Mesaj pentru Ziua Mondială a Teatrului 27 martie 2016

 

Avem nevoie de teatru?

Îşi pun această întrebare mii de profesionişti din domeniu, dezamăgiţi în speranţele lor, dar

şi milioane de oameni, obosiţi de teatru.

De ce avem nevoie de teatru?

Pentru că în anii când scena este nesemnificativă în comparaţie cu pieţele oraşelor şi

teritoriile statelor se joacă autentice tragedii din viaţa reală.

Ce este teatrul pentru noi?

Loje şi balcoane aurite, fotolii de catifea, culise murdare, voci forţate sau invers – boxe

negre, împroşcate cu noroi şi sânge, în care sunt o mulţime de trupuri goale înfuriate.

Ce ne poate spune teatrul?

Teatrul ne poate spune totul!

Şi cum trăiesc zeii în cer, şi cum deţinuţii suferă în grote, şi cum patima te înalţă, şi cum

iubirea te omoară, şi cum nu este nevoie de omul bun, şi cum minciuna domină, şi cum

oamenii trăiesc în apartamente, iar copiii în tabere pentru refugiaţi, şi cum în pustiu se

întorc, şi cum au loc despărţirile de cei dragi.

Teatrul a fost şi va rămâne pentru totdeauna.

Şi în aceşti ultimi cincizeci-şaptezeci de ani avem absolută nevoie de teatru. Pentru că

numai teatrul, dintre toate artele, înseamnă: cuvântul din gură-n gură, privirea din ochi în

ochi, gestul din mână în mână, de la corp la corp. El nu are nevoie de mijlocitor, între om

şi om – partea transparentă a luminii, nu aparţine nici sudului, nici nordului, nici estului şi

nici vestului. De felul lui, teatrul este lumina care pătrunde peste cele patru părţi şi

instantaneu este recunoscut de orice om, învrăjbit sau prietenos.

Avem nevoie ca teatrul să fie diferit.

Şi dintre toate formele posibile ale teatrului vor fi solicitate, înainte de toate, cele arhaice.

Teatrul de forme ritualice nu trebuie combătut cu teatrul popoarelor civilizate. Cultura laică

este golită de conţinut, informaţia culturală schimbă entităţile simple între ele, spulberând

speranţa întâlnirii cu ele.

Teatrul e deschis. Intrarea e liberă.

Lăsaţi naibii gadgeturile şi computerele – mergeţi la teatru, ocupaţi locurile de la parter, de

la balcon, daţi ascultare cuvântului, priviţi pe viu personajele – în faţă aveţi teatrul, nu-l

nesocotiţi şi nu-l lăsaţi să treacă neobservat, căci viaţa trece foarte repede.

Orice fel de teatru este necesar.

Şi doar de un teatru nu avem nevoie – teatrul jocurilor politice, teatrul „capcana” politică,

teatrul politicienilor, teatrul politicii… Teatrul terorii zilnice – personal şi colectiv, teatrul

cadavrelor şi teatrul sângelui în pieţe şi pe străzi, în capitale şi în provincii, între religii şi

grupuri de etnici.

Anatoli Vasiliev

(traducere în limba română:Maria Sârbu)

Verbs describe us
0

Scrie ce simți