foarte puțin accent pe actoria de film, și atunci fiecare actor se califică la locul de muncă. Fiecare face ce poate, depinde de ce regizor întâlnește. Dacă întâlnești un regizor prost când ești tânăr, el te poate nenoroci. Și atunci am zis să facem o școală de actorie de film în care să împărtășim  din experiența noastră – relația actorului cu platoul de filmare, cu ceilalți oameni din echipă, cu rolul și cu mijloacele specifice actoriei de film. Am avut niște grupe de actori (studenți și absolvenți de facultate), dar între timp veneau și foarte mulți corporatiști îndrăgostiți de film și atunci a trebuit să creăm mai multe grupe.

Judy Florescu: Și la finalul cursurilor se face un film?

Alexandru Papadopol: La final se face un film – ori un lung-metraj ori două scurt-metraje. Așa a pornit ideea lui Love Building, care s-a transformat într-un succes. Apoi am făcut partea a doua, Alt Love Building, pentru că trebuia să faceva ceva cu ei. Niciodată nu am preconizat că vom avea un asemenea succes. La fel s-a întâmplat și cu Două Lozuri – a fost un film de absolvire a unei generații de cursanți. Nu ne-am gândit că să aibă impactul acesta.

Judy Florescu: Cred că oamenii vor să vadă o comedie diferită de tot ce au văzut înainte.

Alexandru Papadopol: E poveste simplă și foarte puternică, de fapt. Are un fir narativ foarte relaxat și cristalin, fără întortocheri și alte metafore nejustificate.

Judy Florescu: Domnul Cristi Puiu spunea la Cărturești anul trecut că la o filmare îl interesează accidentul.

Alexandru Papadopol: „Domnul” Cristi Puiu este o mare personalitate și un om foarte deștept. Se referea la accidentul personajului, nu accidentul actorului, să ne înțelegem. Eu am lucrat mult cu „domnul” Cristi Puiu și știu exact ce urmărește. Erau accidentele alea de la Marfa și banii care trebuiau să fie din personaj, nu bâlbâielile actorului sau ezitările lui. Secretul este că tu trebuie să înveți atât de bine textul, și să faci atât de multe repetiții și să cunoști atât de bine personajul, încât orice fel de ezitare a personajului să poată să fie speculată. Marfa și banii e un film plin de accidente ale personajelor din film și nu ale noastre. Noi eram punct ochit, punct lovit. Și eu și Dragoș eram foarte concentrați. Avusesem câteva săptămâni de repetiții înainte. Aveam rolurile bine structurate și bine știute. În ritmul acela de filmare nu am fi reușit altfel. Accidentul produce acel viu al personajului pe care îl caută orice regizor, dar pentru asta trebuie să fii cu rolul bine pus la punct.

Judy Florescu: La ce ai mai lucrat în ultima perioadă?

Alexandru Papadopol: În ultima perioadă am lucrat la Never let it go, un film al lui Paul Negoescu, în care joc rolul principal și acum câteva zile am terminat filmările. Presupun că filmul se va lansa în 2018.

Judy Florescu: Îmi poți povesti ceva inedit de la filmări?

Alexandru Papadopol: Să știi că nu se întâmplă atâtea lucruri inedite la filmări. Am lucrat foarte mult timp la filmul acesta. A fost un ritm destul de susținut. Nu cred că am avut parte sau timp de întâmplări inedite.

Judy Florescu: Ce sfat i-ați da unui tânăr care ar vrea să urmeze o carieră artistică?

Alexandru Papadopol: Actoria este o meserie care îți aduce mari satisfacții, dar are fluctuații destul de mari, și artistice, și financiare. E o meserie destul de complicată, dar superbă. Parcă nu aș da niciun sfat pentru că și eu sunt acum într-o perioadă de căutări. Cu cât îmbătrânesc mai tare cu atât îmi dau seama că e o chestiune care ține de destin și de contextul în care ești pus. Cu excepția unor cazuri patologice, eu nu am cunoscut actori netalentați. Marea majoritate dintre actorii pe care eu îi cunosc sunt talentați și foarte talentați. Totul ține de contextul în care sunt puși. Dacă ai norocul să întâlnești un regizor sau să fii într-o trupă de teatru care să te valorizeze, atunci crești și tu și poți ajunge un actor foarte bun, altiminteri ține de destin. Asta este partea mai dramatică a meseriei noastre. Îmi doresc ca tinerii actori să aibă noroc, că talent au.

Verbs describe us
0

Scrie ce simți