Purificarea prin muzica live – Gânduri după concertul acustic semnat Ștefan Bănică la Circul Globus

Într-o lume îmbuibată de urât și putred, prea nostalgică față de trecut și prea pesimistă în privința viitorului, iată cum treptat, gradual, arta ne învață să prețuim prezentul. Sunt hăituită de tot ce nu-mi doresc să văd, pentru că nu-mi folosește la nimic, îmi otrăvesc doar bucuria a de a trăi. Sunt lucruri de care sunt conștientă, dar pe care dacă le arăt cu degetul tot ce fac este să le sporesc importanța și atunci nu mai am timp să mă ocup de lucrurile cu adevărat importante, care îi dau o plusvaloare credinței mele de a face bine  și a fi folositor prin ceea ce știu să fac. Când faci lucrurile din pasiune atunci ai o responsabilitate mai mare față de rezultatul final, un fel de obligație autoimpusă și plăcută care te ține concentrat să nu scapi ceea ce te interesează din filtrul atenției. Munca din pasiune nu te obosește, ba chiar te întărește atunci când ai momente de cumpănă. Munca nu mă obosește, dar mă obosesc oamenii care nu respectă munca și nu conștientizează eforturile pe care le face fiecare pentru a-și duce până la capăt ceea ce are de făcut, zi de zi. Munca din pasiune te ajută să treci peste orice durere lumească și atunci când ea se desfășoară într-un mediu ca un mic paradis al creației și inspirației, atunci munca e o adevărată binecuvântare. 

A fost și al șaselea an al concertelor acustice susținute de Ștefan Bănică și trupa sa la Circul Globus, o sală de tip arenă, în care fiecare spectator poate vedea și auzi spectacolul din oricare unghi al său, poate simți ușor energia care venea dinspre scena ca un disc de vinil cu cele mai sensibile piese de dragoste. Doar un om veșnic îndrăgostit ar putea compune asemenea piese, iar publicul rezonând cu mesajul lor vine cu mic cu mare, de la nepoțică la bunică la concertele Ștefan Bănică. Ele poartă un nume, și el cu tematică, Te iubesc, femeie! Femeile s-au simțit foarte iubite de muzica live și bărbații nu au fost deloc geloși, ba chiar au apreciat calitatea produsului muzical, pentru că i-am auzit discutând la ieșire. Cred că asta poate fi o definiție a succesului – să faci un concert dedicat doamnelor dar să beneficiezi și de aprecierile domnilor. E firesc ca o muncă de calitate să fie apreciată, doar!

Un concert live, mai ales în variantă acustică, parcă te purifică sufletește și te aduce mai aproape de miezul muzicii, înlăturând coaja care o îmbracă de obicei într-un concert cu coregrafie, grafică, tehnică avansată. Ce mi-a plăcut în mod deosebit față de ceilalți ani au fost invitații. Primul a fost saxofonistul Flavius Teodosiu care a dat o culoare extraordinară pieselor prin instrumentul său jazzist, emanator de căldură și bună dispoziție. Saxofonul parcă îți deschide o lume a lui prin fiecare sunet. Vă dați seama câte lumi am văzut eu pe scenă aseară datorită muzicii? Al doilea invitat a fost newcomer-ul Florin Răduță, cu un timbru super-special pe care e suficient să-l asculți o dată și să ți se lipească de suflet. Ce om luminos! Așa l-am perceput și acum și la finala X-factor, despre care am povestit aici. Are așa o bucurie de a-și împărtăși talentul său cu restul lumii că imediat după ce îl asculți te molipsești de o super-energie și parcă devii mai tânăr – la suflet cel puțin.

Iar acum să revenim la artistul care ne-a adunat pe toți sub aceeași umbrelă binefăcătoare a muzicii și care ne-a făcut să lăsăm la intrare problemele lumești oferindu-ne un spectacol, cum în România nu mai există în acest moment. În general concertele văzute de mine, se axează pe ideea de show, o idee extraordinară la care se muncește enorm pentru a fi pusă în valoare, dar în care uneori esența cântecelor se diluează. Prin concertul acustic spectatorul a beneficiat de contactul direct cu piesa în toată splendoarea ei – a înțeles mai bine versurile, muzica a ajuns mai ușor la inima lui. Vorbesc în particular și nu în general, pentru că sunt sigură că dacă ar fi existat o carte de oaspeți la ieșire pe care să-și scrie fiecare gândurile după concert, fiecare ar fi spus altceva. Câți spectatori atâtea păreri, care s-au unit într-o mare reacție de aplauze îndelungate după fiecare moment artistic în parte. În mod cert, majoritatea a vărsat o lacrimă de emoție la auzirea piesei – Mama, cu refrenul – Mamă tu ești icoana mea, În fața ta mă închin. 

Dar… momentul meu artistic preferat… zbrrr!!!! Mi se face pielea de găină… Cred că e cel mai special moment neregizat pe care l-am văzut pe o scenă, spectaculos prin însemnătatea sa spirituală – momentul în care artistul s-a aplecat peste scenă și fiica lui i-a sărit în brațe și cu ea de gât a cântat ultimul refren de la Găsește-mi loc în inima ta în aplauzele întețite ale publicului. Ăsta da feeling!!!! A fost dincolo de emoție și imaginație să văd un astfel de tablou cu două inimi care sunt legate pe viață, și pe care nimeni nu le poate despărți – tatăl și fiica.

Verbs describe us
0

Scrie ce simți