Școala Altfel cu One World Romania în călătorie

În săptămâna Școala Altfel, între 18 și 23 aprilie va avea loc o serie de proiecții de film documentar în cinci orașe din țară. Vor fi prezentate cele mai noi filme documentare selectate la cea de-a 9 ediție a festivalului  internațional One World Romania, la mai puțin de o lună de la premiera lor în România. Filmele prezintă povești cu și despre tineri din diferite colțuri ale lumii, trăite în diferite perioade, care ilustrează aspecte relevante pentru societatea în care trăim.

Evenimentele vor aduce publicul licean în cinematografe și săli de festivități în afara instituțiilor școlare. Filmele vor fi urmate de discuții deschise cu invitați specialiști în subiectul prezentat de film și cu regizorul filmului, în cazul documentarului ”Roboțelul de aur”. Accentul cade atât pe experiența colectivă, într-un cinematograf acolo unde mai funcționează sau într-o sală specială, cât și pe impactul pe care filmul îl are asupra conștiinței și spiritului civic al elevilor.

„E o mare bucurie că putem aduce aceste filme în orașe din țară, unde există atâția profesori și elevi entuziaști care au astfel ocazia să vadă și să discute – pornind de la filme – probleme importante ale lumii de azi. Suntem foarte conștienți că Bucureștiul nu e România. Că generațiile care sunt acum la liceu pot schimba lumea în care trăim. Trebuie doar să îi ajutăm puțin,” a declarat directorul festivalului One World Romania și președintele organizației, Alexandru Solomon.

Elevii și profesorii din Râmnicu Vâlcea, Curea de Argeș și Pitești se vor întâlni pentru prima dată cu filmele din videoteca One World Romania la Școală, iar în Caracal și Alexandria proiecțiile sunt continuarea colaborării începute în toamna anului 2015, în cadrul proiectului luna.doc#2. Pe termen lung, programul educațional urmărește introducerea în licee a filmelor documentare pe teme legate de drepturile omului și istoria recentă, prin activități destinate elevilor și profesorilor.
Evenimentele sunt organizate de Asociația One World Romania, în parteneriat cu Romanian American Foundation și sprijinit de CEZ Group, susținut de Inspectoratul Școlar al Județului Argeș, Inspectoratul Școlar Județean Olt, Inspectoratul Şcolar Teleorman și Inspectoratul Şcolar Judeţean Vâlcea.
Mai multe informații despre filmele proiectate găsiți aici: http://goo.gl/7xDMP1.

Program:
18 aprilie | 12:00 | Curtea de Argeș | Jenica și Perla | invitat special: Ana Duminică, Agenția Împreună
19 aprilie | 13:00| Râmnicu Vâlcea | Jenica și Perla | invitat special: Ana Duminică, Agenția Împreună
19 aprilie | 13:00 | Pitești | Orice chip poartă un nume
20 aprilie | 10:00 | Alexandria | Jenica și Perla | invitat special: Ana Duminica, Agenția Împreună
21 aprilie | 12:00 | Caracal | Roboțelul de aur | invitat special: Radu Mocanu, regizorul filmului)

Verbs describe us
0

Leave a Reply