Alexandru Darie: Scopul teatrului este revelarea adevărului ascuns.

Spectacolele Teatrului L.S. Bulandra din București sunt cele care mă cheamă de cele mai multe ori în templul în care se petrece miracolul teatral. Cred că nu există lună în care să nu merg la Bulandra de cel puțin 2-3 ori, și asta se întâmplă involuntar, fără să-mi propun. Există o nevoie acerbă și incontrolabilă de a fi prezentă iar și iar la spectacole cum ar fi Omul cel Bun din Seciuan sau Carousel pe care le-am văzut de 11, respectiv 6 ori, spectacole în ale căror povești mă pierd și mă regăsesc în același timp cu fiecare nouă reprezentație pe care o văd.  Bulandra găzduiește spectacole care mi-au provocat o dependență constructivă și benefică  de microbul teatral. Cred că niciodată nu am fost mai bucuroasă ca atunci când m-am aflat în scaunul privilegiat de spectator și am simțit atât de multe lucruri minunate și îngrozitoare într-un timp atât de scurt.  Într-o societate robotizată, în care urezi O zi bună! fără ca tu să crezi că realmente este o zi bună, iată că teatrul, chiar și pe mine, umilul spectator, mă obligă la adevăr, față de mine însămi și cei din jur.

Miercuri, 30 martie, domnul Alexandru Darie, regizor și director al Teatrului L.S. Bulandra, a fost invitatul Întâlnirilor Yorick și a împărtășit cu onorata asistență povești personale legate de teatru, acumulate în zeci de ani de experiență.

Finalul întâlnirii a constat într-o sesiune de întrebări și răspunsuri. Acestea sunt câteva dintre ele.

Monica Andronescu: Teatrul de artă este un fenomen de muzeu în lumea noastră?
Alexandru Darie: Teatrul de artă nu este un teatru care costă mult și degeaba. Teatrul de artă poate fi un actor pe un scaun sau poate fi și un decor de operă de sute de mii de euro. Nu contează. Teatrul bun, teatrul adevărat nu se referă la piesele clasice de Ibsen sau Moliere. Este teatru adevărat și dacă este Neil LaBute. Așa cum teatrul de consum poate fi pe o mare scenă cu un decor foarte costisitor cu mulți actori și să te simți ca la Cântarea României și să nu ți se întâmple nimic în afară de o durere enormă de cap. Acela e teatrul care nu e artă. E o reprezentare în care își arată mânușițele și piciorușele, cum spune expresia lui Stanislavksi care se referea la actori și care din păcate are în toată lumea exemple și de regizori. Când spun teatru adevărat mă refer la toate generațiile, de la copiii de la 25 de ani la cei de 95 de ani. Avem încă acestă putere de a avea ce să arătăm.
Dorina Chiriac: Atunci când lucram noi împreună și eram în magia pe care o creai tu mergând cu noi, oameni inteligenți și golani cu picioarele pe pământ, și intra recuziterul peste noi și spărgea ce se întâmpla acolo între noi, apropo de energia care există și e lăsată într-un teatru, tu atunci ne luai cu tine în misiunea teatrului de a exorciza o societate și de a revela individului în public. Și aici dintr-odată se vorbește de rolule educativ al teatrului la nivel de masă. Se confundă lucrurile – teatrul nu are un rol educativ la nivel de masă, ci de revelație la nivel individual, cum zici tu.
Alexandru Darie: Arta nu are moralitate. Arta nu este nici morală, nici imorală. Arta este amorală. Arta nu are de-a face cu moralitatea, nici cu “moralitatea” artiștilor care lucrează și nici cu moralitatea sau imoralitatea spectatorului. În arta teatrului tocmai fiindcă e vie, trebuie să existe o dedicație totală a misiunii pe care noi o avem de îndeplinit, cu orice fel de risc. Noi care am trecut prin dictatură știm foarte bine că se poate și mai rău, dar încă nu am ajuns acolo Slavă Domnului, dar norii se adună.
Adrian Enescu: Poți să comentezi teatrul ca artă și arta experimentală?
Alexandru Darie: După părerea mea orice artă făcută cu sinceritatea celui care o face este experimentală. Arta experimentală este arta în care eu probez, încerc niște lucruri. După părerea mea, un act artistic valabil în orice domeniu e inovator. E foarte personal și de asta e foarte “experimental”. Există niște forme care se numesc artă experimentală, fie denumite așa de istorici ai artei referindu-se la epoci trecute. Apropo de noi doi și ultimul spectacol, (n.r. The Bach Files) și Bach a fost un mare experimentator când a apărut pe de o parte și pe de altă parte a fost provocator, inovator, și astăzi este considerat un clasic. Cred că aici este și frumusețea. Cred că nu a existat un spectacol al lui Peter Brook care să nu fie el însuși un experiment fiind în același timp o capodoperă. După părerea mea, un lucru e cu atât o capodoperă cu cât este mai inovator. Dacă această inovație este făcută cu sinceritate, nu ca să epatezi. Dacă un lucru e făcut cu sinceritate, cu atât are mai mare valoare, și atunci, cu cât are mai multă sinceritate, cu atât e mai experimental.

 

Verbs describe us
0

Leave a Reply