Omul care a văzut moartea. Gânduri după spectacol

Am ajuns la spectacol dintr-o întâmplare fericită – după 2 evenimente în 2 locuri diferite din București am avut 10 minute să mă decid dacă ajung sau nu și la teatru. De fiecare dată când dorința mea e sinceră și curată, atunci, chiar dacă merg pe jos, destul de încet, parcă trotuarul devine un fel de bandă rulantă și mă ajută să ajung la timp acolo unde inima mă poartă. 

În fiecare zi mai murim un pic pentru că nu știm să-i dăm valoare vieții. Să găsești frumusețea vieții poae fi dureroasă pentru că trebuie să o sculptezi în carne vie, înlăturând orice căpușă a răului care s-a infiltrat mișelește pe sub pielea ta hrănindu-se din vechiul tău sânge și transformând noul sânge în venin.

Eu sunt vocea sângelui. (Omul care a văzut moartea)

Cât timp ne consumăm cu micile lucruri ale vieții în loc să ne preocupăm și să ne dedicăm ca să facem lucruri mari? Durerea de a exista nu va putea niciodată să susbstituie bucuria de a face.
Te gândești că un om care a văzut moartea ar trebui să prețuiască viața mai mult ca oricare altul. Textul scris de Victor Eftimiu nu este o retrospectivă a vieții din prisma morții, ci o tristă ilustrare cu mult umor a unei realități toxice pe care oamenii și-o creează prin problemele cu care aleg să se înconjoare.
Am văzut și o altă montare a acestui text și mi-am dorit să văd și montarea de la T.N.B., pentru că al doilea lucru care mă interesează în afară de povestea de pe scenă, este abordarea regizorală a problematicilor care reies sau nu din text. Teatrul are această fabuloasă putere de a face să existe ceea ce nu există, de a da semnificații infinite unui singur cuvânt, unei expresii, unei propoziții, spre exemplu: Nu sunt un mizerabil. față de Nu, sunt un mizerabil.
Când faci lucrurile pentru aparență și nu pentru esența lor, atunci fapta bună se întoarce împotriva ta. Să faci lucruri de ochii lumii sau pentru a potoli gura lumii este o sentință  autopronunțată la moarte. Nimeni nu trăiește în locul tău și nimeni nu va face ceea ce tu trebuie să faci. Nimeni nu-ți dă nimic, dar se așteaptă de la tine ca tu să dai totul. Uneori omul e privit ca o resursă inepuizabilă a naturii și abia când el moare începem să-i arătăm tot ce nu i-am arătat în timpul vieții. Dar piesa, deși are acest titlu destul de zguduitor, nu este despre moarte. Este despre cum nu știm să prețuim viața, cum în loc să construim ceva, noi ne ocupăm de distrugere, cum în loc să vindecăm, noi înrăutățim o situație, o relație, un moment din viață care nu se mai întoarce niciodată.

„Sunt omul care a văzut moartea și a cunoscut prețul vieții. Voi nu știți cât e de frumoasă viața! O risipiți în nimicuri, treceți pe lângă ea. O otrăviți cu prejudecăți, cu ambiții neroade. Umblați după bani, după situații. Vă pândiți unii pe alții și vă foriți singuri chilii de temniță. Nu m-ați înțeles. Lăsați-mă să plec! Mă cheamă viața, libertatea!” (Omul care a văzut moartea, de Victor Eftimiu)

Revenind la spectacol, actorii s-au dăruit și la această reprezentație (am aflat cu uimire că pe 20 martie vor juca cea de-a o suta reprezentație)  și această dăruire a lor a stârnit ropote de aplauze după cum se vede și în acest minivideo.

Verbs describe us
0

Scrie ce simți