Iubirea față de teatru și față de oameni a domnului Radu Beligan – Live Text

Eu cred că actorul trebui să se autodepășească. Pericolul etichetării este mortal pentru un artist – Radu Beligan

Este al doilea articol pe ziua de azi pe care îl încep cu un citat al domnului Radu Beligan. Primul a fost extras dintr-una din cărțile sale Între acte, se referă la William Shakespeare și necesitatea operei sale și l-am inclus în articolul despre prima zi de preselecții a Galei Tânărului Actor Hop. Este firesc să asociez tinerețea cu domnul Radu Beligan pentru că sunt sigură că unul dintre secretele longevității sale, în afară de iubirea nemărginită și multe alte rețete secrete sau binecunoscute, dar nu la îndemâna oricui,  l-a constituit tinerețea spiritului dumnealui. Îmi amintesc de spectacolul Misterul Sebastian pe care l-am văzut de 2 sau 3 ori în stagiunea 2011-2012 la Teatrul Odeon, Sala Studio. Avea o scenă cu Raluca Aprodu, o actriță de 26 de ani, iar sentimentul trăit de mine atunci văzând energia dintre ei doi, a fost confirmat de Raluca într-un interviu pe care mi l-a acordat despre amintirea acelui spectacol și anume că atunci când îi dădea replica, domnul Radu Beligan părea acel Miroiu ( personajul din Steaua fără nume de Mihail Sebastian), tânărul profesor. Este fabulos și misterios în același timp cum poți rămâne atât de proaspăt și loial față de o meserie care te solicită trup și suflet.

Joi, 21 iulie, la o zi după plecarea sa definitivă din scenă, TVR1 a dedicat o emisiune în direct memoriei domnului Radu Beligan, emisiune moderată de Cătălin Ștefănescu, ai cărui invitați au fost doamna Sanda Manu (regizor și profesor UNATC), doamna Maia Morgenstern (actriță și manager TES),  Marina Constantinescu (criticul de teatru și directorul FNT), Marius Manole (actor și realizator de emisiuni radio), Felix Alexa (regizor), iar prin telefon au intervenit actrița Medeea Marinescu și regizorul Lucian Giurchescu.

Cătălin Ștefănescu: Este foarte normal pentru postul public să propună o ediție dedicată maestrului Radu Beligan. Era un om dotat cu un profund simț al umorului.
Marius Manole: Eu m-am întâlnit din păcate prea târziu cu dumnealui sau ce fericire că m-am întâlnit. Eu m-am întrebat mereu de unde vine puterea asta a lui. Nu l-am cunoscut ca om pentru că el era foarte discret, stătea numai în cabină până la începerea spectacolului. Respectul lui față de public era unul care pe mine m-a marcat pentru că eu însumi nu am atât respect. Înainte de spectacol se întâmpla ceva și mi se spunea: E nervos, e bine. Nu era un om comod. Tocmai faptul acesta te făcea să fii un om responsabil în scenă, chiar dacă tu poate în restul zilei erai împrăștiat. În secunda în care intra, simțeai automat să te comporți extrem de riguros. În momentul în care simțeai că te iubea, te iubea cu asupra de măsură pe scenă. E important că avea umor, o ironie foarte fină. Putea să emoționeze oricând. Era un om extrem de îngăduitor.
Maia Morgenstern: Mie îmi face foarte bine să fiu aici alături de dumneavoastră, să mă gândesc la maestrul Radu Beligan. Din păcate cuvintele vor fi doar pentru un timp spuse, pentru că, din experiență așa se întâmplă în momente din acestea. Pentru asta sunt recunoscătoare că sunt aici. În primul rând, ar trebui să-mi promit mie că mă voi gândi la Radu Beligan. Sunt atâtea lucruri la care să mă gândesc. Să stăm să vorbim despre Radu Beligan. Am avut onoarea să fi fost invitată de a face parte din distribuțiile spectacolelor Leul Deșertului și Nemuritorul. Am fost îndrumată în spectacolul Jubileul de către Radu Beligan ca regizor. Cred că e prea devreme sau prea târziu să vorbesc de spectacole. Au fost momente importante de viață, unice, în care am simțit că nu degeaba fac umbră pământului.
Sanda Manu: L-am cunoscut de când eu eram copil și îl știam ca actor pentru că știam teatru. Era asistent la facultate când am intrat eu. L-am cunoscut ca orice făcător de teatru. Viața noastră a mers destul de aproape de Radu Beligan. Am asistat la prima discuție despre Troilus și Cresida. Am primit un telefon la 12 noaptea în care ne-am adunat cu toții la teatru ca să vedem decorul și toată lumea s-a entuziasmat. Radu de aceea i-a chemat ca să facă echipă, să-i țintească spre ceva extraordinar. La Viena când ei au jucat primul spectacol cu Troilus era un teatru cu oameni care vorbeau doar germană în nici un caz română. Erau frumoși eleganți, noi veneam dintr-o Românie tânără, dar eram în cârpe și în carton, și eram ușor flămânzi, dar eram foarte entuziasmați. Încet-încet s-a topit zgomotul și lipsa lor de atenție, s-au dezlipit de spătar și au izbucnit, e adevărat la o femeie la Vasilica Tastaman și a fost un triumf. Încerc să vă povestesc ce povestesc cu lumină pentru că e o întreagă viață ori eu cred că noi stăm și respectăm un om care a triumfat și a avut o viață extraordinară. Radu Beligan a avut o iubire pe care eu nu am mai văzut-o la nici un actor. Am stat numai între actori. El iubea această meserie cu tot – cu viața lui, cu trupul lui, cu mintea, cu hrana lui.Cu siguranță e cel mai intelectual dintre actorii de pe glob cu o sete de cultură, cu o inteligență de om care merge pe sârmă. A trăit într-o epocă îngrozitoare și a murit când e foarte rău în lume. El e special numai pentru mine, iar iubirea lui e pentru public.
Marina Constantinescu: Cred că anvergura mare a lui Radu Beligan este anvergura personalității lui. A fost un om extrem de rafinat, cultivat, elegant, cu autoironie, cu cinism uneori. A fost un om care a trecut prin foarte multe perioade ale teatrului românesc. A avut și un teatru particular în anii 1947-1948. A fost un ctitor – a înființat Teatrul de Comedie. Cred că autoritatea și complexitatea sa se trage din personalitatea sa. Pentru Radu Beligan teatrul a fost mai presus de orice pe lume. Făcea ce făcea și se întorcea la teatru. Cred că a fost locul lui pe care și l-a creat și l-a păstrat. Pe mine m-au ajutat cele 3 luni pe care le-am petrecut la Craiova când se făcea spectacolul Danaidele. Și l-am întrebat tot ce am avut să-l întreb. Nu mi-am permis să-l judec. Mi-am permis să învăț de la el și am învățat tot ce se putea învăța de la Radu Beligan. Mi-a arătat locul în care are și câteva fotografii cu Eugen Ionesco. Au făcut turnee mari la Paris. E bine să ne amintim de forța teatrului românesc ca să nu avem senzația că astăzi s-a născut totul.
Felix Alexa: Am început să lucrez cu Radu Beligan la 2 spectacole după ce dânsul împlinise 90 de ani. E un lucru de domeniul recordului. Primul spectacol a fost Misterul Sebastian la Teatrul Odeon în care Radu Beligan se juca pe sine și povestea despre cum a făcut Steaua fără nume și apoi am făcut Lecția de Violoncel la Teatrul Metropolis. Surprinderea totală nu era numai cât de profund profesionist era, dar avea și un spirit foarte tânăr. Era un actor modern. Juca modern. Era extrem de adevărat pe scenă încât nu știai dacă e în viața reală sau în ficțiunea de pe scenă. Reacționa extraordinar. Nu se pierdea în scenă absolut deloc. Noi eram disperați cu toții dacă se uita o replică, dânsul era imperturbabil. Nu era deloc retoric pe scenă. Avea un spirit viu și inteligența extraordinară care-l caracteriza și o fire foarte tăioasă uneori, dar paradoxal cu multă căldură. Nu-ți dădeai seama în primul moment ce vroia să spună.
Medeea Marinescu: Am jucat peste 100 de reprezentații ale spectacolului Egoistul și  Radu Beligan avea emoții la fiecare reprezentație, iar eu nu înțelegeam cum un om cu o experiență de 70 de ani în teatru poate avea încă emoții, și asta spune mult despre dragostea lui față de public. Tot la Egoistul se întâmpla câteodată să nu audă foarte bine unele replici și îmi adresa întrebări, ceea ce mi se pare o lecție extraordinară de actorie  – să-ți asculți în mod real partenerul. A fost atent la partenerul de lângă el și specula orice neprevăzut de pe scenă.
Cătălin Ștefănescu: Există respectul autentic în preajma lui Radu Beligan?
Maia Morgenstern: Acum evocăm un moment, nu înseamnă că vom acoperi cu vorbe universul pe care-l reprezintă Radu Beligan. După părerea mea, Radu Beligan avea stimă și respect față de sine. Așa a avut bunăvoința să se dezvăluie față de mine. Respectul de sine și luciditatea lui pentru mine au însemnat o lecție de viață. Când se adunau lucrurile era necruțător ca regizor. Ce se câștiga într-un anumit moment și păreau că porțile s-au deschis, ele se puteau la fel de bine închide în secunda următoarea dacă lucrurile nu urmau un anume rafinament. M-a făcut să înțeleg ce înseamnă conștiința valorii de sine. Lucrurile veneau simplu așa cum mi-a îngăduit să le cunosc maestrul Radu Beligan.
Cătălin Ștefănescu: Ce a însemnat Teatrul de Comedie?
Marina  Constantinescu: A fost un act de ctitorie pe care l-a făcut cu foarte multă asumare, inteligență, știință. Și-a alcătuit trupa, o trupă mare a teatrului românesc. Dacă mergi astăzi acolo ești copleșit de personalitatea lui care este centrul acestei lumi – ft atent la repertoriu, atmosferă, tipul de magnetism la ce se întâmplă afară, era ft informat într-un circuit larg, cultural și teatral, știa exact ce se joacă și ce tb să joace actorii din trupa lui. A creat direcții în teatrul românesc. A concurat umăr la umăr cu alți mari regizori și directori de teatru din țară. Cred că pe atunci atmosfera din teatru a fost tot ceea ce poate ne lipsește nouă astăzi. Întotdeauna și-a păstrat această deschidere. Îmi amintesc că-mi povestea de Dali , de Nabokov. Avea o neliniște a spiritului pe care am admirat-o tot timpul. L-am cunoscut într-un moment în care nu era nici în lumină nici în întuneric, în 1995. Cred că în mijlocul lumii Teatrului de Comedie a fost celebru pentru 702, Rinocerii, Umbra, Troilus și Cresida.
Lucian Giurghescu: Lucrurile erau foarte grele și foarte complicate și niciodată nu puteai ști când puteai începe o piesă. Cei care ne-au dat voie să jucăm Rinocerii, atunci am putut face un spectacol, după părerea mea excelent. Era destul de dificil. Uneori lucram degeaba, alteori trebuia să schimbăm. Am lucrat foarte bine cu Radu Beligan, pentru că el știa să colaboreze, era foarte atent la ceea ce făcea și spunea dacă avea vreo observație de făcut. El și Ion Lucian au fost un cuplu extraordinar, alături de Sanda Toma. La Institutul de Teatru de la Praga o doamnă m-a întrebat de spectacolul Rinocerii și pentru mine a fost complimentul cel mai mare. La Teatul de Comedie pe vremea aceea, nu se spunea că nu e voie, dar nu era voie (se știa). Eugen Ionescu nu vroia să intre în politică.
Cătălin Ștefănescu: Un regizor și actorii sunt subiectele unui mare succes la Paris. Cum poți să metabolizezi un succes de dimensiunile acestea când România nu era deloc o țară liberă (în anii 60)?
Sanda Manu: Nu se punea problema să metabolizezi. Ei erau fericiți de ce au făcut pe scenă. După spectacol au fost invitați la ambasadă unde au mâncat mult pentru că diurna era înfiorător de mică. Ei erau foarte fericiți și foarte mândri. Radu nu avea o mână de fier, avea o mânușă inteligentă. Și el și David Esrig și Lucian Giurchescu țineau actorii. Fericirea noastră de atunci era teatrul. Radu a învățat toți actorii care au avut contact cu el și a continuat să-i învețe până ieri la ora 13. El a făcut bine României prin ITI – Institutul Internațional de Teatru, unde el a fost președinte onorific pe viață.
Marina Constantinescu: Se trăgea aer în piept când Radu Beligan intra în sala în care mare lumea a teatrului mondial se aduna și toți întrebau de el.
Cătălin Ștefănescu: Vă propun să comentăm un citat de Radu Beligan dintr-un interviu făcut de Cristina Modreanu pentru proiectul Comedia Remix:  Cristina  Modreanu -Ce v-a făcut să părăsiți Teatrul de Comedie, creația dvs? Radu Beligan – Am fost invitat să preiau conducerea Naționalului. Cum să reziste un actor strălucirii hipnotizante pe care o exercită ideea de director a Teatrului Național? Și cum să nu înțeleagă un ins lucid că nu are ce căuta în cușca cu lei? Am părăsit Teatrul de Comedie convins că voi regreta climatul estetic și moral de acolo, cu inima îndoită de regrete, dar și de speranțe.
Felix Alexa: Cred că a încercat să țină un echilibru foarte periculos și fragil între politică și teatru. E foarte greu din prisma libertății totale, ca eu să judec acum. Rezultatul acestei echilibristici s-a văzut în repertoriul teatrului, care a fost unul extraordinar,  faptul că cenzura nu s-a manifestat atât de activ. Cred că a făcut un fel de scut în fața unor oameni atât de rudimentari. Când stăteam în pauzele dintre spectacole cu el (n. r. – În stagiunea 2013-2014 Lecția de violoncel a avut 50 de reprezentații în toată țara, iar la teatrul-mamă se juca de 2 ori pe zi), îl întrebam lucruri de istoria teatrului românesc, de momentele grele prin care trecuse și din care se salvase, și îmi spunea lucruri incredibile. Toți facem compromisuri, depinde în ce timpuri trăim și cum se echilibrează ele.
Marina Constantinescu: L-am întrebat dacă inteligența, ascuțimea minții, tot ce are nu ar putea fi folosite pentru a crea un soi de dizidență, iar el s-a uitat lung la mine și mi-a spus – Poate că da. Nu a încercat să se explice.
Maia Morgenstern: Și eu ca director de teatru, simt cum creativitatea scade invers proporțional cum energia pe care trebuie s-o cheltuiești în a convinge. La un moment dat simți că nu mai ai nici spatele protejat de un perete.

Cătălin Ștefănescu: Credeți că a fost bine că Radu Beligan a continuat să joace după 90 ani ?
Felix Alexa:  Cred că a fost bine că Radu Beligan a continuat să joace până după 90 de ani. Lecția de violoncel avea și 2 reprezentații pe zi, iar el când urca pe scenă parcă nu obosise deloc în reprezentația dinainte. Aveai senzația unui miracol când pășea pe scenă – vervă, carismă, umor, energie. Bineînțeles că a fost bine. Aveai senzația că ești cu o istorie vie a teatrului românesc. Aveam emoții. Ne despărțeau 50 de ani.
Marius Manole: După părerea mea el a făcut un pariu cu viața pe care l-a și câștigat – a vrut să vadă cât poate duce (meseria asta). Alegerile noastre ca oameni nu înseamnă că suntem actori mai proști sau mai buni. Alegerile oamenilor în viață nu definesc profesiile fiecăruia. Ce face fiecare în viața sa e strict treaba sa.

Maia Morgenstern: Tu ai crede despre un medic că este mai puțin medic dacă ai afla că are o anumită afinitate politică?
Sanda Manu: El a ajutat niște actori și niște regizori să se exprime în vremuri în care nu se puteau exprima.

Verbs describe us
0

Scrie ce simți