Călătoria dragostei prin Mecanica inimii. Gânduri după spectacol.

„Cum intru în panică, mecanica inimii mele o ia razna atât de tare, încât mă simt ca o locomotivă cu abur ale cărei roți sar de pe calea ferată la curbe. Rătăcesc pe șinele propriei frici. De ce mă tem? De tine, mai precis, de mine fără tine.” (Jack, Mecanica inimii de Mathias Malzieu)


Recunosc că îmi e frică să nu ratez vreo întâlnire cu tine, dragă teatrule, și cu cât mai mult îți văd spectacolele cu atât conștientizez importanța întâlnirii noastre, care nu suportă amânare și care nici nu poate fi repetată și nici comparată cu altă artă. Prin întâlnirea cu spectacolul Mecanica inimii din această seară am devenit mai visătoare ca oricând și am pornit pe norii pufoși care defineau o stare. Un spectacol care are un impact emoțional puternic asupra mea îmi produce stări contradictorii, de aici și complexitatea teatrului. Râzi, plângi, oftezi, te înfiori, te miri, tot ce se întâmplă pe scenă este o permanentă surpriză, chiar și pentru tine, care știi textul din reprezentațiile anterioare și din carte. Arta vieții, arta iubirii, arta luptei, arta schimbării sunt concepte pe care le regăsim în spectacolul Mecanica inimii, concepte care ne ajută să vedem lumea printr-un alt filtru, nou, colorat și imprevizibil. Frumusețea teatrului constă în intensitatea și autenticitatea sa și în faptul că te face să te simți important prin efemeritatea sa. Ceea ce ți se oferă acum prin spectacolul la care asiști este un cadou al artei pentru viață, un cadou care nu poate fi repetat, și nici multiplicat, nici falsificat. E un cadou pe care îl poți simți și în care te poți regăsi.  Teatrul este un adevărat magician al emoției prin spectacolele sale.
Într-o seară de martie, la ora 21:00, mai precis, iubitorii de teatru au împânzit foaierul Teatrului  L.S. Bulandra pentru a vedea – Mecanica inimii de Mathias Malzieu, regia și dramatizarea Chris Simion, cu distribuția formată din actorii: Maia Morgenstern, Marius Manole, Marian Râlea, Corina Moise și Alexandru Bogdan. Descoperiți povestea lui Madeleine, a lui Jack , a domnișoarei Acacia, a lui Melies și a lui Joe, a căutătorilor de comori în labirintul misterios al vieții – darul de a fi mamă, darul de a iubi, darul de a fi iubit, darul de a face magie, darul de a lupta pentru iubire. Fiecare pornește la drum ca să caute ceea ce ei cred că este comoara cea mai de preț a vieții, drumul lung și anevoios nu-i sperie, intră într-o competiție oarbă din care iese câștigătoare nimeni alta decât înțelepciunea. Dacă cineva nu te iubește așa cum ai tu nevoie, nu înseamnă că nu te iubește.

Îmi dau seama cu mare bucurie că sunt prietenă veche a spectacolului Mecanica inimii de la prima sa lectură cu prima distribuție de la Festivalul Undercloud ediția din anul 2013. Această inițiativă a lui Chris Simion de a-și împrieteni publicul cu spectacolele de la prima lectură îmi place foarte mult pentru că te apropie într-un mod special de crearea miracolului teatral, simți cum prinde textul viață prin vocile dătătoare de emoții și creatoare de lumi ale actorilor. Totul fără light-design, mișcare scenică, decor, costume, recuzită, cu puțină muzică și cea mai liberă imaginație. La un spectacol-lectură spectatorul își poate imagina povestea în propria scenografie, iar acest lucru automat determină mintea să devină creativă și activă, participăm indirect la poveste prin crearea propriului decor și propriile costume, ajutați de măiestria vocilor actorilor.
După spectacolul-lectură deschis, preț de două zile, Chris Simion ne-a primit în Teatrul L.S. Bulandra la Sala Liviu Ciulei pentru a vedea repetițiile deschise ale spectacolului Mecanica inimii. Iarăși, m-am simțit parte dintr-o asistență extrem de importantă – procesul de creație al spectacolului în sine, la care visează orice spectator îndrăgostit de teatru. Un spectator îndrăgostit de teatru nu se află în sală pentru a critica munca echipei spectacolului, ci pentru a o susține. Își dorește să fie acolo pentru că simte că pe scenă se petrece ceva important, bine delimitat de timpul în care ne aflăm. Doar o dată prinzi repetițiile deschise! În cazul meu de două ori. Am scris la vremea lor despre una dintre ele. Apoi am fost la premieră. Nu am apucat să scriu pentru că nu am fost în stare să mă organizez și pentru că am uneori un sentiment de inutilitate pe care îl combat numaidecât prin gândul că dacă nu scriu ce simt, atunci e ca și când nu aș fi simțit, iar ceea ce trăiesc la teatru, rămâne la teatru și apoi dispare, dacă nu este însemnat și altundeva în afară de sufletul meu.

După spectacol am auzit un domn care le spunea doamnelor cu care venise – Ce text bun, ce interpretare minunată! Iar domnii sunt cei mai pretențioși spectatori – în primul rând pentru că nu prea se omoară cu venitul la teatru, preferă alte activități de petrecere a timpului liber, și în al doilea rând, pentru că în loc să încerce să ia ce le folosește lor din ceea ce văd pe scenă, ei preferă să critice. Sigur, nu generalizez, dar poate ați observat cum reacțiile care vin din sală de obicei sunt predominant feminine. Dar nu mereu și iată că seara aceasta a fost un bun prilej să mi se demonstreze contrariul.

 

Mecanica inimii – reacțiile publicului„Suferința oferă răspunsuri.” Mecanica inimii. Totul e nou la teatru, de aceea e bine să scriem tot ce trăim acolo ca să nu pierdem aceste emoții în negura timpului. Citim despre acest super-spectacol în curând pe www.judyflorescu.com

Posted by Verbs describe us on miércoles, 16 de marzo de 2016

Verbs describe us
0

Scrie ce simți