Are nevoie de multă atenție. Gânduri după spectacol

Copiii nu apar în viața adulților ca să-i încurce, ci ca să le umple viața de bucurie. O nouă viață ar trebui să fie cel mai frumos dar de neprețuit de la divinitate pentru cei care se numesc părinți. Dar a te numi părinte și a fi părinte sunt două lucruri diferite, iar textul britanicului Martin Crimp poate fi o fațetă a ceea ce înseamnă a te numi părinte în ziua de azi. Fiecare copil merită un părinte, dar nu toți oamenii merită să fie părinți, pentru simplul fapt că nu oricine poate fi responsabil față de viața altcuiva. Și aici nu mă refer la familiile nevoiașe care își trimit copiii la cerșit, ci la adulții zilelor noastre, cupluri cu probleme de comunicare, care fac din copii un fel de sac de box, o minge de volei pe care o pasează de la unul la altul. Așa este și cuplul jucat de Mădălina Anea și Silviu Debu, doi adulți care nu par să aibă prea multe ținte înalte în viață, nu își doresc să iasă din confortul propriului apartament, el este sclavul televizorului, ea este sclava lui sentimentală, iar copilul, o fetiță inocentă și absolvită de orice vină din start, are parte de un tratament deloc prielnic pentru dezvoltarea sa emoțională.

Spectacolul regizat de Sânziana Stoican se deschide cu una dintre piesele militante pentru trezirea conștiinței cetățenilor asupra a ceea ce se petrece în țara lor –  They don t really care about us de Michael Jackson, în care artistul spune că s-a săturat de discriminare, de brutalitate, că își dorește libertate și ca drepturile să îi fie respectate. Câteva dintre drepturile copilului ne sunt aduse la cunoștință de către o reprezentantă a Protecției Copilului, între două sesiuni de jogging și alte treburi ale sale – Copilul capabil de discernământ are dreptul de a-şi exprima liber opinia asupra oricărei probleme care îl priveşte. Copiii au dreptul de a se informa, de a fi ascultaţi. Copiii au dreptul de a fi ascultați? Atunci să se scoată din vocabularul adulților – Taci din gură că ești mic și nu știi nimic! Această afirmație este contra drepturilor copilului.

Într-o familie ideală copilul este cel mai important, dar în familia lui Martin Crimp problemele sunt cele care primează. Adulții își creează singuri probleme pentru că nu știu să bucure de ceea ce au. Preferă să sufere și să se certe în loc să valorifice timpul pe care îl petrec împreună. Și desigur, cum vorbim de o familie care locuiește la bloc, vecinii sunt și ei parte din realitatea lor, pe care o condimentează cu sare și piper, anason și chimen. Vecina în vârstă interpretată de Sabina Iaschevici este un personaj pe care l-am întâlnit măcar o dată în viață, o femeie arțăgoasă, curioasă, pentru care ești aur viu pentru că știe tot ce faci și te urmărește mai ceva ca o telenovelă. Astfel de vecini-spioni cred că sunt îngrozitori pentru orice om care vrea să-și ducă traiul liniștit și armonios într-o comunitate, doar că liniștea și armonia nu prea își au locul în căminul pe care vecinica bătrânica îl are în vizor, așadar spionajul său este chiar util anchetei făcute de Protecția Copilului. Ionuț Vișan, pe care l-am văzut deja în 5 spectacole, este tare haios în rolul vecinului confuz și un pic afumat, și el important în ancheta începută de autorități.

Am plecat revoltată de la acest spectacol și un pic îndurerată de o situație la care parcă și eu eram părtașă. Să ai un copil este o relație pe viață care nu suportă nici un fel de separare și față de care trebuie să arăți, nu doar să enumeri, cele mai frumoase, intense și profunde sentimente din lume. Iubirea față de un copil nu se schimbă și nu se dizolvă în timp. Nu poți să spui că te-ai plictisit de un copil. Nu poți să faci să sufere un copil. Oricine provoacă suferință unui copil este cel mai mare tartor al lumii. Faptul că nu vedem copilul în spectacol, dar camera lui este indicată printr-un semn pe ușă, m-a întristat și mai tare. Practic copilul e acolo doar cu numele, nu și cu prezența.

Cum spunea un celebru scriitor contemporan, și cât mă bucur că e tată de gemeni, fată și băiat, Viața se împarte înainte și după ce ai copii. Să reflectăm la acest citat și să vedem spectacolul Are nevoie de multă atenție de la unteatru. Copilul nu-ți cere nimic din ce nu vrei tu să-i dai, în schimb el îți oferă toată viața în pura sa inocență neîncetată. Un copil nu are nevoie de motive pentru a oferi iubire, pentru că o oferă tot mereu. Și nu are nevoie să știe ce înseamnă suferința pentru că nu are legătură cu structura sa. În timp ce copiii vor să presare iubire peste tot în jur, adulții se înconjoară de suferință. O lume teribil de disproporționată! Dacă adulții sunt oameni mari și responsabili de ce nu se ocupă de super-iubiri și păstrarea lor în loc să se lasă doborâți de probleme auto-inventate?  Am trecut deunăzi pe lângă niște copii care se jucau cu mingea și unul dintre ei îi spune celuilalt – Eu greșesc întotdeauna intenționat. E mai distractiv așa.  Cei mari nu ar trebui să greșească niciodată intenționat față de cei mici. Le pot provoca traume pe viață.

 

Verbs describe us
0

Leave a Reply