Andi Vasluianu: Datorită actoriei îmi plac toate meseriile

Cu peste 100 de roluri în teatru și film, premiat și aplaudat la festivaluri din toată lumea, între o repetiție și un spectacol la Ploiești, Andi Vasluianu a acceptat invitația Verbs describe us de a răspunde întrebărilor adresate de elevii de la liceele de artă bucureștene. Ca parte a proiectului cultural Zâmbet de actor european – expoziție de pictură și grafică, am avut o deosebită plăcere să filmez, editez, montez și transcriu acest  frumos și special dialog cultural non-formal dintre două generații de artiștii din domenii diferite – actorul Andi Vasluianu și pictorița-elevă Andra Pasăre, autoarea tabloului din imagine.

Daniel Trăistaru: Care a fost cel mai greu rol pe care l-ai jucat?

Andi Vasluianu: Toate au câte ceva care nu seamănă cu mine. Trebuie să forez mai mult sau să caut, să mă documentez, și atunci de fiecare dată există ceva. Cred că a fost unul dintre primele spectacole importante din viața mea făcute cu Victor Ioan Frunză, Scene din viața insectelor (2003, Teatrul Toma Caragiu Ploiești). Era primul meu rol mare la un regizor mare. Am avut și niște mici atacuri de panică, pentru că era o responsabilitate cam mare, așa mi se părea mie.

Daniel Trăistaru: Care este motivația ta în cariera de actor?

Andi Vasluianu: Descoperirea mă motivează cel mai mult.

Andra Pasăre: Dorința de a învăța cât mai mult?

Andi Vasluianu: Nu neapărat de a învăța. Sunt curios cum sunt eu în niște situații pe care nu le-am trăit. Sunt curios să văd ce mi se întâmplă înăuntru când mă duc în situația aceea. E o curiozitate, pentru că e descoprire continuă a ta în meseria asta. Și cred că și în pictură e la fel. Te descoperi pe tine. Fără curiozitatea descoperirii nu are sens să faci meseria pe care o faci. Cred că orice meserie trebuie să conțină această treabă.

Daniel Onofrei: Ce te-a determinat să încerci această artă?

Andi Vasluianu: Îmi aduc aminte că de copil mi-am dorit să fac asta și atunci mi-e foarte greu să pun degetul pe un moment. Cred că tatăl meu m-a îndrumat inconștient către meseria asta. Bunicul meu a fost regizor la Teatrul Nottara, unde sunt și angajat acum. De mic m-am dus la teatru și am avut o înclinație către această zonă.

Gabriela Ungureanu: Cum ai defini metaforic actoria?

Andi Vasluianu: Bună întrebare! Ca o frunză care cade din copac.

Andra Pasăre: Poți dezvolta?

Andi Vasluianu: E vorba de un consum. Am senzația că se rupe ceva din mine și pe urme se stinge. Era un actor rus care a zis o chestie foarte interesantă: Numele actorului de teatru e scris pe nisip. Îl ia valul și se sterge. Când faci un rol s-a stins ceva. E efemer. E aici și nu mai e. A dispărut pur și simplu.

Gabriela Ungureanu: Cu ce regizor ți-ar plăcea să colaborezi?

Andi Vasluianu: Îmi place să lucrez cu regizorii care caută o dată cu mine, în principiu. Nu pot să dau un nume. Sunt câțiva regizori care caută, nu vin gata pregătiți. E bine să fii pregătit, dar trebuie să-ți deschizi ușile și să cauți mai departe de ce te-ai pregătit tu. Și eu ca actor mă pregătesc, dar îmi deschid ușile către indicații.

Veronica Mirea: Ce dificultăți ai întâlnit în timpul filmărilor?

Andi Vasluianu: Au fost din astea firești. Cel mai nasol la o filmare e timpul dintre filmări. Filmezi o secvență și se schimbă lumina și e o perioadă în care stai. Perioada aia de stat fiecare actor și-o gestionează diferit. Unii intră în povești, discuții, alții se retrag și stau în rulotă și stau singuri. Sunt mai multe feluri. Eu personal sunt și-și. E greu să-ți menții continuitatea în pauzele de filmare, pentru că te poți rupe, îți pierzi concentrarea și atunci se termină totul. Cred că asta e cel mai greu să ții o continuitate interioară.

Veronica Mirea: Dacă ai mai avea ocazia încă o dată, ai alege tot actoria?

Andi Vasluianu: Acum aș zice da, dar eu știu ce contexte ar fi acolo. Mă gândesc că aș putea să fiu orice. Cred că datorită actoriei, îmi place tot. Îmi plac toate meseriile. Atunci când am avut de jucat un medic sau un polițist am început să forez în meseria aceeea, să caut mai mult și să văd despre ce e vorba și a început să-mi placă și mai mult meseria aceea.

Cătălina Dordai: Ce metode pentru a intra în pielea personajului folosești de obicei?

Andi Vasluianu: Acum nu ai de unde să știi, dar a intra în pielea personajului nu există. E formulă învechită. În esență nu poți să faci asta. Dacă intri în pielea personajului, înnebunești, o iei razna, nu mai ești tu. Încerci să-ți asumi situația pe care o trăiește personajul din text, dar tot tu ești. Ești tu într-o situație pe care n-ai trăit-o niciodată. E o altă latură a ta. Ai niște reacții pe care nu le-ai fi avut în viața de zi cu zi pentru că nu ai trăit situația aia. Până la urmă asta e greu: să-ți asumi vorbele altcuiva ca și cum ar fi ale tale, să le aduci atât de aproape de tine.

Cătălina Dordai:Ce anume te-a atras la actorie?

Andi Vasluianu:  M-a atras exact asta: cum poți să fii tu însuți cu alte vorbe, să reușești să fii tot tu cu niște vorbe care nu sunt ale tale, pe care nici nu le-ai folosit vreodată, nu le ai în vocabular câteodată , și atunci începi să ți le asumi. M-a atras căutarea de mine însumi și mi-am dorit să mă unesc cu mine însumi cumva în toată căutarea asta.

Verbs describe us
0

Leave a Reply