Bacalaureat. Gânduri după film

În primul rând, mă bucur că am putut face parte din miile de oameni care au aplaudat joi, 19 mai,  premiera filmului Bacalaureat de la Sala Palatului, în același timp cu premiera sa de la Festivalul de film de la Cannes. Nu am făcut research pe această temă, dar cred că o Sală a Palatului plină înseamnă toți spectatorii unui film românesc dintr-un an întreg. Așadar, e bine că interesul publicului român față de producțiile românești a crescut  atât de mult încât să umple o sală de peste 3000 de locuri. E un plus important! În al doilea rând, criticile pozitive pe care le-a primit filmul sunt sigură că se datorează într-o mare măsură actorilor români, de care tu ca spectator străin nu ai cum să nu te îndrăgostești, pentru că înnobilează ecranul prin talentul lor, chiar dacă el este sau nu valorificat de regizor. Îți dorești să-i vezi pe actorii români și în alte filme care să-i catapulteze spre scenele care le-ar putea face cunoscut și mai mult harul de a practica această meserie.  Ce-mi place cel mai mult la actorii români (nu spun actorii noștri, pentru că nu sunt bunuri, poate comori intangibile) este că ei și-au ales această meserie cu sufletul, din vocație, și nu din alte considerente cum ar fi banii sau celebritatea. În vremurile acestea în care a fi popular nu este neapărat egal cu a te pricepe la ceva, iată că dacă ne referim la actorii români, cei cunoscuți de toată lumea, ei excelează în meseria lor. Asta nu înseamnă că aceia care nu sunt cunoscuți nu excelează, ci doar nu au avut o punte care să le propulseze înzestrarea și creația. Când îi vezi pe actori ei sunt o enciclopedie întreagă a trăirilor, a senzațiilor, a expresivității, a frumuseții, a miracolului vieții exprimat prin personajele pe care ei le creează.  Cred că nu există actori slabi, ci prea puține proiecte care să-i pună în valoare. De aceea, este un lucru bun că există regizori precum Cristian Mungiu care să scoată dincolo de granițele țării talentul lor. Spre deosebire de vedetele internaționale care își transformă viața privată într-un spectacol public, spectacolul actorilor români constă chiar în munca lor. O dovadă vie este munca lor din teatru, care atrage și atrage noi spectatori. Visez ca prin acest film să se constituie un grup de fani străini care să facă turism cultural și să le vadă și spectacolele fiecăruia dintre actorii care joacă în acest film. Arta aduce oamenii împreună și-i ajută să trăiască mai frumos, mai responsabil și mai intens.
În al treilea rând, am avut foarte multe sentimente contradictorii când am văzut filmul. Mi se părea că văd mai multe povești laolaltă, nimic real, dar totuși inspirat din realitate, un fel de caracatiță otrăvitoare de care cu cât fugi mai tare cu atât te îndrepți spre ea. Acesta a fost iarăși, meritul actorilor, care m-au făcut să uit de detaliile tehnice și de povestea nu așa de ușor de procesat și am reușit să fiu cu ei până la capăt, deși nici o poveste nu avea un final bine definit. Așa este cu lucrurile incerte parte din viață oscilează și tot oscilează până te amețesc. Un film amețitor puternic ancorat într-o realitate a cărei istorisire îți poate deveni fatală…
Subiectul filmului poate avea interpretări multiple și una dintre ele poate fi  simplă, la rece, nefiltrată : tatăl care vrea să scape de fiica lui trimițând-o să studieze în străinătate ca el să-și refacă viața. Ceva mai cinic nu am văzut… Dar sigur, există… Alți părinți își lasă copiii pe stradă. Între stradă și străinătate, parcă am alege străinătate. Orice fel de înstrăinare față de o familie toxică este sănătoasă. Doar că fiica are și ea, firesc, dreptul ei de a-și alege cum își trăiește viața în continuare. Ceea ce nu înțeleg unii părinți este că ei dau viață, dar nu iau viață. Deci nici un părinte nu poate hotărî în locul copilului său. Se numește privare de drepturile naturale. Să trăiești după cum vrei, fără să dai socoteală nimănui, încă este un lux în România zilelor noastre.
Am sesizat o dorință acerbă de evadare în acest film. Fiecare vroia să scape de celălalt ca să-și facă o nouă viață, dar nu înainte de profita de bunătatea și generozitatea pe care o au la îndemână. Într-o țară normală te-ai aștepta ca oamenii care ocupă funcții să fie corecți și drepți, dar tocmai acei oameni se pare că au de-a face cu legea exact în momentele în care se așteaptă mai puțin. O doză de suspans nu strică niciodată.
Evadarea din realitatea actuală presupune o trecere prin iadul propriilor frici și neîmpliniri. Cam asta am învățat eu din acest film, care a fost ca un topor care taie și taie în carne vie, din care cad bucăți de creier care nu a gândit niciodată la capacitatea sa maximă, de inimă care nu a simțit niciodată prea mult, de gură care nu a vorbit niciodată cu vocea ei, de intestine care au fost întotdeauna prea pline de tot ce e toxic și rău pentru organism.

Verbs describe us
0

Leave a Reply