Mihai Maci: Dacă nu totul e pierdut, atunci merită cu adevărat să facem ceva.

Într-o luni ploioasă de aprilie am fost nespus de recunoscătoare că am putut ajunge la lansarea cărții Anatomia unei imposturi. O școală incapabilă să învețe, semnată de Mihai Maci și publicată de Editura Trei.  Pentru mine, școala a reprezentat o etapă spinoasă a existenței mele și abia târziu mi-am dat seama unde greșeam – nu înțelegeam că este o etapă, ceva prin care trebuie să treci ca să poți ajunge mai departe unde îți dorești. Pentru că îmi petreceam jumătate din zi la școală apoi cealaltă jumătate făcând teme și pregătindu-mă pentru diverse lucrări, mi-aș fi dorit ca școala să fie un sanctuar în care își dădeau mâna bucuria de a cunoaște și bucuria de a comunica. Din nefericire, nu prea am întâlnit aceste două bucurii mergând în tandem pe culoarele nici unei instituții de învățământ în care am studiat. Este o diferență uriașă între a face lucrurile din necesitate și din obligativitate și a face lucrurile din pasiune, interes și bucurie. Nu există neapărat o vină și nu asta doresc să caut acum. Mă uit la liceenii și studenții din ziua de azi și parcă sunt două universuri total diferite de ce am trăit eu. Îmi doresc ca tinerii să-și găsească drumul pe care vor să-l parcurgă până la finalul vieții, să nu aștepte ca acesta să le fie arătat, și îmi doresc ca profesorii să fie respectați pentru munca lor, chiar dacă o fac sau nu o fac cu har, este un efort imens să încerci să placi unor oameni care te resping din start. Aș vrea să știu cine s-a îndrăgostit la prima vedere de o materie și cine a respins-o din cauza profesorului care le-o preda. Când suntem tineri suntem mai superficiali decât ne dăm seama. 

Lucian Popescu: Titlul cărții este Anatomia unei imposturi. Mărturisesc că mi s-a părut un titlu cam riscant pentru că îmi era teamă că unii îl vor interpreta ca pe un fel de alarmă senzaționalistă. Aveam senzația că e un titlu care va fi interpretat prea circumstanțial. Apoi mi-am dat seama că această impostură pe care o descrie Mihai este din păcate o realitate persistentă, durabilă, departe de a-și pierde consistența. Nu este din păcate o realitate pasageră. Titlul în duritatea lui e justificat, nu e o alarmă de moment, ci este descrierea unui proces. Cartea lui Mihai Maci denunță o impostură sistemică durabilă, o impostură cu metodă.

Magdalena Mărculescu, directorul editorial al grupului TREI: Cartea are vervă, este foarte puternică. Există un spirit critic înveșmântat într-un umor exemplar care creează un deliciu cititorului. Cartea este o serie de eseuri, dar eu una am citit-o aproape ca pe un roman, intrând într-o intrigă pe care o creează autorul-narator și autorul chiar personaj. În această meserie de editor te alimentezi dintr-un imaginar cameleonic. Când primești un manuscris te bucuri foarte mult de parcă tu ai fi autorul. Într-un fel autorul tău devine autorul care ai vrea să fii și este exact sentimentul pe care l-am avut când am primit manuscrisul acestei cărți. Imediat ce manuscrisul devine volum, statutul meu de editor se schimbă în cel de cititor care recomandă cartea.

Gabriel Liiceanu, filosof, traducător și scriitor: Ce se va întâmpla cu o societate în care lumea se va împărți într-o minusculă elită și o masă de analfabeți funcționari, cei care pot să citească literele și propozițiile, dar nu pot să redea sensul a ceea ce au citit? Acești oameni nu vor mai putea alege, nu vor mai putea gândi cu mintea lor și vor fi o masă de manevră perfectă. Într-acolo se pare că ne îndreptăm. Cartea lui Mihai Maci nu propune soluții sau nu le-am observat eu, o să-mi spuneți. Există utopii ale unor societăți care au trecut prin așa aceva. Poate știți cartea lui Ray Bradbury, Fahrenheit 451, după care François Truffaut a făcut un film în 1966, și în care într-o societate în care toate cărțile se ard, o mână de oameni învață pe dinafară marile cărți ale lumii și trec pe alt mal al istoriei luând cu ei comoara cea mare a omenirii adunată prin excelența secolelor. Această soluție la noi nu merge și din păcate nu merge nicăieri pe lume. Nu știu care e soluția pe care o propune domnul Maci la dezastrul al cărui cartograf a devenit.

Dragoș Ciuparu, profesor universitar: Eu am perceput cartea ca pe o excelentă culegere de istorii care pot fundamenta o politică publică, care se referă în totalitate la învățămntul superior. Învățământul din România este mai vast decât învățământul superior și îndrăznesc să cred că rădăcina răului este mai jos decât în învățământul superior. Cartea este extrem de utilă în primul rând pentru a motiva și pe alții care simt același lucru să se mobilizeze și să facă acest exercițiu, pentru că asta constituie o presiune care poate să schimbe o mentalitate, să facă o parte cât mai mare a societății să creadă că merită să te duci la școală, nu că trebuie să te duci la școală, așa cum te duci din obligație la magazin sau la spital.

Mihai Maci: În carte sunt niște probleme a căror adâncime ne privește pe toți. Încercarea de a gândi aceste probleme e în ultimă instanță lucrul pe care îl știu să-l fac (nu știu dacă îndeajuns de bine, dar pot cel puțin să încerc). Datorită faptului că a gândi lucrurile acestea revine la ceva ce ține de formația mea, și anume, la capacitatea de a formula lucrurile cât mai clar. Acele lucruri care ne privesc și care țin de cotidianul existenței noastre. Asta am încercat prin aceste texte. Nu le luați ca pe o acuză la adresa nimănui. Nu asta îmi doresc. Îmi doresc să fie pentru toți un moment de luciditate, un moment de reflecție asupra sitației în care ne aflăm. Fiecare dintre noi este parte din ea și în egală măsură fiecare dintre noi poate face ceva, fie și spunându-și clar și răspicat opinia cu privire la lucrurile pe care le înțelege pentru ca această situație să se modifice cu adevărat. Ca foarte mulți dintre dumneavoastră am și eu un copil și cine are un copil pariază întotdeauna pe viitor.

Verbs describe us
0

2 thoughts on “Mihai Maci: Dacă nu totul e pierdut, atunci merită cu adevărat să facem ceva.

  1. Mare mulțam pentru textul ăsta! Fii convinsă că cei departe de București – ca mine – apreciază acest gest jurnalistic. 🙂 Și mulțumesc încă o dată!

Leave a Reply