Marea iubire a lui Sebastian. 5 ani de relație teatrală

Aș vrea atât de mult să fiu fericit și aș fi cerut atât de puține lucruri pentru asta. (Jurnalul lui Mihail Sebastian)

Mi-e greu să scriu despre un spectacol pe care l-am văzut de vreo 10 ori în decurs de 5 ani în etape atât de diferite ale vieții, parcă e un prieten bun și vechi deja cu care am crescut în taină și care întotdeauna mă înțelege cel mai bine. Iar când ai așa o relație atât de  personală cu un spectacol nu e deloc ușor să exprimi ceea ce simți, dar dacă nu-ți exprimi sentimentele la timp e ca și când ele nu ar fi existat. Așadar, de unde să încep? De la trăirea pe care o am când văd trecut în programul de la Godot Cafe-teatru – Marea iubire a lui Sebastian, trăire care e neschimbată de prima oară când am descoperit spectacolul. Eu am descoperit spectacolul sau el m-a descoperit pe mine? Povestea din acest spectacol e oarecum povestea oricui, dar sunt niște detalii care pe mine personal mă operează pe cord deschis de fiecare dată. Și acest sentiment l-au avut și bărbații care au venit la spectacol. Aseară de exemplu plângea unul dintre ei, iar altul mi-a zis că simțea nevoia să revină la acest spectacol. Mai rar ca bărbații să fie atât de emoționați încât să revină la spectacole despre dragoste, nu? Mă bucur că pot întâlni și astfel de iubitori de teatru, mai ales de spectacole biografice. 

Cum crești alături de un spectacol? În primul rând spectacolul, vorba unei colege de zi de naștere a lui Mihail Sebastian, nu este un tablou într-o expoziție, el se modifică de la o reprezentație la alta. Teatrul se schimbă ca și viața și faptul că pot fi la drum cu el este o binecuvântare absolută, care îmi dă un fel de energie specială prin care trec de orice. Important e în viață să trecem peste orice și să facem ceea ce simțim că este bine. Și faptul că indiferent de oră zi anotimp acest spectacol se joacă iată de 5 stagiuni,  este un îndemn puternic la prețuirea vieții, a oamenilor, a lucrurilor care contează cu adevărat. Și mie abia îmi vine a crede că țin minte fiecare dintre cele 10 reprezentații pe care le-am văzut, ce am simțit, cât am simțit și în ce moment al vieții mă aflam. În afară de asta, mai presus de asta, de fapt, mai are rost să spun toate superlativele din lume la adresa echipei spectacolului? Parcă orice aș scrie, dincolo de respectul meu nemărginit față de meseria lor, tot nu este suficient pentru ei… Miracolul actului artistic trebuie trăit, simțit nu poate fi cuprins în cuvinte, pentru că dacă ar fi să fim politically correct, am scrie, nu despre fiecare reprezentație la care mergem, ci despre toate reprezentațiile care se joacă într-o stagiune, cât are viață un spectacol. Abia atunci putem spune că am văzut un spectacol. Până atunci vedem o reprezentație sau mai multe și nu putem acoperi prin cuvinte o muncă de ani și ani a unor oameni. Aceasta este umila mea părere.

Pe biroul meu stau trei cărți- Jurnal 1935-1944, de Mihail Sebastian, Rugămintea unui măr de Diana Mihailopol și For two thousand years, varianta în engleză a romanului lui Sebastian. Nu le-am așezat eu, s-au așezat singure din instinct, de parcă ar fi 3 tripleți în strânsă legătură care trece dincolo de timp și de limbă.  Iată cum dragostea față de viață, literatură, teatru și cultură unește lumi pe care noi avem privilegiul desăvârșit să  le primim în inimile noastre. Creația trebuie omagiată și consumată, în sensul că trebuie să ne îngăduim și să ne fie îngăduit să avem acces la ea pentru a o preamări. Sunt sigură că una dintre menirile mele este de a fi admiratoarea eternă a creației, pe care chiar dacă o cunoști, niciodată nu încetează să te surprindă. Dacă oamenii vin și pleacă din viața ta, acesta nu este și cazul unui spectacol de teatru, care face parte din viața ta atât timp cât tu vrei să faci parte din a lui. Un spectacol nu îți îngrădește trăirile, ba chiar dă frâu liber imaginației și sunt sigură că oricine se lasă în voia lui va se va simți liber și va pluti asupra tuturor prejudecăților. Teatrul este o hrană prin care ne detoxifiem sufletul și dacă vrem să vedem ce efecte are această cură asupra corpului și spiritului nostru, ar fi bine să o începem de acum, pentru că mâine s-ar putea să nu mai avem ocazia. Acum este un element esențial în teatru, pentru că dacă nu ești în sală acum, ca să simți cum se restrânge asupra ta miracolul creației teatrale, atunci acel după și înainte de spectacol  nu mai au nici un fel de importanță, pentru că nu există de fapt. Fără un spectacol ca Marea iubire a lui Sebastian sunt sigură că viața culturală bucureșteană ar fi fost săracă, tristă și incompletă, iar viața mea nici nu mi-o imaginez fără el, odată ce l-am cunoscut, așa că nu mă mai satur să plonjez în povestea lui Leni Caler și a lui Mihail Sebastian, povestea mea reală și netrucată,  care e la fel de validă exact cum a fost atunci când a luat ființă, acum 20 de ani când a fost editat Jurnalul. Vă imaginați ce sentiment ciudat e să-ți vezi o parte din viață între coperțile unei cărți și sub cortina de catifea sângerie de la cafe-teatru? E o confirmare că trăirile sunt autentice, nedegradate, furnizoare de noutate, frumusețe și fericire în strălucirea lor efemeră.  Mă definește dragostea în toate formele ei. Într-un moment de intensitate a spectacolului mă gândeam ce durează pe lumea asta, ce rămâne până la urmă în picioare ? Și atunci mi-a căzut privirea pe scaunele cele înalte de la pian din sală…  Cât de disproporționată e realitatea asta… Și tocmai pentru că e așa de diformă, îi putem da o idee de echilibru prin teatru, acest sculptor în zăpadă, cum spunea Lawrence Olivier. Să fim recunoscători că putem fi martorii acestor sculpturi în zăpadă care se nasc și renasc doar pentru noi, cei care mergem să le vedem. Cât aș fi vrut să fiu în anii 30 ca să văd Bucureștiul interbelic, cât aș fi vrut să descopăr teatrul care se făcea acum 10 ani. Totul e în mișcare și prin spectacolele de teatru ne fixăm repere ale valorilor de care avem atâta nevoie. Nu-mi pot fixa repere după ceea ce se consideră valoare de către media de azi. Cum spunea un alt coleg de zi de naștere al lui Mihail Sebastian, Cu cât văd mai multă nonvaloare promovată astăzi, cu atât eu voi promova tot mai mult valoarea.

 

 

Verbs describe us
0

Leave a Reply