Frida Kahlo: Sper ca plecarea să fie veselă și sper să nu mă mai întorc niciodată.

În ziua aceea melancolică, pe când ochii negri ai Fridei se pierdeau în ceața matinală care înghițea golfulețul, a descoperit cauza adevărată a durerii ei. Părea că viața o legăna ca pe un bebeluș, dar în realitate o agita ca o furtună care-i rodea zilele fericite. (Cartea secretă a Fridei Kahlo, F.G. Haghenbeck)

Ceea ce sunt și ceea ce devin în fiecare zi, schimbările permanente prin care trec, au o legătură decisivă cu oamenii pe care îi admir și prețuiesc, iar pe unii dintre ei nu i-am întâlnit niciodată, dar i-am cunoscut prin intermediul muncii lor care a trecut dincolo de viața lor, câștigând bătălia cu timpul. Când am văzut prima dată filmul Frida produs și jucat de Salma Hayek a fost o porție extraordinară de realitate pasională, dureroasă și vivace în care sufletul pictoriței gravita prin tot ce a surprins filmul în povestea sa. Am simțit că filmul a fost făcut dintr-o inimă iubitoare de artă și frumos pentru a aduna în jurul Fridei alte inimi care împreună să pulseze viața care se desprinde din lucrările sale, care o reprezintă în totalitate. Cum am perceput-o eu pe Frida la această primă întâlnire – un om care și-a transformat suferința în artă. Tablourile sale exprimă atâta durere pentru care nu s-a găsit leac în acea vreme, dar și forța de a trăi la intensitate maximă și de a valorifica fiecare moment al vieții, chiar dacă era într-un parteneriat extenuant cu durerea care nu dispărea niciodată. Frida nu a uitat să iubească, să creeze, să muncească, să trăiască, să lupte, să-și trăiască fiecare zi ca și când ar fi fost ultima. 

Într-o frumoasă seară de primăvară, în care razele soarelui mângâiau cu blândețe Bucureștiul,   am avut bucuria de a participa la lansarea Cărții secrete a Fridei Kahlo, apărută la Editura Nemira. Evenimentul a avut loc la Ceainăria Cărturești și a început cu lectura actriței Maria Obretin, pe care o vedem atât în film, cât și în teatru.


Dana Ionescu, coordonatoarea colecției Babel a Editurii Nemira: Cartea se construiește în jurul acestei forțe care polarizează tot ce există și ce nu există. E foarte important în această carte tot ce nu se vede. Cred că principalul ei merit e că ne stârnește curiozitatea să intrăm într-o lume stridentă cu culori puternice, o lume departe de noi, o lume despre care avem multe lucruri de aflat. E un foarte bun culoar spre pictura Fridei Kahlo, care a fost sau nu a fost salvarea ei, aici doar niște psihanaliști ne-ar răspunde, romanul e o mină de aur pentru psihanaliști.
Elena Anca Coman, traducător: Pentru mine traducerea acestei cărți a însemnat pătrunderea într-o lume fascinantă, o lume pe care eu nu o cunoșteam până acum. Bineînțeles că știam despre Frida Kahlo multe lucruri, dar pe multe altele le-am descoperit pe măsură ce am tradus această carte, care m-a captivat de la prima până la ultima pagină prin frazele ei destul de complicate. Pentru mine a reprezentat pătrunderea în lumea Fridei plină de iubiri, dureri, suferințe, pasiuni, scandaluri, întâlnirea cu personaje celebre ale începutului de secol XX. Cred că este o carte care stârnește interesul prin acțiunea vie și palpitantă, prin capitolele scurte urmate de câte una sau două rețete de gătit.
Miruna Vlada, poet: În ultimii ani s-a produs o acțiune de muzeificare a Fridei Kahlo care cumva e în sine un fenomen social. Acum mai degrabă cred că o percep pe această Frida muzeificată și procesul acesta ce a născut mitul Frida în noi și mai ales în Occident decât pe Frida în sine. Sărăcia și gradul de degradare în care trăiau mexicanii la începutul anilor 1920 îi făcea pe artiștii plastici să-și dea seama că rolul lor nu era să stea în saloane. Punând împreună obsesia Fridei pentru moarte, care de fapt e personajul principal din cartea aceast, și ideea că un popor care a fost tot timpul într-o mentalitate post-colonială, trăind în umbra conquistadorilor, în umbra Statelor Unite, începe să aibe o voce.

 

Verbs describe us
0

Leave a Reply