În atâta suferință, de unde găsești puterea de a face bine?

Din seria spectacole-obsesii se detașează vehement Omul cel bun din Seciuan de la Bulandra, spectacole al cărui șir de reprezentații a ajuns deja la numărul 10. Un spectacol grandios pe care am fost binecuvântată să-l văd și asupra căruia pot depune mărturie că este o adevărată capodoperă care înnobilează inima spectatorului, fie că vine de ani buni la teatru, fie că vine pentru prima oară. O desfătare sufletească absolută, care doar acolo în sală poate fi trăită. Cum își dau actorii din energia lor pentru fiecare spectator dispus sau nu să primească, ei tot o oferă. Un sacrificiu-miracol ce nu poate fi cuantificat sau echivalat prin nimic. Uimire, tăcere și contemplare, în timp ce pe scenă se dezlănțuie forțele astrale. O magie care nu poate fi explicată și nici nu-mi doresc să-i aflu tâlcul. 

Când teatrul pe care îl iubești nu-ți mai oferă surprize, atunci ești mulțumit că te poți bucura de o amintire frumoasă și plăcută și atât. Este bine să apreciez un lucru bun cât e în garanție. Unele lucruri expiră înainte de termen, iar altele durează dincolo de timp, dar, niciun lucru nu e veșnic, și poate de aceea ar trebui să ne bucurăm de lucrurile pe care le putem face și să nu suferim din cauza celor pe care nu le putem face. Uneori visele noastre zboară mai sus ca noi. Dar cum am putea noi să fim în ceruri, dacă toate lucrurile importante, care nouă ne fac plăcere și ne sunt de bun augur, se întâmplă aici pe pământ? Să rămâi cu picioarele pe pământ în timp ce ești îmbiat spre zborul ceresc este printre cele mai mari provocări. Pe pământ poți face lucrurile de care ești în stare, pe când în cer le poți observa doar. Cred că Pământul e locul acțiunii, pe când cerul e locul senzațiilor. Asta îmi inspiră mie norii cei pufoși care mă salută în fiecare dimineață prin zâmbetele lor colorate date de razele solare. Un nor este paleta pe care soarele pictează ori de câte ori are ocazie, iar această pictură este menită să ne facă mai luminoși, celor care doresc să o observe. Ce ar fi cerul fără castelele sale de nori multicolori? Ar fi mai multe feluri de albastru și ne-am imagina poate că înotăm într-un ocean ale cărui valuri nu ne vor îneca niciodată. Natura nu ne-ar face rău niciodată. Atunci de unde vine răul uman și de ce pune stăpânire pe întreaga sa ființă?

“Porunca voastră Fii bună dar în același timp trăiește! m-a despicat ca fulgerul în două.” 

Eu nu consider că Omul cel bun din Seciuan a fost vreodată rău încercând să-și apere dreptatea. Cum devine bunătatea o armă mortală care împinge omul la cele mai necugetate gesturi… Cum alegi a face bine în lume și propria ta lume se distruge și odată cu pieirea ei, dispari și tu. Ți se va duce dorul? Firește că nu. Tu nici măcar nu contezi, doar faptele tale. Oamenii pot fi empatici față de situațiile în care te găsești, dar mai mult contează pentru ei felul cum îi faci tu să se simtă, nu cum te simți tu cu adevărat. Atunci, dacă e așa – să cântăm și să uităm de rele! O întrebare se tot rulează ca un disc dintr-un pick-up uzat:  Omul există doar prin faptele sale? Omul ca om nu e important deloc? Poate că ar trebui să existe un fel de echilibru sau chiar delimitare între om și acțiunile sale în percepția celorlalți, pentru că verbele care sunt în permanentă mișcare mai au și nevoia (rară, dar necesară) de a deveni substantive de sine stătătoare. Există o construcție și de-construcție continuă într-un anumit punct al vieții. Acțiunile care te consumă îți dau energie de fapt și te aduc mai aproape de ceea ce-ți dorești să faci. Necunoscutul transformă substantivele în verbe, care se rostogolesc prin realitatea cotidiană până capătă forme din ce în ce mai bizare. Și atunci realitatea viselor le transformă în substantive și jocul continuă pe scena sferică a vieții, o scenă care nu are culise, nici pauză dintre acte și nici roluri secundare. Viața e un rol principal care trebuie jucat până la capăt și folosit la cote maxime. Să dăm tot ce-i mai bun din noi! Răul nu ne reprezintă și ne provoacă doar prejudicii. Un lucru e cert – cât trăim avem posibilități infinite de a realiza orice, pentru că după moarte posibilitățile noastre vor fi cam limitate, dacă nu inexistente.

 

Verbs describe us
0

Leave a Reply