Interviu cu Ștefan Bănică, înainte și după spectacol.

Emotia și bucuria comunicării cu publicul prin muzică.  

Pe 4 și 5  martie la Circul Globus iubitorii de muzică și concerte live au avut parte de un eveniment artistic pe care îl însemnăm în culorile dragostei în calendarul inimilor noastre. Din 2011, doamnele, domnișoarele și domnii și domnișorii vin să asculte cântecele lor preferate de dragoste într-o altfel de interpretare, și anume în varianta acustică, care scoate în evidență esența muzicii, a versurilor, a actului artistic al unei echipe întregi. Această întâlnire a fost prilejuită de către domnul Ștefan Bănică, pe care majoritatea dintre noi îl știe ca muzician și actor, dar dumnealui are o calitate specială aceea de creator de spectacole. E un artist complet care muncește foarte mult de peste 25 de ani și iată că dragostea, bucuria și pasiunea față de meserie se simt la fiecare întâlnire cu publicul. 

J.F.: Ce este cel mai important pentru dumneavoastră după concert?

Ș.B.: Cel mai important, pentru mine, după un concert este ca oamenii să plece de la spectacol cu o stare: de bucurie, de bună dispoziție, de nostalgie etc. Important e să nu plece cum au venit. Ăsta e rostul nostru pe scenă, de a transmite emoții.

J.F.: De unde aveți această forță de dăruire permanentă?

Ș.B.: În momentul în care ești cinstit cu ceea ce faci pe scenă, primești înapoi. Împarți cu oamenii, asta e cel mai frumos și primești înzecit înapoi. Acest flux de energie care circulă între cei de pe scenă și cei din sala îți dă forță. Pericolul de a strica această chimie este rutină, care poate împinge artistul spre manierism. Trebuie să fii conștient și să scapi de ea.

J.F.: La ce fel de rutină vă referiți?

Ș.B.: Uneori alegem calea mai ușoară și folosim „sertărașele” pe care le știm. Poți să știi niște forme, dar întotdeauna conținutul contează. Nici un spectacol nu seamănă cu celălalt, chiar dacă e același spectacol, e altă energie și alt public. Și asta cred că e frumusețea acestei meserii.

J.F: Suntem în al 6-a lea an al concertelor acustice de la Circ. Și spun suntem pentru că am fost în sala de spectacol de la bun început din 2011 și sunt tare încântată să fac parte din acest unic mărțișor muzical de excepție. În fiecare an spectacolul a crescut și publicul l-a îndrăgit tot mai mult. Ce este mai important la un concert – să devină o tradiție pentru public sau să surprindă prin conceptul său artistic?

S.B.: Ambele aspecte sunt importante. Dacă un eveniment reusește să se impună ca tradiție, înseamnă că el capătă valoare în timp prin faptul că spectatorii revin în fiecare an. La concertele acustice încercăm un alt mod de a aborda muzica. Acesta este și scopul concertelor de acest gen. De obicei, în concertele noastre folosim grafica video, coregrafii, se cântă cu chitări electrice, iar, la un moment dat, apare sentimentul că totul e tare ca intensitate, ca sunet. Și uneori simți nevoia să te întorci la bază, la rădăcini, la momentul ințial în care ai compus o piesă. Cum ai văzut la repetițiile pentru concertele acustice, ne strângem și încercăm variante noi de orchestrație ale pieselor mele alese în playlist. Concertul acustic presupune un sunet cald, care pune în valoare vocile și mesajul versurilor pieselor, astfel se amplifică emoția. E adevărat, genul acustic, în cazul meu, e mai „liniștit” decât un concert obișnuit, pentru că se stă jos, iar concentrarea noastră este strict pe muzică, nu pe a face show. Dacă, de pildă, cânți Gură, taci! sau Rodica, lumea începe să danseze. Dar, în același timp, până să ajungi acolo, lumea ascultă și asta e foarte important.

J.F.: Oamenii din public își dau seama de aceste diferențe?

Ș.B.: Dupa 6 ani de zile, cred că oamenii și-au dat seama. Te duci la un concert de-al nostru și te aștepți ca la final toată lumea să fie în picioare și să danseze. La concertele acustice lumea mai mult ascultă, dar se întâmplă și aici să se ridice de pe scaune și să se simtă bine. Prin genul ăsta de concert poți să treci oamenii prin multe stări și asta îmi place foarte mult. E reconfortant pentru noi, și ca proiect, și ca necesitate, pentru că într-un an de zile susținem doar două concerte acustice.

J.F.: Și se țin doar în București.

S.B.: Deocamdată da, dar ne gândim la un moment dat să susținem aceste concerte acustice și în săli de teatru prin țară. Contează foarte mult acustica sălii în care cânți.

e16d5408-9689-439e-81ca-9f008ee0f018

J.F.: Cum ar fi să avem o seară VIP Ștefan Bănică, doar o voce și o chitară?

S.B.: Nu știu. Nu am încercat până acum lucrul acesta. De pildă, noul single – Când nu vezi – este o piesă care poate suna foarte bine și în varianta cu o chitară și voce. Și atunci genul acesta de piese poți să le cânți și singur, dar ideea aici (la concertele acustice) este să cântăm în formula de baza, la care se adaugă de fiecare dată alți intrumentiști, care dau culoare și consistentă. De pildă, în primii doi ani de concerte acustice am cântat și cu un cvartet de coarde, a fost foarte frumos. Piesele mele au căpătat altă rezonanță. Apoi l-am invitat pe saxofonistul Flavius Teodosiu și aceleași piese au sunat altfel. În fiecare an e o altă provocare. Uite, de pildă, casa de discuri RCA a scos un disc in 2015 cu melodiile lui Elvis Presley reorchestrate cu Filarmonica Regală din Londra. Sună fabulos, dar tot discul are o unitate prin adăugarea în special a instrumentelor cu coarde, care dau cântecelor de acum 40-50 de ani o altă perspectivă.

J.F.: Referitor la compozițiile muzicale proprii, poate fi transformarea propriei realități în muzică un fel de terapie pentru suflet?

S.B.: Sunt multe piese pe care le-am compus prin prisma emoțiilor trăite de mine. Stări pe care le-am avut sau pe care aș fi vrut să le trăiesc. Nu știu dacă pentru mine au funcționat cântecele mele ca o terapie pentru suflet, dar pentru alți oameni se pare că da.

J.F: O durată mai mare a concertului ar fi o suprasolicitare?

S.B.: Sunt foarte puțini artiști pe lumea asta, după părerea mea sau din ce am văzut eu, care pot să mai spună ceva după două ore de cântat. Unul dintre ei este Bruce Springsteen, care cântă trei ore. De-abia după ce am văzut concertul am înțeles de ce. Are ceva de sus – prin energia pe care o degajă constant, prin piesele foarte bine puse cap la cap. E foarte important playlistul. De la un moment dat încolo trebuie să știi cum să-ți pui piesele în valoare, cum să-ți faci playlistul, cum să crești, cum să faci tot felul de lucruri ca să poți rezista în timp. Eu cred că un concert de o oră și 40 de minute, două ore fără zece, cu bis cu tot, este ideal. E important să știi măsura. E important să nu plictisești.

J.F.: De plictiseală nu poate fi vorba la concertele dvs.

S.B.: Eu mă gândesc și la asta, pentru că am văzut cazuri (nu dau nume) în care oamenii plecau din sală înainte de finalul spectacolului.

118caabe-0da9-42c8-a264-499d0f866998

J.F.: În actorie aveți doar cuvântul de care vă folosiți, pe când la concerte aveți și muzica.

S.B.: Din punctul meu de vedere sunt un norocos că pot să le fac pe amândouă și încerc să le fac cât mai bine. De obicei poți să faci foarte bine una din ele, iar cea de-a doua să fie în umbra celeilalte. Mă refer la nivelul de performanță. Sunt foarte mulți actori și în afară care au trupe și țin concerte – Bruce Willis, Keanu Reeves, Kevin Bacon, Kevin Costner – dar cariera lor nu e la fel de puternică în muzică precum e în film. Un artist internațional care are o carieră și în film și în muzică este Barbra Streisand și este excepțională în ambele domenii.

J.F.: Credeți că la noi în țară există posibilitatea dezvoltării multilaterale a artistului?

S.B: Depinde de ce-ți dorești foarte tare. Șanșa și contextul contează enorm.

J.F.: Mi se pare că nu prea se fac proiecte.

S.B.: Tu crezi că mie în muzică mi-a oferit cineva vreun proiect? Din contră. Nimeni nu credea, cand m-am apucat să cânt rock’n’roll, că o să fac vreo carieră în muzică.

J.B.: Cum ați trecut peste neîncrederea celor din jur?

S.B.: Trebuie să mergi înainte, să nu te oprești niciodată. Sunt multe hopuri în viață.

J.B.: Ați știut că e doar un hop?

S.B: Nu am știut, e greu de anticipat așa ceva, dar am crezut în ceea ce făceam și mi-a plăcut, lucruri care au rămas valabile și astăzi. Când am făcut grupul vocal The 50s, noi cântam 8 ore pe zi. Nu studiam 8 ore pe zi, ci cântam oriunde, fie că eram acasă, la restaurant, în mașină.

J.F: Asta era frumos.

Ș.B.: Era extraordinar. Și bucuria aceasta nu avea cum să nu se simtă. La început nu cântam neapărat în fața a mii de oameni, dar cântam foarte mult. Era și altă vârstă, nu erau obligații familiale, abia terminaseram facultățile. Nu aveai altă „scăpare”, cântai tot timpul. Și lucrul acesta a contat foarte mult, pentru că a fost un antrenament permanent, pe care–l făceam cu plăcere. Dacă tu zici „Aoleu, iar trebuie mă duc la antrenament!”, în momentul acela e cam nasol.

41f9b91f-41e7-4bc4-b25f-17a4b82d05f1

J.F: Dvs. ați terminat UNATC-ul…

Ș. B.: IATC-ul pe vremea aceea.

Nu era un pic atipic pentru un actor să facă o trupă cu cei care au terminat Conservatorul?

Ș. B.: Poate parea atipic din afară, dar eu veneam cu compozițiile mele, cu ideile despre aranjamentele muzicale.

V-ați apucat direct de compoziție, nu ați cântat coveruri la început?

Ș. B.: Am cântat coveruri pentru că îmi plăceau piesele respective, multe dintre ele le știam de când eram copil și, având o trupă, era prilejul perfect să le cânt. Lucru pe care îl fac și acum, dacă îmi place o anumită piesă, care nu e compoziția mea. Dar aveam și compoziții proprii încă de la început. Primul disc (n. r. Un actor, un rock’n’ roll) e înregistrat fără grupul vocal The 50s, în rest, toate albumele sunt cu făcute cu grupul vocal. Eu și astăzi învăț de la colegii mei și asta este extraordinar. Ei pot învăța de la mine anumite lucruri. Asta e și interesant. Am învățat foarte mult unul de la celălalt și cred că asta ne și ține împreună.

J.F: Care este gradul de implicare al trupei în procesul de creație al muzicii?

Ș. B.: Întotdeauna orice idee pe care o are oricare din membrii trupei o punem în practică, apoi vedem dacă stă în picioare sau nu.

J.F: Îmi puteți da un exemplu dintr-o piesă?

Ș. B.: O linie melodică sau un solo instrumental. Fiecare își construiește solo-ul lui, de multe ori și eu vin cu solo-ul, îl cânt vocal.

J.F: Așa făcea și Michael Jackson.

Ș. B.: Nu știam. Uneori am idei bune de solo-uri. Dar solo-ul de la Poveste de mai e făcut integral de chitaristul de atunci, de Cezar Zavate. Solo-ul de la Iubește-o sincer e făcut integral de Nicu Patoi. Solo-ul, de pildă, de la Nu e prea târziu e făcut de mine și tot eu am făcut solo-ul de la Rodica. Combinația aceasta dintre ideile fiecăruia este foarte benefică. Sunt unele piese la care vii cu variante, iar la altele ești sigur de forma lor din prima, cum a fost, de exemplu, Găsește-mi loc în inima ta, care mi-a fost clară de la bun început.

J.F: Mi-a plăcut extrem de mult ce i-ați spus lui Florin Răduță ca să-l scoateți din șocul marelui câștig de la X Factor: Nu te mai uita în jos, nu ai ce să vezi acolo. De acum totul începe de sus.

Ș. B.: El e un băiat tare talentat, cu foarte mult bun-simț. Trebuie doar să reușească să pătrundă pe piața muzicală.

J.F: Cât de importantă este încrederea în forțele proprii pentru cei aflați la început de carieră?

Ș. B.: E extrem de importantă. Daca ai incredere în tine, ești liber în gândire. Emoțiile se nasc și se transmit către ceilalți mult mai clar și mai ușor.

 

 

Verbs describe us
0

Scrie ce simți