Picătura nedizolvată de cultură armonios adunată în jurul unei cărți

Foarte mulți iubitori de literatură și cultură au venit joi seara la Librăria Humanitas de la Cișmigiu. Printre ei mă aflam și eu. Nu eram în starea cea mai bună fizică, vorba străbunicii e rău când îți e rău. Și as vrea acest rău fizic să nu devină o obișnuință, un fel de cultură pe care o deprinde organismul meu ca un semnal de alarmă. Singurul “rău” de care m-aș bucura este să mă îmbolnăvesc de spectacolele de teatru la care mă tot duc și toate deliciile culturale care îmi sunt oferite din abundență de bătrânul București să mă țină captivă în vraja lor până când nu voi mai putea să le gust. Este tare neplăcut să nu fii în starea cea mai bună, chiar și ca simplu asistent la un eveniment, dar nu îndrăznesc a mă plânge pentru că nu știu cum fac actorii, muzicienii, dansatorii, performerii, cei care își fac meseriile pe scenă în văzul tuturor și reușesc atât de bine să fie profesioniști. Răul, boala dispar în fața actului cultural și cred că și în fața iubirii și devotamentului față de acesta. 

“Cultura e, sau era pe când exista, un numitor comun, ceva ce menținea vie comunicarea dintre oameni foarte diferiți, pe care dezvoltarea cunoașterii îi obligă să se specializeze, așadar să se distanțeze și să nu comunice între ei. Era, totodată, o busolă, o călăuză care-i ajuta pe oameni să se orienteze în hățișul cunoașterii fără să-și piardă direcția și știind, mai mult sau mai puțin limpede în mersul lor continuu, ce priorități aveau, diferența dintre ce e important și ce nu e, dintre drumul principal și abaterile inutile.” (Scurt discurs despre cultură, Civilizația spectacolului, de Mario Vargas Llosa)

Anca Ionescu, redactor Humanitas: E o carte în care alternează articole scrise de Vargas Llosa și publicate în ziarul spaniol El Pais, de-a lungul vremii – în anii 90 în anii 2000 și recent, cu eseuri pe teme variate, dar care toate merg în direcția întrebării: Ce mai înseamnă cultura astăzi? Ce metamorfoze a suferit cultura în societatea actuală, contemporană? Ce anume din cultură s-a preschimbat – înțelesul, înțelesurile cuvântului, conținuținuturile lui, conceptul abstract de cultură. Ce anume desparte cultura așa cum era ea înțeleasă în generațiile anterioare? Ce anume înțeleg prin cultură generațiile de acum? Ce poate face școala astăzi pentru cultură? Ce înseamnă cultura elitelor versus cultura de masă? Ce înseamnă centralitatea cărții versus centralitatea imaginii?
Marina Constantinescu, critic de teatru și jurnalist cultural: Limba rafinată în care este tradusă această carte menține eleganța ideilor, a polemicii autorului poate cu el însuși sau cu lumea din proximitate, în orice caz, cu lumea care se dezintegrează în ochii noștri ai tuturor, iar sentimentul de neputință, de tristetețe, chiar sub vălul ludicului la un moment dat, este foarte apăsător. Cultura se dezintegrează, iar în locul ei există agresivitatea mediocrității și a societății de consum. În locul ei nu avem neapărat cuvinte ci imagini care ne strivesc, care ne absorb, și care ne înfundă într-un soi de pasivitate. Discursul lui Llosa, acut, grav, îngijorat, și nu tocmai cu soluții, este un manifest pentru ceea ce înseamnă structura unei culturi majore.
Marin Mălaicu-Hondrari, poet, prozator, traducător: Avem acces la cultură tot mai mulți oameni. Nu mai este o segregare să zicem, doar cei bogați să aibă acces la cultură, iar cei săraci nu, sau doar fii de aristocrați iar de muncitori nu. Chiar Mario Vargas Lllosa beneficiază de democratizarea acestei culturii, altfel el nu ar fi învățat niciodată la școală, dacă nu ar fi trăit într-o cultură democratică. Dar pe lângă această parte bună de democratizare a culturii, riscurile sunt de absența crasă a valorilor la un moment dat. Dacă intrăm într-un muzeu de artă contemporană nu mai știm dacă ceea ce vedem expus e cu adevărat un tablou sau cineva își bate joc de noi.
Teodor Baconschi, antropolog religios, autor, diplomat, teolog și politician: Inteligența lui Llosa a reușit să reconstituie sensul pierdut. Nu te simți o dată în plus pierdut cu această carte, ci mai degrabă începi să simți că oricât ar fi de complex labirintul în care te afli are totuși o ieșire. Cartea e un fel de meta-discurs, un fel de cheie și la opera lui romanescă, e un testament în sensul în care autorul a atins o vârstă la care poate să privească aproape patriarhal și îndărăt, și în preajmă și în viitor. Are un soi de noblețe a maturității depline care este cu atât mai mult atrăgătoare la acest bărbat solemn frumos care are un fel de vocație a ideilor auguste și bine exprimate. Mie mi se pare că e un cadou pe care trebuie să ni-l facem, citind această carte.

 

Verbs describe us
0

Leave a Reply