Pentru copiii care așteaptă o mângâiere, o vorbă bună, o familie – Hope Concert 2016

Într-o seară de duminică apriliană iubitorii de artă și fapte bune au format o coadă cu trei laturi pentru a-și aștepta intrarea la Hope Concert de la Ateneul Român, eveniment cultural și caritabil, aflat la cea de-a patra ediție. Sunt foarte impresionată că în spatele acestui eveniment grandios s-a aflat o femeie și salut forța și determinarea sa de a a face lucrurile bune să se întâmple într-un mod atât de elegant și rafinat – Oana Dragulinescu.  Hope Concert a reunit muzicieni de renume internațional precum soprana Irina Iordăchescu, pianistul Andrei Licareț, violonistul Alexandru Tomescu, care au fost acompaniați pe tot parcursul serii de Ansamblul Violoncellisimo condus de Marin Cazacu.

Singura dată când ansamblul muzical nu a cântat a fost la momentul artistic susținut de Marius Manole, când timp de 10 minute s-a făcut liniște și întreaga sală a ascultat înmărmurită povestea micuțului copil cehovian năpăstuit de soartă. Reacția publicului spune totul. Și sper ca această reacție să se fi concretizat și în implicarea directă a onoratei asistențe în cauza susținută de 18 ani de către Hope and Homes for Children Romania  –  înlocuirea sistemului instituțional de protecție a copilului cu un sistem bazat pe conceptul familial. Poveștile prezentate în timpul galei cea a Olgăi – fetița maltratată în instituțiile de stat și Anișoara, mama abuzată cu 7 copii și faptul că ele au reușit să-și găsească forța interioară de a sparge carapacea răului în care fuseseră întemnițate și de a merge spre bine, făcând la rândul lor bine, neinfluențate de coșmarul prin care trecuseră, sunt indicatoare necesare că orice rău poate fi învins și că binele este cel care contează. Mă bucură faptul că o organizație precum Hope and Homes for Children Romania se gândește la binele copiilor care ajung fără voia lor în orfelinate și că prin acțiunile lor le schimbă destinele. Este uluitor cât trebuie să se lupte pentru normalitate în ziua de astăzi. Zi de zi e o luptă nu pentru un ideal, ci pentru o normalitate. Normalitatea a devenit un ideal și felicit pe această cale oamenii implicați în binele copiilor, îngerii fără vină, dar mereu plini de lumină și bucurie. Cum a afirmat și reprezentanta ProTV de aseară: Merită să investim în fericirea copiilor!

 

Ștefan Dărăbuș, director regional Europa Centrală și de Sud, Hope and Homes for Children Romania: Am pornit la drum cu misiunea de a reforma un sistem și asta nu se va întâmpla nici lesne și nici de azi pe mâine. În astfel de momente ne ajută mai presus de orice altceva, speranța că putem interveni hotărâtor în destinele unor copii care fără ajutorul nostru s-ar frânge definitiv. Prin munca noastră reușim să transformăm destine.
Dacian Cioloș, prim-ministrul României: Felicitări celor care au găsit înțelepciunea pentru a demonstra că nimic nu este ireversibil și că alături de bani, de legi, putem găsi forța și determinarea în noi pentru a depăși momentele cele mai critice cu care această țară a trebuit să se confrunte. Problema copiilor instituționalizați a fost și este una dintre problemele critice cu care țara noastră se confruntă și tocmai de aceea trebuie să demonstrăm că suntem capabili să ducem un lucru până la capăt și să-i găsim o rezolvare prin noi înșine și nu doar împinși de la spate de cei din afară.


Otto Sestak, director național Hope and Homes for Children Romania: La un exercițiu de team-building ni s-a cerut să ne gândim la o întrebare pe care să o adresăm colegilor. Copleșit de toate câte erau de făcut în cadrul organizației și la team-building, pentru că închideam atunci simultan mai multe instituții cu vreo 500 de copii în ele, și trebuia să facem evaluările copiilor, trebuia să facem formarea profesională, trebuia să facem contracte cu autoritățile, trebuia să ne gândim cum să dezvoltăm servicii, brusc trebuia să decid ce mâncăm la prânz în ziua respectivă, întrebarea mea a fost: Cum să fac să fie bine? Întrebarea asta o auzim frecvent acum la Hope and Homes for Children. Am început să o rostim ca o glumă, dar a devenit un lucru foarte serios, care marchează fiecare clipă a activității noastre. Vedem în jur atâta vulnerabilitate și știm cât de ușor se transformă în drame. Noi mai știm că e în puterea noastră să nu lăsăm asta să se întâmple. Și de asta nu mai e o glumă când ne întrebăm: Cum să fac să fie bine pentru familiile care trăiesc într-o sărăcie cumplită, pentu copiii care nu au copilărie, pentru cei care suferă departe de mâna caldă a mamei, rupți de familie și condamnați la izolare? Răspunsul e simplu: să facem, să nu rămânem nepăsători, să credem că se poate mai bine și să ne aventurăm spre acest mai bine.

 

Verbs describe us
0

Leave a Reply