A început Săptămâna „Școala Altfel” la Muzeul Municipiului București!

Muzeul Municipiului București așteaptă peste 1000 de elevi,  de la vârsta preșcolară până la clasa a XI-a, să ia parte la o  inedită călătorie educativă prin timp, în perioada 18-22 aprilie 2016.

Palatul Suțu, Muzeul Theodor Aman, Muzeul George Severeanu, Muzeul Memorial C.I. și C.C. Nottara, Muzeul Federic Storck și Cecilia Cuțescu Storck,  Colecția de Artă Ligia și Pompiliu Macovei și Muzeul Memorial Victor Babeș, subunități ale Muzeului Municipiului București, organizează activități captivante în Săptămâna „Școala Altfel”.

Elevii și profesorii însoțitori programați se bucură de intrare gratuită în muzee și participă la tururi ghidate, ateliere și recitaluri muzicale ce invită la o abordare activă, conștientă, dar și ludică, a vizitei la muzeu.

Ediția 2016 a programului „Să știi mai multe, să fii mai bun”, inițiat în 2012 sub titulatura de „Școala altfel”, constă în derularea unui orar special în unitățiile de învățământ preșcolar, primar, gimnazial și liceal, compus din activități extrașcolare, în spiritul educației cu caracter non-formal.

Întrucât unitățile din învățământul preuniversitar ar fi putut alege o altă săptămână din semestrul al doilea pentru desfășurarea programului „Să știi mai multe, să fii mai bun”, Muzeul Municipiului București a găzduit încă de vineri, 8 aprilie, cu un atelier pentru copii de clasa a II-a, defășurat la casa memorială a marelui artist Theodor Aman.

Grupurile fără o programare prealabilă vor putea vizita muzeele, însă nu pot beneficia de activități dedicate. Subunitățile Muzeului Municipiului București vor funcționa după un program extins, special pentru grupurile ce s-au programat deja. Evenimentele organizate în cadrul muzeului vor avea loc după programul normal.

Verbs describe us
0

Scrie ce simți