Ne blocăm, întârziem, ezităm, dar nu ne putem abate de pe drumul vieții.

Oamenii se dădeau la o parte din calea lui, dar el nici măcar nu clipea. Își putea ierta părinții că nu l-au vrut, că nu-i arătaseră cum se iubește. Nici măcar nu-l învățaseră cuvintele iubirii. Își putea ierta părinții. Îi putea ierta și pe părinții părinților. (Incredibilul pelerinaj al lui Harold Fry, de Rachel Joyce)

Avem atâta bunătate în noi, și sunt atâtea căi de o arăta, iar eu nu voi înțelege niciodată de ce alegem conștient sau inconștient să arătăm răutatea deghizată în durere lăuntrică și nedigerată. E greu să înțelegi și e cu atât mai greu să digerezi suferința venită din exterior care se așează ca o ventuză pe inima ta și extrage de acolo tot ce e bun și lasă venin în loc. Omul este singura ființă care se autodistruge și îi distruge și pe ceilalți din jur, nereușind să înțeleagă importanța vitală a bucuriei de a trăi și de a le insufla și celorlalți acest lucru. Am plecat de la British Book Club într-o stare meditativă cu un șirag de întrebări și cu dorința de a-mi lua cât mai repede cartea Incredibilul pelerinaj al lui Harold Fry, cu reducerea de 30 % pe care am căpătat-o în urma participării de la seara organizată de Clubul Scriitoarelor în parteneriat cu British Council Romania.  La această nouă ediție a întâlnirilor dedicate literaturii britanice, iubitorii de carte s-au bucurat de prezența a două autoare române care ne-au deschis apetitul pentru lectură și care ne-au făcut plăcerea de a ne lectura din cărțile lor, una publicată și cealaltă în pregătire. Până ajungem să avem o seară dedicată exclusiv cărților scrise de Ana Barton și Camelia Cavadia, să vedem ce ne spun distinsele doamne despre cartea lui Rachel Joyce, alături de președinta Clubului Scriitoarelor, luminoasa și carismatica, Erika Ciucă.

Erika Ciuică: Mie mi s-a părut interesant cum această distanță pe care el o parcurge și pe care o reintegrează în carte. Cu cât se îndepărtează mai mult de acel loc în care el s-a simți ca acasă, și cu cât se depărtează de soția lui, cu atât mai se apropie de ea. Toată această distanță fizică pe care o ia față de Maureen este o apropiere. Și mă gândeam că e vorba despre istoria unui cuplu, nu e vorba doar despre Harold Fry, e vorba despre un cuplu care nu-și mai comunică lucruri importante de 18 ani, și care distanțându-se, se reapropie de fapt. Mergi pas după pas, pagină după pagină, și cel mai pregnant lucru din toată călătoria lui este Maureen și David, fiul lor. Așa ca o analiză de cuplu și mai ales de familie pentru mine a fost fascinantă pentru că mă tot gândeam la drumul în sine trecând și prin oamenii de lângă noi. Deși Harold este singur în ceea ce trăiește toate gândurile lui sunt legate de familie, de soția lui, de fiul lui, de sine însuși, de ce ar fi putut să facă bine, de cum ar fi putut să evite niște lucruri, să se desprindă de toate lucrurile acelea care l-au făcut ceea ce el era în acel moment. Eu am perceput călătoria ca pe o salvare de ceea ce el însuși devenise.
Ana Barton:  El nu mai avea credință față de nimeni și nimic. El trăia în afara credinței, devenise un obiect, se purta ca un obiect. Dacă stăm să ne gândim din punct de vedere dogmatic în creștinism una dintre cele mai mari taine și dogma cel mai greu de pătruns e dogma Sfintei Treimi. E foarte greu de explicat și de către Sfinții Părinți ce înseamnă o ființă în trei persoane – Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Dacă ne uităm în oglinzile esențiale, parcă nu e atât de greu de înțeles – și noi suntem o ființă și totuși câte ipostaze sunt în fiecare dintre noi? Ce-ar fi atât de greu de înțeles că dumnezeirea e o ființă în doar trei ipostaze, omul are mult mai multe până la urmă. E chiar o chestiune de esențializare, de sinteză. Harold a fost un om abuzat în familia lui. Și-a iubit mama și și-a respins tatăl, dar nici un copil nu-și respinge părintele în afara cazului în care părintele și-l respinge pe el. Crescând și căsătorindu-se, el s-a anulat de la timp la timp fiind complexat de calitățile practice ale soției, de care el se folosește, dar chiar dacă te folosești de calitățile oamenilor de lângă tine complexul se mărește la rândul lui și distanța de oamenii aceștia. Omul cu cât crește cu atât scade în ochii săi până în momentul în care el nu se mai vede, iar în momentul în care nu se mai vede, nu-l mai vede nimeni.
Camelia Cavadia: Pe undeva l-am simțit pe Harold foarte asemănător cu mine. Când era copil mai bine nu vorbea decât să iasă în evidență, mai bine nu întreba decât să deranjeze. Eu așa am fost toată viața și odată cu el și eu în ultimii ani am început să prind curaj. Cred că am empatizat foarte tare cu acest personaj, care a făcut ceva extraordinar, ceva ce nu s-ar fi gândit niciodată că o să facă. Mi-a plăcut foarte mult ideea de dreptul la o nouă șansă indiferent de vârsta pe care o ai. Ne e foarte greu să o luăm de la început și să credem că mai putem să facem ceva când eșuăm de foarte multe ori. Mi-a plăcut foarte mult ideea că la orice vârstă poți s-o iei de la început, că ai dreptul să-ți trăiești viața frumos și să crezi că poți să repari greșelile trecutului. Călătoria lui depășește spațiul și care la un moment dat nu se mai măsoară în kilometri ci se măsoară regretele, greșelile, lucrurile pe care ar fi vrut să le fi făcut altfel. E o călătorie de suflet.

Verbs describe us
0

Leave a Reply