Ștefan Bănică: Am învățat să fiu tânăr de la oamenii mai în vârstă decât mine

Asta ne spune Ștefan Bănică nouă celor adunați cu mic cu mare în ritm de sărbătoare la concertul lui din 17 decembrie într-un spațiu atipic pentru evenimente artistice. Un spectacol într-un spațiu neconvențional este un test al întâlnirii dintre arta vie și public. De ce e un test? Pentru că un spectacol într-un spațiu neconvențional nu poate fi comparat cu producțiile din sălile special amenajate pentru ca profesioniștii să-și poată face meseria în condiții optime și publicul să fie mulțumit. Spectacolul desfășurat în spațiul neconvențional e o încercare atât pentru spectatori, cât și pentru artiști, din mai multe puncte de vedere.
Când am intrat în spațiul neconvențional cu destinație comercială unde avea loc concertul celui mai bine vândut artist român din toate timpurile, Ștefan Bănică, și am văzut sutele de oameni în picioare pe 3 etaje rotunde, mi-am amintit imediat de așezarea publicului de la Teatrul Național din Cluj-Napoca ( spațiu cultural situat în Piața Ștefan cel Mare). Totuși nu aveam cum să nu am anumite temeri, pentru că, dacă la un concert convențional publicul este oarecum ales prin biletul pe care și-l achiziționează, nimeni nu poate alege publicul care vine la un concert cu intrare liberă. Cu toate acestea temerile mele au fost spulberate încă de la intrarea în scena a bandului și am m mai învățat ceva cu această ocazie – un artist adevărat cu dragoste și respect față de profesia lui atrage după el oameni din aceeași categorie sufletească. Chiar dacă genul muzical abordat nu este la modă, un artist desăvârșit face ca moda să fie însăși arta sa, prin faptul că el dă tonul timpurilor, nu timpurile îi dau tonul lui. Și iată când ai marca ta artistică, îți creezi propriul stil, îl aprofundezi și nu obosești niciodată în a-i arăta dragostea, iată că și cel mai atipic loc de spectacol devine o mare casă a veseliei răsunătoare prin cântec, aplauze și dans. Oamenii când și dansează când se simt bine, iar din minivideo se poate observa gradul de intensitate la care a ajuns bucuria provocată de muzica live cântată de Ștefan Bănică și trupa sa magnifică de muzicieni aleși pe sprânceană.
După o oră de cântare în uraganul de spectatori, a urmat o oră de autografe, un fel de meet and greet after show, care pe mine personal m-a lăsat fără cuvinte și mi-a demonstrat încă o dată în plus cât de nemărginită este generozitatea unui mare artist, care își prețuiește admiratorii, un artist care și-a format un public de 30 de ani încoace și care câștigă noi admiratori cu fiecare generație.

Verbs describe us
0

Scrie ce simți