All inclusive e spectacolul la care râzi și cazi pe gânduri deopotrivă.  

Îmi plac textele teatrale care sunt inspirate din imediata realitate, desprinsă din lumea așa cum e azi, aici și acum. Cred că e nevoie de un uriaș talent și o mare pricepere ca să poți scrie un text despre dragoste și răzbunare în același timp. Parcă le-am cunoscut pe fiecare dintre personajele de aici, fără să le vorbesc niciodată. Și tocmai pentru că subiectul piesei e atât de personal îmi va fi foarte greu, din nou, să fiu obiectivă. Dar nici subiectivă nu voi fi. Un teatroholic cred că trebuie să fie un pic din amândouă. Ce se întâmplă când conții două lucruri care se resping? Începe bătălia interioară dintre dependența de a fi la teatru și valorificarea timpului petrecut în sala de spectacol.

Dacă un spectacol mă lasă cu un vid lăuntric în loc de gânduri și emoții noi, atunci asta o problemă gravă – ori eu sunt prea înceată și nu am receptat nimic din mesajul artistic ori mesajul artistic era transmis pe niște unde atât de joase încât eu nu l-am perceput. Transmisiune atipică în cazul spectacolului All inclusive, care m-a convins că ar trebui să las ochiul soacrei din ce în ce mai des acasă și să mă bucur de spectacol cu sinceritate și simplitate.  Și așa am făcut.

Spectacolul acesta mi-a îndeplinit un vis. Îmi doresc de ani și ani să existe un dramaturg care să scrie roluri pentru femei puternice, care fac din suferința lor o armă de luptă victorioasă. Dacă ai fost la Secretul Fericirii nu ai crede poate că e scris de același autor, iar faptul că un autor nu se repetă în textele sale este un mare plus pentru opera sa, în opinia mea. Am avut un șoc la personajul feminin din Secretul fericirii și m-am întrebat chiar dacă autorul urăște femeile. Mi s-a infirmat această presupunere prin piesa All inclusive, care din scriitură așază femeia pe primul plan. De când așteptam asta! Trei femei ies în evidență prin tăria lor de caracter, prin inteligență, iar bărbații pălesc în lumina lor. Pare așa un fel de normalitate paranormală. Fiecare personaj parcă îi întinde celuilalt o capcană. Spectacolul e o înșiruire de mistere. După fiecare scenă, te întrebi oare ce-o mai urma? Nu ai cum să anticipezi acțiunea pentru că totul e imprevizibil exact ca teatrul sau cum ar trebuie să fie teatrul în condiții optime. Nu ai cum să mergi la teatru ca să te plictisești și să te întrebi de ce ești acolo și nu altundeva. Merg la teatru pentru ceea ce nu știu că îmi poate oferi, dar sunt dechisă să descopăr acel ceva și să-l primesc.

Am fost realmente impresionată de cât de bine au fost create personajele de cele trei actrițe – Diana Roman, Medeea Marinescu și Mirela Oprișor. Personajele masculine sunt interpretate de Vlad Zamfirescu (care îmbrățișează din nou și rolul de regizor) și Marius Manole. Să nu credeți că spectacolul e vreun manifest feminist sau ceva de genul! Nici vorbă! Mi-ar plăcea să știu povestea din spatele acestei piese și îl felicit pe regizor pentru distribuirea actorilor în acest spectacol. Ca și la Secretul fericirii, Vlad Zamfirescu, este personajul căruia i se întâmplă lucruri, vine peste el o realitate neprevăzută, pentru că el a rămas captiv într-o realitate proprie. Doar că în All Inclusive pare un fel de Luceafăr într-o permanentă căutare de Cătăline.  Iar tatăl interpretat de Marius Manole nu se comportă deloc ca un tată, mai degrabă ca un unchi pe care îl vezi o dată pe an. Probabil personajul este atât de afundat în eșecul mariajului că i-a dispărut toată pofta de viață.

Medeea Marinescu este soție, mamă, femeie de afaceri, muncește ca să fie toată lumea fericită și uită de propria fericire ajungând după două decenii în pragul unor decizii radicale. Are o viziune clară asupra lucrurilor – ori sunt făcută după dorința ei ori deloc. Are tendințe dominatoare și îi pune la pământ din atitudine și replici chiar și pe profesorii universitari. De fapt, ascunde suferința unei iubiri imperfecte, iar ea, o perfecționistă convinsă, nu poate trăi cu o astfel de neîmplinire. Ori dragoste totală ori nimic!

Diana Roman joacă studenta care, aruncată în vâltoarea lumii, învață singură să înoată, chiar dacă din când în gând își găsește un colac de salvare în casa părintească. Cel mai mare generator de citate este personajul ei. Imperfectă, dar bine! este autodescrierea sa. Nu știi cu cine nu te potrivești până nu te potrivești. Ea știe să trăiască fără reguli, fără prejudecăți, să încerce lucruri noi, chiar dacă riscă totul din pricina asta. Este ea însăși în tot ce face.

All inclusive este al șaselea spectacol în care o văd pe Mirela Oprișor și cred că este unul dintre cele mai bune roluri ale sale, din ce am văzut eu până acum. Am spus bun, pentru că mi se pare incredibil de autentic. Îți trebuie o anumită inteligență ca să interpretezi fata rea să zicem așa într-un spectacol. Fata rea în sensul bun al cuvântului. Fata care trăiește fără regrete și fără frica de încercări pasionale, chiar dacă îmbracă haine serioase de birou. Îmi place siguranța pe care o afișează personajul său. Și mi-a rămas în minte un citat pe care l-am scris și eu cu vreo doi ani în urmă: Suntem ceeea ce facem sau facem ceea ce suntem?

Gândurile călătoresc. Și uneori formează cupluri pe ringul de dans al ideilor. Câte idei nu s-au născut în urma dansului gândurilor? Dar mai ales câte idei au răsărit în mintea spectatorilor după acest spectacol care îți antrenează mintea și te obligă la un tip de sinceritate aparte față de tine însuți și de lumea din jur.

Verbs describe us
0

Scrie ce simți