Marius Manole: Ceea ce iubești merită toate eforturile.

Nu mi-a plăcut niciodată să analizez oamenii, dar mi-a plăcut întotdeauna să le remarc reușitele, pentru că reușitele întotdeauna vor spune mai multe despre oameni decât vor face eșecurile și chiar ei înșiși. În stagiunea 2012-2013, Marius Manole a jucat peste 250 de reprezentații ale spectacolelor în care era distribuit, nu a avut vacanță, a jucat atât la teatrele de stat cât și cele independente, iar în stagiunea următoare a avut peste 600 de reprezentații, atât în țară, cât și în străinătate. A fost stagiunea istorică în care avut un weekend în care a nins și el a jucat 9 spectacole. Începea la 11 dimineața și le termina după 1 noaptea. Putem spune că și-a făcut propriul festival de teatru non-stop. Și probabil că este singurul actor de teatru care poate face asta. Cred că este un om al performanței, deși nu știu dacă o dorește neapărat. E mai degrabă un om care-și depășește limitele continuu și cred că asta e un lucru bun, care te ține activ și viu în orice meserie – să încerci mereu ceva nou, pe lângă ce faci deja.  Este de 10 ani alături de liceenii pasionați de teatru și parcă le vorbea pentru prima dată pentru că nu am simțit o clipă acea comoditate sau lejeritate în discuție care aduce puțin a nepăsare în alte cazuri. Mi s-a părut că subiectele dezvătute au prezentat interes de ambele părți și că fiecare vroia să împartă și să afle lucruri noi despre una dintre cele mai solicitante meserii din lume, după părerea mea de teatroholic fără remediu.

Mentor de festival: Am stat de vorbă cu trupa mea 2 ore. Simt vibe-ul din partea unei trupe. Știu în ce apă se scaldă. Știu ce-și doresc, ce nu-și doresc. Poate la anul dacă am noroc o să iau altă trupă și o să știu mai multe. Mi se pare mult mai interesant și mai util genul acesta de abordare.

Teatru cu t mic sau mare: Noțiunea de teatru cu t mare diferă de la om la om. Nu cred că pentru toți de aici teatru cu t mare înseamnă același lucru. Pentru mine teatru cu t mare înseamnă teatru cu mesaj, cu responsabilitate, teatru care se face dintr-o credință într-o credință. Cineva face teatru pentru că nu poate exista altfel și chiar are nevoie ca aerul de chestia asta. Există texte mai ușoare și texte mai grele. Există spectacole pe care le faci mai ușor și spectacole care-ți ies mai greu. În România în momentul în care un spectacol are succes devine comercial.

Comercial sau targetat? M-am dus și eu să văd ce înseamnă teatru cu t mare, la un spectacol pe care toată lumea îl lăuda și iertați-mă pentru mine teatrul acela nu era deloc cu t mare. Lucrurile sunt destul de subiective, de fragile. E o discuție foarte complicată pe care și noi o purtăm, încercând să aflăm unde este adevărul despre meseria asta. E adevărat că teatrul seamănă cu lumea în care trăim astăzi. E destul de haotică. Și teatrul e haotic în momentul acesta. Nu e rău. Așa trebuie să fie probabil în perioada asta.

Luciditate și autocritică: Sunt destul de cinstit cu mine. Știu foarte bine unde mă aflu. Pe mine nu mă poate păcăli nici un critic, nici un spectator, nu mă poate păcăli nimeni. Știu foarte bine ce fac. Știu cât teatru cu t mare am făcut. Știu cât teatru cu t mic am făcut. Știu când îl fac pentru bani, pentru faimă. Știu când îl fac pentru că mă interesează cu adevărat un rol.

Raportarea la meserie în trecut: Am terminat la Iași facultatea, o școală, după gustul meu, foarte bună, de acolo sunt acum o groază de actori în București. Acolo în perioada în care făceam eu teatru se spunea că artistul trebuie să creadă total în ce face, artistul trebuie să fie pătruns de personaj până la anulare, artistul trebuie să aibă pe scenă un foc mistuitor, care dacă e posibil să-l ardă atât de tare încât el când iese din scenă să fie scrum. Am încercat cu anularea, am încercat cu mistuirea, oboseam foarte tare, mă dădeam foarte artist, ieșeam din scenă și-mi mai trebuiau vreo 10 minute să-mi ies din pielea personajului. Nu puteam să vorbesc mult după spectacol, eram încă pătruns de personaj. Și multe de-astea. Am crezut că așa trebuie să fie teatrul. Am crezut că asta înseamnă să fii artist.

Schimbare și adaptare la prezent: Am veni la București. În continuare purtam genți lungi, bluze largi și fumam. Eram artist. Asta era imaginea mea construită. Și mi-am dat seama că nu are cum să fie așa pentru că e greșit. Asta înseamnă să frizezi nebunia. Suntem oameni normali și îmi dau seama unde sunt pe scenă, iar când cobor de pe scenă la 2 secunde chiar pot să-ți vorbesc. Pentru mine teatrul este o meserie ca orice meserie care trebuie făcută foarte bine. Pentru mine actorul nu este un înger coborât pe pământ, nu este un doctor care a venit să vindece omenirea, că atunci chirurgul ar trebui să fie Dumnezeu de-a binelea. Pentru mine actorul este un meseriaș care trebuie să fie foarte bun.

Continuitate, intensitate și detașare: Primul rol pe care l-am făcut a fost un copil bolnav de SIDA în spectacolul Drept ca o linie în regia lui Radu Apostol la Brăila. Și-mi doream atât de tare să mi se întâmple ceva ca să fiu adevărat pe scenă… E o meserie în care poți să cazi foarte ușor într-o labilitate foarte mare. M-am ferit toată viața de chestia asta. Pe mine nu mă afectează personajele pe care le joc. Le joc cu credință atunci când sunt pe scenă, dar când cobor de pe scenă îmi dau seama că sunt un actor, care a jucat un personaj.

Transcenderea în altă lume prin universul teatral: Momentul acela în scenă când joci un rol și simți la un moment dat că plutești se poate întâmpla, dar apare doar atunci când faci toate lucrurile tehnic și ești atât de prezent în scenă și atât de cerebral încât te pierzi. Ăsta e paradoxul – trebuie să fii atât de cerebral și atât de conștient de tine ca să te poți pierde. Nu poți să fii pierdut ca să te pierzi, că ești pierdut oricum. Când aveți un moment în scenă în care nu știți pe unde sunteți să vă uitați concret la coleg, să numeri dungile de pe tricoul lui, să vezi ce culoare au ochii lui, să fii cu adevărat atent. Noi vorbim în general și ni se pare în scenă că suntem atenți la partener, dar de fapt habar nu ai, nici nu-l vezi. Te uiți la el, vorbești cu el, dar de emoții, uiți și cu ce e îmbrăcat. Ștefan Iordache venea cu 4 ore înainte de spectacole. Își făcea toate traseele, trecea prin fiecare punct din scenă. Știa fiecare obiect unde îl avea așezat. Știa tot ce trebuie să facă. Și abia apoi după ce avea toată matematica asta pusă la punct, reușea să treacă dincolo.

Dacă un vis te ține în viață, urmează-l. Vă sfătuiesc din tot sufletul: dacă aveți un gând și credeți în el, să luptați pentru el cât se poate de tare. Mai devreme sau mai târziu frustrările că n-ați făcut ce-ați vrut în viața voastră vor ieși la iveală și veți fi niște oameni nefericiți. Acum poate veți reuși să mascați 10 ani chestia asta. O să faci chimie, deși vroiai să faci teatru. Dar la un moment dat lucrul ăsta că n-ai făcut ce ai vrut tu să faci și n-ai făcut ce ai iubit tu se va răsfrânge asupra întregii tale vieți. Dacă aveți putere și curaj, să vă urmați visul cu toate riscurile pe care le implică. E atât de mare darul să poți face în viață ceea ce iubești, și te poate face atât de fericit, încât merită toate eforturile, credeți-mă.

 

Verbs describe us
0

Scrie ce simți