IN MEMORIAM MIRCEA ALBULESCU

UNITER – Uniunea Teatrală din România îşi exprimă profunda tristeţe faţă de dipariţia unui actor-emblemă a Teatrului românesc, Maestrul MIRCEA ALBULESCU (4 octombrie1934 – 8 aprilie 2016).

Unul dintre cei mai mari actori români, profesor universitar îndrăgit care a modelat zeci de generaţii de artişti, doctor în arte, publicist, poet, prozator, membru al UNITER, Uniunii Scriitorilor din România şi al Uniunii Ziariştilor. O voce gravă, unică, inconfundabilă, unul dintre ultimii aristocrați ai Teatrului românesc.

Un artist total care timp de 60 de ani a interpretat sute de roluri pe scenele Teatrului Municipal din Bucureşti, Teatrului de Comedie şi Teatrului Naţional din Bucureşti, a jucat roluri memorabile în peste 70 de filme şi a interpretat peste 300 de roluri remarcabile în teatrul radiofonic.

A primit „Ordinul Meritul Cultural” clasa D în grad de Mare Ofiţer şi „Ordinul Serviciul Credincios” în grad de Comandor.

Printre premiile pe care le-a primit de-a lungul carierei amintim: „Premiul UNITER pentru întreaga activitate” la Gala Premiilor UNITER 2005, „Premiul Național pentru întreaga activitate artistică” acordat de Ministerul Culturii şi Cultelor în 2003, Premiul de Excelenţă acordat în cadrul Galei Radio România Cultural 2015.

Trupul neînsufleţit va fi depus în foaierul Sălii Marii a Teatrul Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti sâmbătă, 9 aprilie, între orele 10.00 – 13.00. Înmormântarea va avea loc duminică, 10 aprilie, orele 14.00 la Cimitirul Reînvierea.

Dumnezeu să îl ierte.

8 aprilie 2016 UNITER

Verbs describe us
0

Leave a Reply