Filmul fără scenariu pune în evidență creativitatea actoricească și inventivitatea regizorală

Mi-a atras atenția filmul Illegitim de când i-am văzut posterul. Apoi am tot postat despre el și iată că într-un final am ajuns să-l și văd, iar semnul că timpul a curs în favoarea micii mele deplasări în două picioare a fost începerea ploii exact când am intrat în sala de cinema.  Despre timp e vorba și în film și cred că este tema mea favorită, mai ales că este spusă și de către domnul Adrian Titieni.  Timpul este cel care ne ajută, atunci când ținem cont de el, iar când nu ținem cont de el, se pune în calea noastră și lucrurile o iau razna. Dacă nu ar exista timp, totul s-ar petrece într-un continuu sufocant. Timpul este cel care ne aduce aminte că nu avem voie să-l irosim, să ne irosim. Timpul e tot ce avem și e bine să-l întrebuințăm în scopuri constructive în aceste vremuri distructive. Mi-am dat seama de un aspect în ceea ce privește a fi pozitiv. Degeaba ești pozitiv, dacă nu ești și constructiv. Pozitiv e și un alcoolic care a găsit fericirea în senzațiile pe care i le produce licoarea deloc magică. Dacă ne bem timpul cu sticla auto-uzurii, atunci nu vom mai avea timp să facem nimic la timp, vom putrezi în sticlele auto-degradării și poate ne vom evapora tăind din start șansa unei încercări de a avea o realitate compusă din ceea ce ne reprezintă, și nu ce trebuie să fie. Illegitim e un film care îți dă de gândit și ca în orice lucru nou aleg mai întâi să mă aproprii de elementul care mă interesează cel mai mult.  Mi-a plăcut latura contemplativă și mi-a plăcut și faptul că am avut ocazia de a-i adresa o întrebare domnului regizor, la care aparent nu s-a gândit nimeni. Și dumnealui s-a gândit apoi după ce l-am întrebat. A fost o interacțiune plăcută și scurtă. Și am mai observat ceva – în arta lor, unii regizori aleg să abordeze teme pe care nu le-au întâlnit în viața reală, și ne oferă nouă spectatorilor o alternativă a unei posibile realități prin intermediul filmelor lor. Generoasă alternativă. Prin muncă avem acces la un adevăr interzis, poate. Cine știe? Cine mai poate ști ceva cu certitudine pe lumea asta? Nimeni nu știe nimic, dar întreabă de toate. 

Alina Grigore: În facultate dl. prof. Titieni împreună cu Dl. Cojar mi-au creat obsesia adevărului. În actorie nu e neapărat vorba de naturalețe, ci de adevăr. Ei au făcut foarte bine diferența asta între a fi civil și a fi real. Pentru noi actorii asta a fost căutarea (adevărul) și apoi regizorul a venit cu ceea ce a vrut el să facă.
Adrian Titieni: Dacă Adrian Sitaru a făcut pasul și v-a spus că nu a fost un scenariu, eu vă spun că în spatele acestui film a fost un schelet foarte bine trasat. La ceea ce putem numi personaj sau caracter fiecare dintre noi am încercat să descoperim modul de a gândi, de a acționa, valorile fiecăruia dintre noi. S-a întâmplat un lucru după părerea mea important: actorii au improvizat. Nu au improvizat în sine ci având niște jaloane foarte bine puse la punct. Un dram de aur se află într-o tonă de steril, cu alte cuvinte, 10 ore de film care a trebuit montat și redus la o oră exprimă acest lucru. Cert este că între oralitate și literalitate există o diferență care poate fi într-un fel sau altul semnificată aici. Scenariul oricât ar fi de bun în momentul în care cineva îl creează trebuie să treacă printr-un proces invalid și anume sensul unei conotații negative, dar a trăi ceea ce spui, vorbele să fie o consecință a unei relații imediate, care are impulsuri, repere, scop, determinare, e altceva decât să gândești. Fără îndoială că genialitatea, creativitatea, inspirația te pot pune în condiția în care toate aceste relații pot să fie spontane, vii, aparent credibile, dar tipul acesta de exercițiu nu se poate pune în comparație cu celălalt tip de exercițiu. Shakespeare își scria operele împreună cu actorii, dându-le trasee clare, situații bine puse la punct și prin experiența lor, determinarea actorilor, a creat niște opere care sunt pe lume superbe. Organicitatea se exprimă în forme diverse pentru că suntem cu toții diferiți și irepetabili.
Adrian Sitaru: Ideea mea a fost de a face un fel de hibrid între documentar observațional și ficțiune, personajele erau ficționale, restul se întâmpla pe bune. Ei își continuau și după ce terminam noi filmările viața în personaje. Nu am reluat nimic, nu am tras duble, pe același principiu că în viața reală sau într-un documentar observațional nu avem duble și asta face ca viața să bată filmul. Ca să avem autenticitatea primei duble probabil reușeam la a o suta dublă, altfel aveam ceva artificial. În 12 zile de filmare am strâns 10 ore de scene înșirate pentru un posibil film. I le-am lăsat lui Mircea Olteanu și i-am zis să aleagă ce consideră el că se potrivește pentru un material de documentar. Apoi ne-am întâlnit, el mi-a adus o versiune de 3 ore și ceva de la care am început să lucrăm împreună. Toți aveau o poveste, dar povestea gemenilor a ieșit în față.

 

Verbs describe us
0

One thought on “Filmul fără scenariu pune în evidență creativitatea actoricească și inventivitatea regizorală

Scrie ce simți