Jake și femeile lui. Gânduri după spectacol

E plăcerea creației mai mare decât plăcerea în sine?

Tocmai ce m-am întors de la acest spectacol greu, complex, un spectacol care m-a consumat în aceeași măsură în care m-a încărcat, pentru că povestea este atât de puternică și atât de bine actorii se pierd în ea încât am crezut tot ce se petrecea pe scenă, fără ca acul critic să intre prea mult. Personal, consider extrem de inspirată alegerea regizorului Claudiu Goga de a-l distribui pe Ștefan Bănică în rolul lui Jake, scriitorul care își trăia viața pe 2 planuri, imaginar și real. Practic toată lumea se învârte în jurul lui, dar e lumea lui personală, atât cea imaginară, cât și cea reală. El nu-și imaginează creaturi extraterestre, monștri sau femei perfecte. Persoanele care apar în casa lui sunt parte din trecutul și din prezentul său și este destul de fascinant să urmărești conversații ale unor oameni care nu s-au întâlnit niciodată în planul real. Și nu există nici un artificiu tehnic, schimbare de muzică, lumini sau decor, care să te atenționeze asupra schimbării dintre planuri. Pe cât este de iubit, pe atât este de neînțeles, scriitorul încearcă să-și rezolve problemele cu femeile din viața sa trecută și prezentă făcând scenarii peste scenarii.
Scriitorul britanic Earl of Rochester spunea că preferă să trăiască în mintea lui deoarece ceea ce se întâmplă în mintea lui e mult mai interesant decât ceea ce se întâmplă în afara ei.
Avem acces la lumea unui scriitor care nu părăsește camera în care el creează. El pictează prin cuvinte viața sa în care se desfășoară simultan și viețile persoanelor cele mai importante, care se dovedesc a fi femei – sora, fiica sa la diferite vârste, psihologul său, fosta soție, actuala soție și o posibilă amantă. Toate astea se întâmplă dacă el, magicianul, le face să se întâmple, dar în mod paradoxal, el, creatorul, nu deține controlul absolut al creației sale, ci dimpotrivă. Creația îl poate da peste cap și îl plasează în situații neașteptate. Jocul dintre realitate și ficțiune devine acerb atunci când scriitorul caută soluții în viața din trecut pentru viața din prezent. Toate femeile pe care le-a iubit și care acum nu mai sunt au rămas în interiorul sufletului lui, ceea ce provoacă și mai multă agitație în viața lui aparent tihnită și lipsită de prea multe griji.
Fantomele pot fi sâcâitoare.
Când ajungi la o anumită vârstă, călătoria în timp, în istoria ta personală, este, probabil, unul dintre cele mai plăcute lucruri pe care le poți face cu mintea ta. Oricând mintea obosea, Jake se întorcea la muncă. Practic nu era niciodată singur, ba lucra, ba trăia în imaginar, și abia apoi îi rămânea timp și pentru viața reală.
Devii sclavul a ceea ce iubești.
Un om calm și preocupat de muncă, Jake după o luptă pe mai multe paliere – sora sa mai mare îi dă sfaturi care nu par să-l ajute, iubirea față de prima soție a rămas neconsumată, în loc să-l vindece psihologul îl face și mai confuz, actuala soție îl dorește prezent în viața lor de cuplu, fiica lui este cea mai matură dintre ei toți adulții și cu orice lucru copilăresc pe care-l spune, mai deschide o portiță către un o posibilă soluție. Când ai un text așa de bun și cu actori senzaționali ( inclusiv micuța Molly), te întrebi cât e regie și cât e magie din spectacolul care ia naștere sub ochii tăi.
Urmărind acțiunea de pe scenă, mi-am dat seama că mare parte din ființa noastră umană este formată din oamenii pe care îi cunoaștem și că gândurile către ei ne ocupă o bună parte din timp, ne influențează acțiunile și de la fiecare învățăm câte ceva. Relațiile individuale contribuie la definirea noastră umană, profesională și spirituală. Niciodată nu putem controla efectul pe care îl au oamenii pe care-i iubim asupra noastră. Putem fi atât de puternici cu ei și pentru ei, dar atât de slabi când nu-i mai avem alături. Despre absență și prezență, despre dragostea care este într-adevăr nemuritoare, despre lupta de a nu pierde ce i-a oferit viața, despre neputința de a avea gânduri de viitor, despre tot ce e frumos și dureros în relațiile dintre oamenii care se iubesc, aflăm din spectacolul Jake și femeile lui.

Verbs describe us
0

Scrie ce simți