Oricare Oscar are o Tanti Roz. Articol de Laura Diana

Oscar şi Tanti Roz – o piesă pentru suflet, despre viaţă, moarte, durere, suferinţă, inocenţă şi bucuria de a trăi atunci când ştii că ai pierdut totul.

Te poţi regăsi în ea, în atmosfera de spital, în linia subţire dintre viaţă şi moarte, în veştile bune şi rele, în suferinţa tratamentelor şi în optimismul ieşit din comun al unor pacienţi care refuză să se dea bătuţi deşi au pierdut lupta.
Dacă nu te regăseşti în ea, afli cum e viaţa cu adevărat într-un spital, lupta cu boala, chinul pacienţilor, suferinţa rudelor şi cât de importante sunt iubirea şi credinţa pentru un om.
 
Oscar – Rolurile preferate ale lui Marius Manole sunt cele de compoziţie, cum este şi cel al lui Oscar, un băieţel bolnav de cancer. Deşi vrei să-l compătimeşti din cauza situaţiei cumplite în care se află, te bucuri, plângi şi râzi alături de micuţul Oscar, care se bucură de puţinele clipe fericite pe care le trăieşte în spital alături de Tanti Roz şi de ceilalţi copii internaţi acolo. Cea mai impresionantă parte a spectacolului este fără îndoială, dialogul prin scrisori dintre Oscar şi Dumnezeu, care devine unul dintre puţini ‘prieteni’ ai lui Oscar şi cel căruia îi mărturiseşte toate gândurile şi întâmplările prin care trece. În momentele de răscruce, câteodată, tot ce ne mai rămâne e credinţa. Jos pălăria, Marius. Rolul lui Oscar îţi vine ca o mănuşă. La mai multe !
 
Tanti Roz – A fost prima dată când am văzut-o pe scenă pe doamna Oana Pellea şi pot spune că am fost extrem de încântată de rolul dânsei. Fiica marelui actor Amza Pellea. Ce pot spune, aşchia nu sare departe de trunchi. După spectacol, am plecat gândindu-mă că oricine ar vrea o Tanti Roz doar pentru el. Tanti Roz e totul pentru Oscar, iar el e totul pentru ea. Ea este îngerul lui păzitor în spital. Îi alină suferinţa, îi spune poveşti care-l fac să uite de durere şi-l ţine-n viaţă cu dragostea şi blândeţea ei.  Îndrăgesc foarte mult acest personaj şi este un lucru care nu mi se întâmplă des când vine vorba de o piesă de teatru.
 
Bacon: Cristina Cassian, un alt rol de compoziţie reuşit. Dacă n-aş fi ştiut că actorul e de fapt, actriţă, aş fi fost convinsă că băiatul ăsta care-i pune beţe-n roate mereu lui Oscar, care vrea să-i fure iubita, face năzbâtii, dar la rândul lui, suferă şi el cumplit din cauza unor arsuri grave, e un băieţel ca oricare altul. Nu ştiu cât de uşor e să fii fată şi să joci rol de băiat, dar dacă reuşeşti să faci spectatorii să uite cine eşti în viaţa de toate zilele, nu meriţi decât laude.
Peggy Blue: M-a surprins foarte mult inocenţa acestui personaj jucat de Antoaneta Cojocaru. Pare o prinţesă în turnul ei de fildeş şi nu pentru că e captivă şi izolată de restul lumii, ci deoarece nu vorbeşte mult, scoate o vorbă, două, din când în când şi cu toate astea, nu poţi să n-o îndrăgeşti. Simpla ei prezenţă aduce lumină şi bucurie celor din jur. Nu-i de mirare că le-a furat inimile lui Oscar şi Bacon. Peggy şi Oscar sunt însă suflete pereche. Ce frumoasă e dragostea…în spital, mi-am spus eu. Pentru că ei doi au făcut ca o tragedie să pară mai puţin tristă. Pentru că iubirea face totul mai uşor şi mai frumos, chiar şi pentru doi oameni bolnavi, care-şi trăiesc viaţa pe un pat de spital.
 
Cererea biletelor la Oscar şi Tanti Roz este mereu foarte mare, aşa că prima dată când am prins loc în sală, a fost anul trecut, pe 4 octombrie 2016, de ziua lui Marius Manole. I-am cântat noi La mulţi ani la final, i-am făcut urări şi toate cele, dar pot să spun cu mâna pe inimă, că de ziua lui, cadoul ni l-a făcut el nouă.
articol de Laura Diana, voluntar cultural excepțional
Verbs describe us
0

Leave a Reply