Manuela Ciucur: Artistul are în el toată forța.

Despre talent, timp și motivația de a munci ne povestește doamna Manuela Ciucur: Talentul îl ai sau nu îl ai. Tot timpul aștepți ca artist să ți se confirme, dacă spectatorii sunt mulțumiți. Un artist niciodată nu îmbătrânește din punctul acesta de vedere. El va fi întotdeauna frământat de cum e văzut, va vrea să crească, să fie plăcut de oameni, în fond pentru oameni faci ceea ceea faci. Și atunci dacă oamenii nu te plac, ce faci? Sunt artiști mari care nu au fost recunoscuți și puși la locul lor în timpul vieții. Oamenii, societatea, publicul, specialiștii din domeniu nu au fost atât de deschiși încât să vadă un talent care până la urmă în timp s-a dovedit că a fost un geniu. Chiar dacă la vremea lor nu au fost recunoscuți, ei au continuat să lucreze, să picteze, să scultpteze, să compună muzică, să scrie. Lucrurile cam așa stau. Nu sunt albe sau negre. Cineva care se pregătește să fie artist profesionist trebuie să fie foarte pasionat, foarte pregătit, să fie psihic foarte puternic și să aibă o motivare a  tuturor faptelor lui indiferent ce se întâmplă, fără a deveni impertinent, fără a fi contra și a urî pe toată lumea. Cineva care nu te înțelege, poate că e cineva care trebuie câștigat. Artistul are în el toată forța, dacă nu, ne lăsăm de meserie și ne facem altceva.  

Într-o mică fereastră de lucru de la teatru și film, Doamna Manuela Ciucur a acceptat invitația Verbs describe us de a răspunde întrebărilor elevilor de la liceele de artă bucureștene, ca parte a expoziției de pictură și grafică Zâmbet de actor european, care poate fi vizitată  în perioada 9-31 mai la Centrul Cultural Casa Artelor. Autoarea tabloului din imagine este Veronica Mirea, tablou care va fi expus și în perioada 15-17 mai la Teatrul L.S. Bulandra, Sala Liviu Ciulei, în cadrul Festivalului Național de Arte pentru Liceeni Florian Pittiș.

Daniel Trăistaru: Cum v-ați descoperit vocația de actriță?

Manuela Ciucur:  În copilărie îmi plăcea să spun poezii. Mi se părea că văd lucrurile puțin altfel. Eram mai sensibilă. Plângeam mai ușor la joacă în față blocului cu copiii. Aveam imaginație în ceea ce privește jocurile pe care să le propunem. Am simțit din copilărie că mi-ar plăcea să fac asta, deci am știut dintotdeauna practic.

Cătălina Dordai: Ce v-a atras la lumea teatrului?

Manuela Ciucur: În clipa în care am conștientizat că asta vreau să fac și asta s-a întâmplat undeva în liceu prin clasa a XI-a la Școala Centrală. Am participat la un concurs în liceu în care în juriu era și domnul Ion Cojar, care apoi mi-a fost profesor la facultate, care a spus că sunt cea mai talentată dintre copiii de acolo. Acela a fost momentul. M-am pregătit foarte puțin, a fost foarte rapid totul și am avut norocul să intru de prima oară.

Veronica Mirea: Cum vă alegeți rolurile?

Manuela Ciucur: În primul rând rolurile te aleg pe tine. În profesia asta, în general, se fac proiecte în care ești invitat să participi pentru că e un rol pentru care regizorul s-a gândit la tine și ar fi potrivit pentru tine. Apoi intervine voința actorului de a face parte din proiectul respectiv și de a accepta să joace rolul respectiv. Cam asta e partea tehnică. Partea emoțională este că dacă e ceva care îmi place sau care îmi incită curiozitatea, care e ceva ce n-am mai făcut, ceva nou, un personaj care să dezvăluie altă față a mea, să văd ce aș mai putea să mai găsesc, mă duc cu toată puterea sufletului meu în proiectul respectiv.

Veronica Mirea: În general, aveți emoții înainte de spectacol?

Manuela Ciucur: Am emoții foarte mari. Tremur la fiecare spectacol. Am învățat de la domnul Ion Cojar ca emoțiile să devină constructive, să mă ajute și să nu-mi creeze atacuri de panică. E un lucru foarte important să-ți stăpânești emoțiile, pentru că e o meserie în care se lucrează cu emoție. Nu am întâlnit încă actori care să nu aibă emoții mai mici sau mai mari, dar un anumit tip de emoție este.

Veronica Mirea: Deci nu poate interveni un fel de rutină?

Manuela Ciucur: Nu, pentru că fiecare spectacol e altceva. Tu ești altă persoană. Tu de azi din momentul acesta nu mai ești cel care a fost ieri și peste o săptămână vei fi altfel. Dacă astăzi pe tine te doare umărul și nu te poți mișca, atunci și pe personajul tău  îl doare umărul și deja ai o problemă în plus și joci altfel. Fiecare reprezentație a unui spectacol e unică și tocmai de asta e frumos.

Daniel Trăistaru: Care a fost apogeul carierei dumneavoastră?

Manuela Ciucur: Nu l-am atins încă. Sunt perioade bune, perioade mai puțin fructuoase. Din fericire am avut șansa să lucrez într-un teatru și într-un colectiv în care am putut să performez. Mi s-au oferit roluri frumoase în spectacole mari, importante. Dacă mâine aș înceta să fac profesia asta din diferite motive cred că aș fi mulțumită și împlinită. Dar, cred că nu e gata. În profesia asta drumul e lung și mai ales de la o anumită vârstă în sus locurile sunt mai puține. Am fost foarte mulțumită de filmele, de serialele pe care le-am făcut, de teatrul TV pe care l-am făcut la Televiziunea Română, de regizorii cu care am lucrat. Toate astea m-au împlinit. Cu compromis cât mai puțin am avut noroc.

Anid Onofrei: Ați întâmpinat dificultăți pe parcursul carierei? Dacă da, puteți enumera câteva?

Manuela Ciucur: Dificultăți, nu, dar drumul e greu. Am avut șansa să fiu în locul potrivit la momentul potrivit, adică s-au făcut spectacole sau filme în care a fost nevoie de mine. Sigur că sunt perioade în care nu lucrezi deloc și prin asta au trecut toți marii actori și asta face parte din meserie. O profesie în artă ține și de o maturizare, de acumulări ale tale. Tu,ca artist, lucrezi cu tine însuți, nu ai alte unelte decât sensibilitatea, corpul tău, simțurile tale. E nevoie ca un actor să treacă prin niște etape. Atunci când se schimba vârsta, pentru unii acela poate să fie un moment în care să aibă mai puțin de lucru sau să nu fie atât de satisfăcuți de ceea ce fac. Dar, ăsta nu ar trebui să fie un impediment pentru cei care-și doresc să facă meseria asta. Lucrurile bune când se întâmplă sunt de ajuns pentru toate neplăcerile, suferințele, pe care le-ai îndurat la un moment dat. La schimbări se și pierd unele lucruri bune, dar întotdeauna se și câștigă altceva.

Gabriela Ungureanu: În ce vă găsiți inspirația?

Manuela Ciucur: În tot ce ține de viață de zi cu zi, în toate viețuitoarele de pe pământ, de toate plantele, de toate priveliștile. Îmi plac toate locurile. Am mers pe toate continentele din lume cu teatrul în primul rând, la festivaluri mari, importante. Am fost fericită că am și jucat, dar am experimentat și am văzut foarte mult. Ador viața.

Andra Pasăre: Vă este greu să intrați în rolul unui personaj?

Manuela Ciucur: Da, e foarte greu, pentru că fiecare persoană e cu datele ei fizice și emoționale, cu educația pe care o are, iar personajele de multe ori nu sunt ca tine.

Andra Pasăre: Cât de important este mentorul pentru un student la actorie?

Manuela Ciucur: Cred foarte mult în îmbinarea din trupa unui teatru care se constituie în jurul unui spectacol, acolo, dacă se întâlnesc mai multe paliere de vârstă, e un mentoring cu care e greu să te întâlnești în orice școală. Actoria înseamnă meserie în primul rând, pe lângă talent și pasiune și dorință. Meseria nu se învață decât în trupa de teatru cu regizori, cu actori de la care înveți pur și simplu doar stând lângă ei, doar vorbind cu ei, văzându-i pe ei.

Verbs describe us
0

Leave a Reply