Rugămintea unui măr. Versurile care îți fac bine

Bucuriile care se petrec o dată în viață trebuie prețuite și aduse aminte ori de câte ori simțim că urâtul, răul și inutilul pun stăpânire pe realitatea noastră. Fiecare are dreptul la propria realitate. Omul este responsabil de faptele sale la fel cum este responsabil și de simțirile sale. Te autodescrii prin ceea ce simți și ceea ce faci. Am avut un prieten de seamă alături de mine în seara spectacolului și cred că va fi alături de mine ori de câte ori voi avea nevoie de el. El este un volum de 73 de poezii însoțite de fotografii de Aurel Mihailopol  și Lucian Olteanu (Urare fiicei mele și cântec de leagăn), un volum din care eu mi-am ales ca primă lectură, poezia de la pagina cu numărul zilei mele de naștere. M-a uimit peste poate (și peste toate) ce am găsit:

Răzvrătita

De unde vreți să vă mai dau idei?

Și gânduri, eu de unde să mai scot?

Cum să transform eu aripile-n piei

Și cum să mai rostesc cuvântul tot?

(…)

 

Înainte de seara teatrală, am avut bucuria de a participa la o lansare de carte… Unde? Desigur la un teatru, și anume Teatrul de Artă, situat pe str. Ștefan (fosta Violetelor). În mica și cocheta sală de teatru, într-o atmosferă destinsă cu miros de măr și glas de copilărie absolută, am avut bucuria de a fi asistat la lansarea volumului Rugămintea unui măr de Diana Mihailopol, regizoarea spectacolului Marea iubire a lui Sebastian, de care mă îndrăgostesc și reîndrăgostesc de la reprezentație la reprezentație, de la an la an, stagiune la stagiune.  De asemenea, Diana Mihailopol este creatoarea spectacolelor de teatru radiofonic – Două nuvele de Mihail Bulgakov  (premiat U.N.I.T.E.R. în anul 2014) și Ceaikovski de Nina Berberova, spectacole ale căror audiții mi-au adus miracolul teatral în casă și m-au învăluit într-o energie profund binefăcătoare, un văl care îmi acoperă multe din rănile provocate de nepăsare. Nepăsarea față de teatru, de literatură, față de actele culturale este cea mai dureroasă și nu trebuie acceptată din partea nimănui. Într-o lume fără cultură, inima poate fi ucisă.  Dar să revenim la lansare, care început prin cuvântarea domnului Dan Caragea (critic de artă, critic de teatru, critic literar, publicist, eseist și traducător român). Doamna Oana Pellea și Marius Manole ne-au apropiat de universul Dianei Mihailopol prin lectura ca o scurtă simfonie de pian cântată la clapele sufletelor noastre.

Pe doamna Oana Pellea o vedem în spectacolele Oscar și Tanti Roz și Scaunele de la Teatrul Bulandra,  N(aum) și Efectul razelor gamma asupra crăițelor lunatice de la Teatrul Metropolis.

Pentru programul spectacolelor lui Marius Manole urmăriți Fanclub Oficial Marius Manole.

Verbs describe us
0

Leave a Reply