Cum se întoarce Bucureştiul acasă – despre restaurarea clădirilor istorice, la Palatul Suțu!

Muzeul Municipiului Bucureşti vă invită joi, 24 martie 2016, de la ora 19:00, la o conferinţă despre restaurarea clădirilor istorice, susţinută Dan Constantin Lăcătuş la Palatul Suţu.

 Joia aceasta vom vorbi despre principiile restaurării monumentelor istorice din Bucureşti, vom parcurge istoria restaurării recente a unor monumente precum Ateneul Român, Biblioteca Centrală Universitară, Hotelul Continental, Arcul de Triumf, în contextul în care Bucureştiul este o zonă cu risc seismic ridicat. Abordarea va fi şi din punct de vedere cronologic: dezastrele, intervenţia umană şi interesele imobiliare.

Conferenţiarul de joia aceasta este Dan Constantin Lăcătuş – Specialist atestat de Ministerul Culturii şi Cultelor în domeniile: restaurare arhitectură, inginerie-consolidare, restaurare structuri istorice, urmărirea comportării în timp a monumentelor istorice, cu un bogat portofoliu de lucrări.

Intrarea 7 lei. În preţ este inclusă vizitarea expoziţiei permanente.

Următoarele conferinţe de joi:

31 martie 2016 – „Vindecări miracuoase – Mişu Popp”, cu Simona Predescu

7 aprilie 2016 – „Fotograful Nicolae Ionescu”, cu Emanuel Bădescu

14 aprilie 2016 – „Arhitecţi şi arhitectură în periodice de acum un veac”, cu Sidonia Teodorescu

 

Verbs describe us
0

Scrie ce simți