Dragoste, în patru tablouri. Gânduri după spectacol

„-Totul se demodează.
-Nu și dragostea.”

Am un bun obicei în a vedea același spectacol de mai multe ori, pentru că de fiecare dată este altfel, iar eu mă simt altfel privindu-l. Teatrul ține pasul cu viața și chiar dacă povestea unui spectacol este aceeași, interpretarea artistică variază de la o reprezentație la cealaltă, iar emoțiile se diversifică de asemenea. Am văzut și simțit Dragoste, în patru tablouri într-o nouă lumină, o altă formă și o culoare mult mai accentuată și bine definită, în aceeași mică și cochetă sală a Teatrului Național București. Și din nou am găsit un motiv de bucurie în faptul că sunt în București și că îi pot vedea pe tinerii actori evoluând pe scena celui mai mare teatru din Capitală.

Și acum să vizualizăm câteva dintre nenumăratele tablouri posibile sau imposibile ale dragostei. Cum te ascunzi de ceea ce simți într-o durere despre care te minți că e dragoste? Cum accepți privarea de libertate pentru a trăi o fericire închipuită cu altcineva? Câte lucruri trebuie să facă un om pe lume pentru a obține un singur lucru? Dragostea poate fi un motiv, dar nu și o scuză. Prin definiție un substantiv pozitiv, dragostea nu se poate asociată cu substantive negative, precum durere, demoni, frică, violență, moarte. Dragostea nu poate fi cuprinsă în nici un stereotip și nici nu poate fi limitată. Așadar, oamenii caută dragostea la tot pasul – în conversația de dimineață cu un necunoscut, în întâlnirile clandenstine cu un prieten, în realizarea unui tablou artistic după un model real, în demonstrarea câștigării dreptului la propria libertate, în vânzarea de cărți în cartier, în povestirea celui mai nou caz de apărat la tribunal. Omul are nenumărate posibilități de găsi dragostea, doar că, de cele mai multe ori, omul nu este în stare să păstreze dragostea și apoi se leagă de un substantiv salvator – variație. Variația poate salva și poate ucide în acelați timp, și ce e mai rău, te aducă în punctul din care ai plecat, în care stagnezi, din care nu poți să evadezi.

E bine să cerem cât mai puțin unul de la celălalt și să dăm cât putem. În dragoste, ca și în viață, e mai sănătos să faci bine, chiar dacă răul îți e mult mai la îndemână.

Îmi plac la nebunie spectacolele ale căror scenografii se fac și se desfac de față cu publicul, pentru că așa e și în viață. Totul se face și se desface în văzul tuturor. Viața nu are culise și nici arlechin. Nu poți să te retragi din viață la cabină și nici nu ieși la aplauze când ai reușit sau nu într-un rol. Viața merge înainte, iar scenele trec și se petrec, fie că tu ești sau nu ești parte din ele. Nu e nimic mai trist decât să fii personajul secundar al vieții tale.
Un spectacol bun îți dă sentimentul că este creat special pentru tine, că ești unicul spectator, chiar dacă sala e plină ochi, că totul se petrece în acei parametri de timp și spațiu, deși spectacolul se joacă din 2014 (când l-am văzut prima dată). Trăiri unice, neprogramate, incomparabile și indefinibile ca intensitate. Dragoste, în patru tablouri s-a înrămat cu bună știre în inima mea și tot de acolo felicit întregile eforturi ale creatorilor de emoții constructive, și anume regizoarea Elena Morar și actorii Alexandra Fasolă, Sorina Ștefănescu, Liviu Chițu, Bogdan Nechifor, Lucian Iftime.

Verbs describe us
0

Scrie ce simți