Gigi Căciuleanu: Spectacolul trebuie să existe și în afara artificiului teatral.

“Coregrafiile trebuie să devină reale pentru fiecare dintre interpreți, deci vor fi diferite odată cu fiecare nouă distribuție, spunea Merce Cunningham.” (Utopii performative, Cristina Modreanu

Se fac aproape 4 ani de când am văzut D’ale noastre la TNB. Ce spectacol genial, care trece dincolo de barierele limbii, inventând un limbaj propriu prin care dialoghează cu fiecare spectator în parte. La D’ale noastre îți poți invita colegii, vecinii, rudele și prietenii din străinătate fără teamă că nu vor înțelege sau că va trebui să le explici câte ceva la fiecare replică. Cred că e un spectacol care bucură toate generațiile și judecând după numărul orașelor din afară în care a fost, cred că și străinii au rămas plăcut impresionați de Compania Gigi Căciuleanu și arta sa, care te ține în suspans datorită efortului în plus investit prin toate mișcările de pe scenă. Nu trebuie să fii un fan al dansului ca să te captiveze acest spectacol. Cred că orice lucru care nu te interesează ajunge să te intereseze dacă atinge o coardă sensibilă înlăuntrul tău. Iată că acest spectacol, nu știu cum precis, a făcut un punct din inima mea să rezoneze cu energiile pozitive. Ce nebunie a fost la aplauze! Parcă eram la un show internațional. Sigur că eram! Am specificat doar acest aspect mai sus. Așadar, nu trebui să fii neapărat expert în muzică și dans ca să poți să fii spectator al spectacolelor lui Gigi Căciuleanu. Bineînțeles că trebuie să știi la ce fel de spectacol mergi,  dar cel mai important e să îi faci loc lumii de pe scenă în ființa ta. Cu unele spectacole merg braț la braț cu anii, pe altele vreau să le revăd de mai multe ori în același an. Va veni timpul și pentru revederea D’ale noastre(lui). Până atunci,  într-o după-amiază frumoasă de mai am avut bucuria de a asista la conferința de presă susținută de domnul Gigi Căciuleanu la Institutul Cultural Român. Evenimentul a fost moderat de Ana Barton, director de comunicare al I.C.R..

Ana Barton: Vă rog să-mi permiteți să numesc această conferință de presă un moment de celebrare a unui extraordinar de mare artist român, Gigi Căciuleanu.

Gigi Căciuleanu: Teatrul coregrafic este teatrul invers teatrului-dans. Eu concep spectacolul de teatru ca o coregrafie. Actorii sunt puși în niște situații corporale foarte speciale, în situații ale corpului în sine, dar și între corpuri. Azi-noapte mă gândeam – ce e coregrafia? Eu îi tot spuneam că este drumul cel mai lung dintre două puncte. Și după aceea mi-am zis că nu e bine, trebuie spus altfel. Trebuie spus că e drumul cel mai frumos între două puncte și cel mai interesant. Teatrul coregrafic ar trebui privit din tavan pentru ca să se vadă desenul mișcărilor de pe scenă. Bineînțeles că este dans. Eu sunt un dansator visceral. Nu pot trăi fără dans. Asta e viața mea. E nebunia mea. Nu pot să fac altceva.Acest dans se face într-o clădire care se numește teatru, foarte des. Dar, dacă putem exporta acest  produs și în alte locuri. Eu am fost primul care a dansat pe stradă în Franța, unde e o primăvară veșnică. Colegii mei nu au vrut, nici dansatorii mei nu au vrut. Și Un minut de dans sau Uf!!! și L Om Dada există bineînțeles într-un teatru, dar e important ca aceste spectacole să existe și în afara artificiului teatral. Verbul este mișcare, este acțiune, și vorba este emanația corpului așa cum respirația este o emanație a corpului.

Lari Giorgescu: Meritul meu la rolul lui Nae Cațavencu din D ale noastre e că l-am ascultat întru totul pe Gigi Căciuleanu. Atunci când lucrezi cu artiști cu adevărat importanți, un actor bun este un actor care ascultă și se pune întru totul în slujba regizorului respectiv și duce mai departe ideile lui.
Paul Ilea: Întâlnirea cu Gigi Căciuleanu a fost o mare onoare. Am lucrat mai întâi la La Folia apoi la Un minut de dans sau Uf!, unde scenografia e compusă din instrumentele mele. Când te ocupi cu muzica, să lucrezi cu artiști mari este unul dintre lucrurile care vrei să ți se întâmple. Mulțumim Gigi pentru că ești!
Ana Vișan: Pentru mine a fost o bucurie imensă să-l cunosc pentru domnul Căciuleanu. Îmi aduc aminte ce emoții am avut să joc în D ale noastre. Vă mulțumesc foarte mult. Sunteți minunat!

Ludmila Patlanjoglu: Ce este special la domnul Căciuleanu, și aici se încadrează extraordinar de bine în politica I.C.R-ului, este că dânsul a trecut puntea dincolo în diagul teatrului românesc cu lumea. Nu foarte mulți artiști reușesc acest lucru, nu din lipsa talentului, dar cred că ține de destin și de oamenii pe care îi întâlnești și de curajul pe care îl ai la un moment dat în viață. Domnul Căciuleanu face parte din acea excelență a culturii românești care înseamnă foarte mult pentru cultura lumii. Însăși curajul său de a pleca și de a-și lua propriul destin în mână e un semn. Al doilea semn este că, deși s-a bucurat de întâlniri foarte importante, amintesc aici pe Pina Bausch, care i-a încredințat trupa și experiențele ei, domnul Căciuleanu a avut curajul să se despartă de Pina Bausch și să-și caute propriile căi de afirmare. Ce face din el un artist special? Domnul Căciuleanu nu este numai un practician, este și un teoretician. Marii oameni din zona culturii rămân dacă au în spate a ceea ce fac un concept, un gând. El spune: A dansa înseamnă a gândi.

 

Ion Caramitru: În artă dacă nu e talent nimic nu e. Acolo trebuie să ne concentrăm. Eforturile I.C.R.-ului de a duce în lume spectacole bune, de talent, sunt o responsabilitate imensă. Nu poți să duci în lume orice fleac. Nu se poate fără colaborare între generații. E absurd. Gigi Căciuleanu e mai tânăr decât toți actorii cu care lucrează. Shakespeare începe să devină un experiment, dar dadaismul se clasicizează. Când ai un spectacol precum L Om Dada, care vine din capul lui Căciuleanu și din picioarele lui, pentru că și dansează în el, este un mare privilegiu. Ceea ce e extraordinar la Gigi este că el a reușit să-i facă pe actori să joace în spectacole non-verbale cu expresie corporală, găsindu-și locul cu aplomb și cu un gând foarte precis. Marea contribuție a lui Gigi Căciuleanu în întreținerea spiritualității și a experimentului în teatrul românesc este că a atras actorii să se exprime și în dans, ceea ce nu e puțin lucru.

 

 

Verbs describe us
0

Leave a Reply