Tudor Aaron Istodor: Când îmi e greu, vreau să dovedesc acel greu.

Oare ce și-ar spune un actor și un elev pictor dacă s-ar întâlni întâmplător pe holurile unui teatru sau ale unei galerii de artă? Singurul actor român selectat în programul Shooting Stars la Berlinale 2017, între două repetiții teatrale, Tudor Aaron Istodor a acceptat invitația Verbs describe us de a răspunde întrebărilor adresate de elevii-pictori de la liceele de artă bucureștene, ca parte a proiectului Zâmbet de actor european, expoziție cu 20 de portrete cu actori zâmbitori, care va avea vernisajul, marți, 9 mai, la Centrul Cultural Casa Artelor. 

Cătălina Dordai: Ne puteți descrie copilăria dumneavoastră?

Tudor Aaron Istodor: Da, vă pot descrie. Am amintiri și amintiri. Creșa de la Piatra-Neamț, injecții, aia e nasol, satul Mădărat cu bunica și străbunica, bunicii, minciunelele bunicului, lumina stinsă. Nenea Grasu stingea lumina și noi stăteam la aragaz. Moș Crăciun, când am aflat că nu există prima oară. În general, sunt amintiri frumoase, nu am traume.

Cătălina Dordai: Am înțeles că atunci când erați mic nu erați atras de teatru, este adevărat?

Tudor Aaron Istodor: Da, era foarte plictisitor. Mă luau ai mei cu ei pe la repetiții și eu fugeam prin teatru să găsesc tot felul de alte activități. Și până la urmă tot aici am ajuns. Vorbește-mi cu tu, te rog.

Cătălina Dordai: Bine. Ai avut roluri care să-ți displacă?

Tudor Aaron Istodor: Da, a fost ceva care la un moment dat mi-a displăcut, dar în principiu, nu. Am avut norocul să-mi aleg aproape tot ce am făcut și când a fost ceva impus s-a întâmplat să îmi placă. Am încercat tot timpul să fac să-mi placă rolul. Dacă e greu, vreau să dovedesc greul acela și să ajung să găsesc ceva frumos în tot ce fac. Greșeala e atunci când îți propui să salvezi ceva. Munca asta este o muncă de echipă și nu ai cum tu singur să salvezi un film sau un spectacol. Poți să faci ceea ce depinde de tine și să faci acel lucru cât de bine poți tu.

Cătălina Dordai: Cum a fost să joci alături de mama ta pe scenă?

Tudor Aaron Istodor: Greu la început și apoi ne-am reglat, ne-am calibrat și acum avem așa o înțelegere din priviri. E ca și când dacă mama e profesoară de matematică nu poți să faci meditații. Treci peste șicaneala de la început și după aceea, dacă poți să treci peste, se creează o relație extraordinară.  Cel puțin așa e la mine, cu ai mei.

Cătălina Dordai: Și cumva a fost mai critică față de tine decât față de ceilalți?

Tudor Aaron Istodor: Nu, nu a fost mai critică. La mine a fost problema. Copilul în general nu vrea să accepte. Îmi aduc aminte de un spectacol de poezie cu mișcare în liceu, eu nici nu intrasem la actorie, și mama îmi spunea să ridic foaia mai sus ca să se vadă și eu spuneam: de ce să o ridic, că pot să o văd și de aici, de jos. Îmi explica de o plastică a scenei, iar eu eram cu ochelarii mei de cal. Atunci ea a avut răbdare cu mine și am trecut peste asta.

Cătălina Dordai: Care a fost piesa în care ți-a plăcut cel mai mult să joci?

Tudor Aaron Istodor: Știi e răspunsul acela clasic – piesa pe care urmează s-o fac, ha, ha. Mie îmi place cel mai mult Băiatul din Brooklyn.

Cătălina Dordai: Este o producție româneaască?

Tudor Aaron Istodor: Da, este o producție românească în regia lui Cristi Juncu. Și uite acum chiar am avut ultima premieră la Teatrul Metropolis, Și negru și alb și gri se numește în regia lui Mimi Brănescu, un text scris de el, care iar este o piesă absolut minunată.

Cătălina Dordai: Care crezi că a fost cea mai importantă producție internațională la care ai participat?

Tudor Aaron Istodor: Pentru mine a fost important lucrul cu Fanny Ardant. Am jucat în 3 filme ale ei. Primul a fost o co-producție cu România și după aceea în următoarele două filme am fost singurul actor din distribuție. M-am bucurat foarte mult când am primit vestea că urmează să joc. În ultimul film, Le Divan de Staline, am jucat alături de Gerard Depardieu. Am filmat în Portugalia. A fost o experiență foarte mișto.

Cătălina Dordai: A trebuit să înveți limbi noi?

Tudor Aaron Istodor: Nu. Am jucat în limba franceză, pe care o știam deja.

Daniel Trăistaru: Care a fost cel mai dificil rol?

Tudor Aaron Istodor: Am încercat să fac un rol, nu mi-a ieșit și a trebuit să renunț și ăsta a fost cel mai dificil lucru din viața mea.

Veronica Mirea: Ați avut momente în care ați simțit că nu puteți juca?

Tudor Aaron Istodor: Da, a fost o criză de râs la un moment dat. A râs cineva din public. Am început să râdem și noi pe scenă, a început să râdă și publicul de noi și noi de public și publicul de spectatorul care a râs primul. Și uite așa vreo două minute care au părut o eternitate au fost o criză de râs și nu s-a putut juca spectacolul deloc. Eu mă făceam că plâng, dar de fapt îmi ieșeau ochii din cap de râs. Un coleg s-a dus în culise, și-a dat două palme, l-a bușit iar râsul și la un moment dat s-a reluat spectacolul.

Anid Onofrei: Cum lucrezi la un personaj?

Tudor Aaron Istodor: Prima oară citesc textul și după aceea vorbesc cu regizorul despre text și apoi încerc să văd ce treabă am cu restul personajelor, ce vreau de la ele, ce vor ele de la mine. Văd ce găsesc în mine care e similar cu personajul respectiv, până la urmă eu sunt cel care joacă.

Andra Pasăre: În ce producții ți-ar fi plăcut să joci?

Tudor Aaron Istodor: Îmi place să fac chestii multe și diverse. Nu sunt adeptul unui anumit gen de film sau al unui tip de spectacole. Cred că un actor trebuie să se dezvolte în cât mai multe direcții și asta îl ajută să fie el cât mai complex și mai bogat. Și da, mi-ar plăcea să și sar din tren și mi-ar plăcea să și joc într-o casă cu două scaune.

Andra Pasăre: Cum vezi succesul?

Tudor Aaron Istodor: În multe feluri și cred că depinde ce vrei.  Când te faci actor, vrei să fii iubit, asta ar fi o ipocrizie să spun că nu vreau să fiu iubit. Trebuie să fii sincer tu cu tine și să știi dacă vrei doar succes sau dacă vrei să spui niște povești, să te hrănești și tu și să-i hrănești și pe alții din actorie, metaforic vorbind, și apoi să vină adiacent succesul. Eu singurul motiv pentru care aș vrea să am succes este să vină oamenii să mă vadă oriunde aș juca la teatru și într-un canal dacă e și atunci e treaba mea să nu-mi bat joc de ei și de așteptările lor, dar nu acela să fie țelul pentru că e puțin. Cred că treci așa prin viață degeaba.

Gabriela Ungureanu: Cariera mamei tale a fost un impuls în a deveni actor?

Tudor Aaron Istodor: Inițial nu. Când eram mic mă plictiseau îngrozitor repetițiile când stăteam cu ai mei la teatru,  pentru că nu înțelegeam nimic. Ulterior, nu a avut legătură cu ai mei, când am vrut să mă fac actor, dar sunt convins că a contat faptul că în casă nu am auzit cât de rea sau cât de grea e meseria. E cea mai frumoasă meserie din lume de fapt. Cred că am primit o energie bună din partea ambilor părinți și asta a contat. Îi am ca modele în multe locuri și mă sfătuiesc cu ei. Pot să vorbesc foarte aplicat de un rol cu mama sau cu tata. Îi iubesc, îi admir, îi stimez ca oameni, ca părinți, ca actori. Sunt un norocos cu alte cuvinte.

Gabriela Ungureanu:  A fost ceva ce ți-a declanșat pasiunea pentru actorie sau ai avut-o dintotdeauna?

Tudor Aaron Istodor: Nu am avut-o dintotdeauna. S-a făcut un concurs de recitări și oratorie în liceul meu, Colegiul de Informatică Tudor Vianu și de acolo a început așa ușor-ușor să intre microbul. Am scris o piesă la un moment dat, mi-a interzis-o directoarea, am jucat-o. Se numea 2 și cu profesoara 6.  Era despre profi, elevi, problemele mele de atunci. A fost o perioadă atunci în care a fost important că am avut ceva de spus și am făcut-o. E important dacă vrei să spui ceva să spui acel lucru, indiferent de orice ar zice lumea.

video/montaj/ editare: Judy Florescu, Verbs describe us

 

Verbs describe us
0

Leave a Reply