Otrava iubirii contaminează tot ce e rutină și banal

Nici nevastă de actor, nici fată de sâmbătă seara. Astea-s concluziile mele pe ziua de azi. Din păcate, două concluzii negative. Știu ce doresc să nu fiu, dar habar n-am ce sunt, și mai ales ce voi fi. (Otrava iubirii, Eric-Emmanuel Schmitt)

Marți, 8 martie a fost ziua, mai precis seara în care am fost la 3 evenimente consecutive, diferite, dar toate trei în strânsă legătură cu domeniile care mă preocupă și anume, arte plastice, arte muzicale și arte literare. Mi-au lipsit artele teatrale, dar pot spune că le-am regăsit prin oamenii pe care i-am întâlnit la evenimente – doamna Alice Barb și doamna Oana Pellea. Cred că am avut cel mai frumos 8 martie din viața mea și asta se datorează doar muncii care îmi prilejuiește cadouri sentimentale neprețuite care îmi împodobesc existența și o luminează dându-i cele mai frumoase nuanțe. Dacă prin teatru am înțeles cum să mă raportez la anumite situații ivite cu sau fără voia mea pe drumul cu o mie de cărări al vieții, prin cărți am învățat să găsesc alternative și rezolvări chiar acolo unde apar fundături sau gropi sau gardul este prea înalt și prea firav de urcat. Și atunci intervine dragostea care îți dă aripi atât de ușor cum ți le poate lua fără o notificare în prealabil. Suntem molipsiți de microbul dragostei și cât de greu este să distingem unde se termină plăcerea ei și unde începe durerea.  Sentimentele nu pot fi decupate, preschimbate sau procesate. Ele apar necontrolate ca să ne dea putere, apoi ca să ne ia puterea și tot așa. Sentimentele jonglează cu noi și noi abia la final, la capătul zilelor, poate învățăm și noi cum să facem ca să jonglăm cu ele. Dar unde ar mai fi frumusețea atunci? Unde ar fi surpriza? Unde ar fi misterul?

Oana Pellea: Otrava iubirii e o carte care atinge toate femeile. Cred că o să fie un best-seller absolut la categoria de vârstă adolescentină. Cred că bărbații vor deschide din curiozitate cartea și vor afla un mic mecanism femeiesc de gândire. E scrisă cu mare umor. E cartea unui om foarte inteligent, un charmeur absolut. E un fel de joacă între autor și cititor, iar la final el întoarce cu o pană de maestru și parcă îți spune să nu mai judecăm totul atât de ușor. Domnul Eric Emmanuel Schmitt cunoaște sufletul femeii și are dreptate.
Marius Constantinescu: Este o carte care se citește foarte ușor, dimensiunile sunt prietenoase, tonul este unul pe care de altfel Schmitt îl alege dintotdeauna, acela al simplității. Schmitt știe să sublimeze idei pline de miez în cuvinte simple. Și el ca și alți autori pe care Humanitas Fiction îi publică, și aici mă gândesc la Alain de Botton sau Evgheni Vodolazkin, alege să scrie despre marile lucruri ale vieții în cele mai simple cuvinte. Autorul are poate credința că despre marile lucruri ale vieții cum este iubirea, cum este prietenia, cum este boala, cum este moartea, cum este singurătatea, cel mai eficient și limpede se vorbește în cuvintele de fiecare zi, în fraze construite simplu, în fraze curate, din care mesajul nu trebuie desțelenit în nici un fel, fiindcă el iese cât se poate de nepervertit.
Adina Dinițoiu: Autorul-personaj care este Eric Emmanuel Schmitt știe ca în cele 4 voci cărora le dă curs în această carte să îmbine perspectiva și vocea adolescentelor cu perspectiva și vocea naratorului, care știe mai multe, care știe dincolo de ceea ce știiu aceste fete. Autorul stă în spatele acestor personaje, creează un suspans, adaugă o frază de înțelepciune. Într-adevăr te întrebi dacă acest adolescente pot scrie așa ceva în jurnal, dar fraza este pe jumătate a lor, pe jumătate a scriitorului. De la prietenie ajung la iubirea pe cont propriu, iubirea pasională. Mesajul cărții este că de fapt nu te poți opune iubirii pasionale nici la o altă vârstă cu atât mai puțin la 16 ani.
Gabriela Maaz: Otrava iubirii este romanul pandant la Elixirul dragostei pe care l-am lansat anul trecut de 8 martie. Eric-Emmanuel Schmitt a terminat filosofia și în această carte este o pereche de bătrâni bunici, care de la primele pagini, traversează viețile celor patru fete și discuțiile dintre ele, care demonstrează că dragostea nu o alegi, ci ea te alege pe tine. Demonstrează că dincolo de această carcasă există ceva mai mult.
Mihaela Dedeoglu: Adolescența este o perioadă de mare singurătate. Adolescenții au din instinct un mijloc de supraviețuire. Se adună în clanuri, sunt împreună pentru că trebuie să se apere. Intră cu capul înainte în viața de adulți. Adolescența cel puțin aceasta a primei iubiri este perioada tropăielilor de hormoni a schimbării corpului a întrebărilor pe care ni le punem noi femeile de dimineață până seara și într-adevăr a acestei dorințe de a trăi o iubire absolut sublimă, unică, aceea cum numai bunicii au avut-o.

 

Verbs describe us
0

Scrie ce simți