Întâlnirea literaturii, dansului și portului tradițional japonez din librărie

O seară ploioasă de februarie nu m-a împiedicat să ajung la trei evenimente localizate în trei locuri diferite din București apropiate unul de celălalt. Evenimentele culturale sunt luxul pe care orice iubitor de artă și literatură și-l poate permite preț de un ceas sau două ale unei seri. Agenda culturală bucureșteană s-a dezvoltat enorm în ultimii ani și sunt foarte bucuroasă că pot participa la atât de multe întâlniri și dialoguri gândite și create special pentru promovarea culturii și dezvoltarea unei comunități în acest sens. Există o adevărată comunitate care vine la Librăria Humanitas Cișmigiu la lansările de carte, iar aparatele de fotografiat dau un adevărat concert atunci când se organizează seri dedicate unei culturi anume.  Ce încântare, ce desfătare să pot fi asista la prima seară japoneză a anului 2016, care a fost, din punctul meu de vedere, cea mai bogată lansare la care am participat până acum. O seară plină de surprize cum doar Centrul de Studii Româno-Japonez și Humanitas Fiction ne puteau face –  datorită lansării romanului Țara Zăpezilor, un nou volum din colecția Raftul Denisei,  literatura s-a întâlnit cu dansul și portul tradițional japonez, spre delectarea tuturor celor prezenți în număr atât de mare.

În ținutul acesta de cum cad frunzele și suflă vântul mai rece, zilele friguroase și mohorâte se țin lanț. Cerul plumburiu prevestește mereu ninsoare. Vârfurile munților se îmbracă în alb până departe. (Țara Zăpezilor de Yasunari Kawabata)

Dana Jenaru: Problema ridicată în această carte a lui Kawabata este felul în care putem privi frumusețea vieții, măsura în care o putem percepe, o putem admira, o putem măsura cu un ochi critic, dar importantă este măsura în care putem interioriza această frumusețe. O vedem, o conștientizăm, dar putem oare să o sporim conștientizând-o? Sunt foarte multe pasaje în carte care scote în evidență frumusețea efemerului. Personajul principal este un bărbat specializat în dans, dar este vorba doar de știință, pentru că el nu știe să danseze. Va fi pus de viață în situația de a se confrunta cu iubirea și aceasta va deveni pentru el tot un fel de dans.

Ana-Maria Caia: Cum gândește personajul masculin din carte despre personajul feminin – Era toată o ademenire, așa este și Japonia pe care o descrie romanul, o Japonie care de fapt nu mai există. E o Japonie frumoasă a lucrurilor care nu au sens economic cum era linia de tren care mergea pentru un singur om până când omul acela avea să mai aibă nevoie de acel serviciu. E o Japonie de vis. Eu am citit cartea de multe ori și probabil același lucru veți face și voi.

Cosmin Ciotloș: Mi s-a părut că avem de-a face aici cu un roman care atinge în mare măsură zonele poeticului. Ceea ce la toți prozatorii psihologiști europeni apare ca un delir analitic, aici e doar senzualitate. Personajele romanului sunt doi oameni care sunt atât de discreți unul cu celălalt încât reușesc să-și transmită fără vorbe tot adevărul acesta emoțional, altminteri foarte greu de prins în cuvinte.

Șerban Georgescu: În Japonia trebuie cumva să te racordezi la starea de spirit să intri în atmosferă. Rădăcinile dansului tradițional japonez sunt extrem de vechi. Prima dată îl puteți regăsi în prima istorie scrisă a Japoniei în anul 712. Inițial, dansul a funcționat împreună cu teatrul, iar din 1700 s-au separat și apoi s-au format despre 120 de școli de dans japonez.

Finalul serii a fost unul foarte special și inedit pe car în mod cert iubitorii de literatură și cultură japoneză nu-l voi uita niciodată. Îmbrăcate în kimonouri tradiționale de nuntă, create de Laura Caraman,  voluntarele de la Haramichi Ro, au realizat un întreg moment de dans japonez, învățat de la creatoarea costumelor. Bucurați-vă de artă și cultură!

 

Verbs describe us
0

Leave a Reply