Marius Manole: Orice dificultate la un moment dat se transformă într-o mare bucurie

Probabil este neprofesionist să ai fluturi în stomac chiar și la a zecea întâlnire cu un om care te cunoaște doar prin prisma profesiei tale, dar asta nu-mi garantează mie că materialul care va ieși este unul bun sau mulțumitor pentru toată lumea. Așa că fluturii mi-au forfotit în tot corpul pe măsură ce îmi dădeam seama că aveam cel puțin 3 mari obligații atârnând deasupra capului  și faptul că nu puteam avea controlul a tot ce se va întâmpla la interviu, dar că depindea de mine ca în final să am un material publicabil. 

Cu cât faci mai multe materiale cu același artist, automat îți apare un fel de standard pe care trebuie să-l depășești de fiecare dată. E firesc să ai emoții cum e la fel de firesc să nu ai emoții, mai ales când ești obișnuit cu un  anumit tip de comportament sau un anumit tip de caracter uman. Totuși, am avut și am foarte mari emoții cu materialul pe care urmează să-l citiți pentru că este primul material care are legătură strictă cu proiectul pe care l-am inițiat,  gândindu-mă la întâlnirea dintre două generații de artiști din domenii diferite – artele spectacolului și artele plastice. Din dorința de a crea o legătură între teatrul de azi și artele plastice de pe băncile școlii, a luat ființă Zâmbet de actor.

Cu prilejul expoziției Zâmbet de actor, Marius Manole a acceptat invitația Verbs describe us de a răspunde întrebărilor adresate de autorul tabloului, Daniel Trăistaru, iar colegii lui in acest proiect au contribuit și ei cu întrebări. Materialul filmat și scris este realizat de mine, Judy Florescu, și mi-aș dori din toată inima să veniți să-i vedeți pe actorii zâmbitori din lucrările a 6 liceeni talentați care fac parte din acest proiect. Expoziția de pictură și grafică Zâmbet de actor va cuprinde 12 tablouri realizate de liceeni cu actori care joacă la Teatrul L.S. Bulandra și poate fi vizitată în cadrul Festivalului de Arte pentru Liceeni Florian Pittiș, care se va desfășura în zilele de 15, 16, 17 mai la Sala Liviu Ciulei, Bd. Schitu Măgureanu nr 1.

Daniel Trăistaru: Care este motivația dumneavoastră în meseria de actor?

Marius Manole: Mă ține pasiunea. Încă iubesc foarte tare meseria asta. Încă mai am de descoperit în meseria asta. Încă mă bucur când am spectacol. Încă mai am emoții când am spectacol. Încă mai sunt curios. Eu și acum mă simt la aproape 40 de ani tot un student cu rucsacul în spate care aleargă de la un spectacol la altul, care are emoții când se apucă de un nou proiect și cred că e bine că e așa.

Andra Pasăre: Cum este viața de actor și care este sentimentul trăit pe scenă?

Marius Manole: Asta depinde de la caz la caz. Fiecare actor are viața lui de actor. Viața mea de actor e absolut plină de întâmplări.  În fiecare zi am cel puțin 3 lucruri de făcut și cel puțin pentru unul am foarte mari emoții. La un moment dat chiar scriam că m-am săturat de emoții apoi mi-am dat seama că e trist să n-ai emoții. E bine de fapt să ai emoții pentru că asta înseamnă că ești viu, că trăiești, că îți pasă de ce faci și vrei ca lucrurile să iasă bine. Viața mea de actor e muncă și iar muncă. Din când în când mai ies undeva mai mănânc, mă întorc acasă. Ziua mea înseamnă radio, televiziune și teatru.

Veronica Mirea: Ce rol v-a plăcut cel mai mult și de ce?

Marius Manole: Întrebarea asta e ca și cum ai avea trei copii și ești întrebat pe care-l iubești mai tare. Pe toți trei îi iubesc mai tare.  Șansa vieții mele și a carierei mele a fost că m-am întâlnit cu roluri și cu regizori de care m-am îndrăgostit foarte ușor: Paulie din Drept ca o linie, Kerci din Plaja,  Ion Nebunul din Năpasta, spectacole în regia lui Radu Afrim, Șarik din Inimă de câine, Poprishchin, rolul din Însemnările unui nebun, Oscar din Oscar și Tanti Roz, Mihail Sebastian din spectacolul Marea iubire a lui Sebastian, Manuel, personajul din Fă-mi loc! Îmi plac multe roluri.

Cătălina Dordai: Ați întâmpinat dificultăți pe parcursul carierei dumneavoastră de actor?

Marius Manole: Cătălina, au fost multe dificultăți, care au început încă de la admiterea în facultate, care nu era deloc ușoară, am fost 20 pe loc. Apoi a fost dificil să-mi găsesc loc într-un teatru. Au urmat drumurile mele cu trenul la începutul carieriei în care fugeam dintr-un oraș într-altul, nu de la un teatru la altul. Nu treceam pe acasă cu zilele. Îmi spălam hainele pe unde apucam. Apoi dilemele pe care le ai cu rolul, nopțile nedormite. Tu m-ai întrebat dacă am întâlnit dificultăți… Acum am terminat un lucru destul de greu – povestea cu Uite cine dansează, care a fost unul dintre cele mai grele trei lucruri pe care le-am făcut în viața mea. A fost extrem de dificil și atât de obositor psihic și greu de dus, dar acum la 4 zile de când s-a terminat acest concurs uitându-mă în urmă nu mi se pare dificil. Acum mi se pare un noroc că am avut șansa să trec pe acolo, să mă întăresc și să merg mai departe, cu fruntea foarte sus și cu un respect mai mare față de mine. Orice dificultate la un moment dat se transformă într-o mare bucurie.

Daniel Onofrei: Care a fost cea mai grea probă din cariera dumneavoastră?

Marius Manole: Au fost mai multe, cred că nu există cea mai grea. În meseria asta de fiecare dată o iei de la capăt și niciodată nu știi pe ce drum s-o apuci. Cumva, cel mai greu moment îl ai când te apuci de un nou rol sau de un nou proiect. Dar uitându-mă așa în spate, a fost greu debutul meu cu spectacolul Drept ca o linie la Teatrul Maria Filloti din Brăila, iar Paulie era un rol extrem de dificil. Apoi a fost Șarik, rolul Inimă de câine de la care toată lumea aștepta să iasă ceva wow și  era o presiune. A urmat Livada de vișini unde jucam Lopahin, un rol care nu mi se potrivea deloc și era iarăși un pariu. Apoi am avut Ion Nebunul în Năpasta care a fost un rol pe care l-au făcut mari actori în istoria teatrului și iarăși era o presiune în plus pentru mine ca să-l fac bine. Iar cea mai grea probă a fost participarea în emisiunea Uite cine dansează, care a fost apogeul experiențelor mele.

Veronica Mirea: V-ar fi plăcut să faceți altceva în afară de actorie?

Marius Manole: Da, mi-ar fi plăcut să fac ceva pe comunicare, desi eu sunt un om foarte necomunicativ și nu prea pot să stau unde există multă lume. Sunt un om foarte timid în fond, dar fac eforturi să pară că sunt altfel. Mi-ar fi plăcut să fac comunicare în sensul în care să pot să împrăștii vești, să fac PR pentru o persoană, să ajut să creez un brand, asta mi-ar fi plăcut foarte tare. Mi-ar mai fi plăcut să servesc la mese în restaurant, să fiu un ospătar vesel, nu unul supărat, fără chef, să-i încurajez pe oameni, să-i fac să râdă, să comunice ușor, să dea o comandă fericiți, să le facă plăcere să fie în locul acela. Toate meseriile pe care aș fi vrut să le fac au legătură cu oamenii. Mi-ar plăcea să fac și televiziune la un moment dat, habar nu am ce emisiune, dar mi-ar plăcea să fac asta. Mi-ar mai fi plăcut să fiu și șoferul cuiva.

Cătălina Dordai: Cum este să faci parte dintr-o producție atât de mare ca emisiunea Uite cine dansează?

Marius Manole: E înfricoșător la un moment dat pentru că simți că atâtea eforturi s-au depus pentru reușita acestui show, atâția oameni contribuie, ca și în teatru. La un spectacol ca Regele Lear, de exemplu, sunt în spate oameni o groază de oameni – cabiniere, mașiniști, tehnicienii, videoproiecția, recuzita, decorul, toate lucrurile astea atârnă de fapt de tine ca să reușească și atunci tu nu ai voie să clachezi, să greșești sau să nu-ți dai interesul pentru că oamenii aceia au muncit pentru tine. Tu ești cel care se vede, asta e o întâmplare, dar munca e și a lor. E o responsabilitate enormă și poate că emoțiile foarte mari pe care le-am avut la această emisiune în timpul live-urilor și în timpul repetițiilor s-au datorat tocmai acestui fapt – aveam o responsabilitate față de toți oamenii care au lucrat la acest spectacol pentru mine și pentru oamenii care se uitau și investeau 1,19 cenți în viitoarea mea carieră de dansator. E copleșitor să știi că faci parte dintr-un proiect atât de amplu.

Gabriela Ungureanu: Cum vă vedeți în viitor?

Marius Manole: Nu mă văd în viitor. Sper doar să fiu sănătos. Asta e cel mai important. Sper să nu mă părăsească dorința de muncă. Vreau să mă ocup puțin și de mine. Încerc să experimentez lucruri: să merg la sală mai mult, să particip la competiții sportive, să fac lucruri caritabile, să cunosc oameni din diferite domenii. Cum mă văd în viitor? Eu sper să fiu ca acum, doar că un pic mai bătrân.

Daniel Trăistaru: Ce sfat ați da tinerilor care vor să urmeze o carieră artistică?

Marius Manole:  Sfatul meu este că dacă simțiți nevoia să faceți ceva, chiar să faceți acel lucru, indiferent dacă sunt obstacole, indiferent dacă e greu, nimic nu-i ușor. Nimic nu se face ușor, dar e imporant să faceți ceea ce simțiți atunci, în acel moment.

Verbs describe us
0

Leave a Reply