Doamna Oana Pellea: Competiția reală e competiția cu sine până la capăt.

Deși apăsătoare, lucrurile rămase fără rezolvare în această viață, care s-au prins de tine ca un scai și cred că acolo e locul tău, nu trebuie să le permiți acest lucru. A încerca să rezolvi sau să înțelegi răul pe care îl primești constant de la persoanele care pretind că te iubesc este otrava pe care nu ai nevoie să o guști pentru că nu ai de ce să trăiești intoxicat și cealaltă parte a vieții fără să te concentrezi pe ceea ce ai de făcut. Otrava iubirii falsificate a fost băutura care am crezut că-mi va ține de sete toată viața. A fost cumplit să renunț la ea, să sparg sticla și ea să se scurgă pe tărâmul celălalt. Am ingerat prea multă vreme, cam toată viața, durere. Fără să-mi dau seama devenisem colege de trup în timp ce ea îmi dicta cum să fac și ce să fac din perspectiva ei, firește. Orice primeam și nu avea legătură cu durerea-regină, refuzam pentru că inima îmi era infectată și nu știa cum să simtă senzații precum uimirea, bucuria, împlinirea, plăcerea. Tot ce simțea era prin filtrul durerii! Inima nu exploda, și nici durerea nu dispărea. Locuisem atât de mult timp cu durerea-regină, haina sufletului îmi era atât de peticită că nu mai știam cine eram și ce vroiam de fapt. Am ajuns să revin la persoana de care mi-am dat seama că vreau să fiu de la 12 ani.  Alegerile le-am făcut foarte devreme și până la concretizarea lor a trebuit să se instaleze durerea preț de zeci de ani ca eu să fiu convinsă că nimeni nu va lucra în locul meu și că la finalul vieții cei care vor plânge cel mai tare, în afară de oameni, sunt lucrurile pe care puteai să le faci și nu ai avut curaj să le faci, lăsând durerea să-ți guverneze întreaga existență. Durerea s-a înfipt în inima mea ca un cuțit imens cu o lamă lată în care îmi văd chipul, pe care îl urăsc, dar care nu e doar un chip, ci e un creier, o voce, o gândire, un fel de a trăi și de a simți. Dincolo de corpul acela groaznic, sunt eu și ceea ce pot face prin abilitățile care izvorăsc dinlăuntrul meu. Sângele meu adevărat nu s-a prelins pe tăietura cuțitului, nici nu s-a diluat, el poate fi și donat și se reface cu fiecare aliment bun pe care i-l ofer. Să avem încredere în ceea ce putem face și să nu căutăm tot mereu confirmare și aprobare din partea nimănui, pentru că nimeni nu trăiește în locul nostru și nu percepe lumea așa cum o percepem noi. Durerea e un partener de care nu poți băga divorț, pentru că ea revine iar și iar pe furiș în cele mai neașteptate forme, la fel ca bucuria. Uneori cred că sunt gemene. Geamănul rău și geamănul bun. Inima poate doar să le accepte și să știe cum să lucreze cu fiecare.

Chiar dacă în această stagiune am deja 5 materiale cu Doamna Oana Pellea, asta nu înseamnă că entuziasmul de a participa la o nouă întâlnire cu dumneai mi s-a diminuat. Cum spunea și doamna Sanda Manu: Este o vrăjitoare!!! Și este o vrăjitoare bună. Nu cred că mi s-a întâmplat la vreun eveniment să plâng și să râd în același timp, iar dacă aș începe cu complimentele tot nu cred că aș izbuti să-mi exprim sentimentele.  Am extras câteva citate indicatoare ale emoției și gândurilor împărtășite de Doamna Oana Pellea cu noi, cei prezenți, la ceea ce a fost Întâlnirea organizată de Revista Yorick la Librăria Cărturești Verona:

Plăcerea de a face această profesie mă duce mai departe.

Teatrul a devenit și un instrument extraordinar de comunicare al credințelor, al unor lucruri pe care vreau să le susțin. Credința mea e că emoția e la baza vieții și la baza teatrului. O replică se poate spune într-o infinitate de feluri. Orice creație trebuie să îndeplinească după mine anumite criterii – să fie adevărată, să fii tu adevărat pe scenă. Adevărul de astă-seară nu are nici o legătură cu adevărul de mâine seară, din cauza asta în fiecare seară spectacolul e altfel, în același desen, în aceeași structură, în aceeași rigoare. Nu trebuie să te repeți, trebuie să-ți fii adevărat ție.

De la scrierea Jurnalului până acum o treaptă de înțelegere cum spune domnul Naum sau un cerc de cunoaștere s-a mai închis, pentru că am devenit mai conștientă că pot alege încontro îmi îndrept privirea. Nu este important ceea ce-mi oferă realitatea, ci este important cum percep eu ceea ce-mi oferă realitatea, ce înțeles îi dau eu realității. Și asta e o cheie de fericire. Am zis așa un cuvânt mare ar trebui să-l zic mic. Cuvintele mari se zic mic.

În clipa în care ești actor instrumentele tale trebuie să le cunoști. Avem privilegiul că suntem obligați să învățăm să respirăm. Avem privilegiul că suntem obligați să ne cunoaștem corpul, să știi ce înseamnă un gest, să poți să citești limbajul acesta. E un privilegiu extraordinar să știi să te joci cu vocea. E o profesie care-ți pune oglinda în față. Un artist e obligat să se vadă din toate părțile și să vadă ce poate sau ce înseamnă asta sau personajul cum e. Câteodată am imaginea personajului pe care urmează să-l fac în oglindă sau am flashuri.

Ioana D’Arc este un spectacol foarte special în cariera mea și N(aum) la fel. Sunt singurele spectacole pe care le-am jucat cu oameni care au existat. Când joci oameni care au existat e musai să le ceri îngăduința să-i reprezinți. Vorbesc despre gând și despre energie. Câteodată vor, câteodată nu vor. Câteodată mă întreb: Dar ce drept am eu acum să zic că sunt N(aum)? Asta e o mare revelație. Și întotdeauna și la Ioana D Arc înainte, și acum la Naum înainte de spectacol am o discuție și zic – Nu vreau să fac rău, învață-mă să fac bine, eu vreau doar să vorbesc despre iubire. E foarte special când intri într-un câmp energetic al unei persoane care a fost. Acestea sunt experiențele mele. La Ioana D arc a fost foarte puternic pentru că la un moment dat nu mai știam unde sunt. E singurul spectacol în care mi s-a întâmplat asta pentru o secundă, dar nouă ni se pare un secol.

Profesia asta are mare nevoie de acumulare de viață. În clipa în care începi să acumulezi și să înțelegi ce acumulezi și să alegi din ceea ce-ți dă viața și vine peste tine, un rol se face cu viața mea, cu pierderea mamei, tatei, cu sângele meu. Eu asta pun pe scenă și din cauza asta doare când sună telefonul, nu de altceva, pentru că este pe viața mea și pe carnea mea, nu mă joc. Nu joc teatru, ci exist. Exist mai bine, mai rău. Unii mă plac, alții nu, unii mă iubesc, alții nu, unii mă îngăduie alții nu. Cum zic în Mă tot duc: E treaba lor.

E bine să accepți ceea ce-i foarte departe de tine, să vezi dacă poți. Depinde foarte mult de întâlnirea cu omul cu care vei lucra, de calitatea lui, de chimie. E totul atât de inefabil, e totul atât de pe muchie de cuțit încât noi plecăm în deșert. Trebuie să am încredere că dacă mor de sete tu îmi vei da din apa ta. E o călătorie în care trebuie să fim împreună. Drumul în această profesie nu e făcut din cărămizi, ci din fire de nisip.

Sunt foarte departe de a juca teatru. Nu cunosc chestia asta și nu mă interesează. Exist în spațiul în care sunt expusă și unde împărtășim ceva sau exist în viețișoara mea.

Ce e fericirea: Nu am nici o durere. Am două mâini, două picioare, doi ochi, funcționez. Creierul mi-e încă bine.Nu mi-e rușine cu mine. Nu am nimic de ascuns. Nu știu să fi făcut rău. Nu am plăcerea răului. Poate am făcut rău fără voie… Când eram tânără, eram încrâncenată, le știam pe toate și eram agresivă dintr-un inconfort cu mine, acum sunt în confort cu mine. Nu am deranjat și nu deranjez lumea. Când greșesc cert iertare.

Când am citit textul de la Efectul razelor gamma asupra crăițelor lunatice era foarte departe de mine, adică mi-a fost foarte greu să o iubesc pe femeia asta. Și când am început să o iubesc atunci am zis da o să-l joc. Nu mă interesează să construiesc un personaj pe care să-l urască toată sala. Care e câștigul dacă nu-i arăți partea umană unui criminal?

Când se încheie autocunoașterea: Odată cu vârsta începi să-ți accepți slăbiciunile, dar să te știi?  Asta e ceva foarte greu. Eu nu cred că o să ne cunoaștem vreoodată, dar aici este frumusețea – că mai sapi și mai descoperi ceva, și te mai minunezi de ceva, și te mai superi de ceva din tine, și mai îndrepți ceva. Nu ne-a spus nimeni cum o să fie când am venit pe lumea asta. Sunt obsedată de imaginea pe care o voi avea la sfârșitul vieții și din cauza asta nu-mi îngădui să treacă secundă fără să o fac cât pot și eu de vie. Ca la final să zic, cum a zis mama când s-a uitat la viața ei: Gagico, a fost foarte mișto! Despre asta e vorba. Nu vrem ca la final să murim fericiți? Așa că dacă v-ați certat cu cineva dați telefon. Dacă nu le-ați sunat pe mame, sunați-le astă-seară. Dacă aveți un dușman puneți mâna pe telefon… ca să nu vă îngreunați sacul. În Oscar și Tanti Roz e replica lui Oscar:  Știi ce o să se întâmple dacă ții toate lucrurile astea în tine? O să devii o ladă de gunoi!

 

Verbs describe us
0

Leave a Reply