Dacă ar fi să-ți traduci viața printr-un banc, ar avea lacrimi de bucurie sau de tristețe?

“Toată viața am fost ceea ce trebuia să fiu și nu ce am vrut să fiu.”

Au trecut 24 de ore de când am văzut spectacolul Schneider & Schuster de la Arcub, Hanul Gabroveni și nu am fost în stare să transform în cuvinte nici una dintre senzațiile pe care le-am trăit în timpul reprezentației de seara trecută. Senzațiile mi-au produs gânduri, iar gândurile au sculptat în adâncul sufletului meu în tot acest timp, scurt și necruțător. Mi-am dat seama că dacă nu-mi voi preschimba gândurile în cuvinte vor veni alte și alte evenimente ca valurile și vor împinge senzațiile către malul uitării. Și e păcat pentru că ne legăm de tot ce e rău, urât și inutil în viață, dar uităm să valorificăm ce e bine, frumos și util.

“Ce e uman?
Să te simți îngrozitor când cineva se simte bine.”

Dacă eu plec de la un spectacol de teatru la fel cum am intrat, atunci nu-mi merit rolul de spectator al acelui act artistic. A asista la un spectacol de teatru consider că este un privilegiu și de asemenea sunt de părere că nu am cum să cuprind într-un articol munca de luni de zile a unei echipe întregi, de aceea îmi place să merg de mai multe ori la un spectacol. Un spectacol nu înseamnă o reprezentație, el se întinde pe durata a stagiuni întregi, sunt unele spectacole care se joacă de 20 de ani în București, așadar, eu niciodată nu voi putea spune că am scris despre un spectacol, am scris despre o reprezentație sau mai multe, dar nu despre un spectacol. Un spectacol înseamnă atât de multe lucruri și pentru mine personal înseamnă atât de mult.

“Să faci oamenii să spună adevărul și numai adevărul e o muncă înfiorătoare.”

Schneider & Schustera fost al treilea eveniment din agenda zilei mele culturale de vineri, 15 aprilie 2016. Înainte fusesem la o lansare de carte și mai înainte la un finisaj al unei expoziții de pictură. Recunosc că nu eram într-o dispoziție optimă pentru a vedea teatru, dar cum dorința de a vedea acest spectacol a fost mai puternică decât orice inconvenient interior sau exterior, iată că am prins și eu un loc în eleganta sală de la Hanul Gabroveni.

“Visul tău e la fel de primar ca psihicul tău.”

Când a început spectacolul am uitat de tot și mi-am adus aminte de ce m-am îndrăgostit de teatru. Una dintre temele spectacolului este iubirea colegului, a partenerului de muncă. În zilele noastre foarte puțini oameni își mai exprimă dragostea față de o meserie anume, pentru că trăim în era joburilor care pot fi schimbate periodic. De aceea foarte puțin se mai pune problema iubirii colegilor de muncă… În zilele noastre se vorbește despre iubire tot mai puțin, și tot mai mult despre interes, câștig, popularitate, lucruri insignifiante sufletului și menirii omului, la o adică. Dacă societatea de consum pare că a uitat de iubire, iată că teatrul nu a lăsat deoparte una dintre valorile supreme ale umanității. Una dintre temele care se regăsesc în spectacolul în regia lui Lucian Pavel este iubirea – de viață, de oameni, de profesie, de adevăr, de muncă, de libertate, de plăcere, de schimbare, de echilibru…

“Cum rămâne cu boala vremurilor noastre?”

Cred că una dintre bolile vremurilor noastre este tocmai simțirea care pălește în fața zidurilor de cărămidă ale falselor probleme ce ne îngrădesc puterea de a simți în fiecare zi. Să nu mai poți simți este una dintre bolile vremurilor noastre, care ne atrofiază, în mod conștient sau nu, emoția. Teatrul ne menține emoția vie și nealterată și iată cum doi medici ai sufletului cu haine de actori, precum Richard Bovnoczki și Mihai Călin, ne operează pe cord deschis și ne transformă inima de cărămidă într-o inimă care pulsează ca o casă fastuoasă a emoției. Dacă nu avem grijă de inima noastră, operația e ca și când nu ar fi fost făcută, dar nereușita nu li se datorează doctorilor-actori, ci nouă, pacienții-spectatori. Analogia mea este pur fictivă și nu intenționează să încarce de responsabilități pe nimeni mai mult decât o face actul artistic în sine prin tot ce presupune acesta.
Abia aștept să văd cum va evolua acest spectacol la braț cu timpul și cum îl voi percepe în decursul anilor ce vor urma.

 

 

Verbs describe us
0

Leave a Reply