Gabriel Liiceanu: Absolutul nu se obține în condițiile de pe pământ.

Am avut bucuria și onoarea de a asista la lansarea unei cărți-document intitulată Și eu am trăit în comunism, volum al cărui editor este doamna Ioana Pârvulescu. La eveniment au luat cuvântul doamna Lidia Bodea, domnul Andrei Cornea,  doamna Ioana Pârvulescu, domnul Gabriel Liiceanu, iar finalul a fost creat maiestuos de către domnul Victor Rebengiuc prin lecturarea a trei fragmente din carte. Cred că ieri a fost cea mai friguroasă zi de ianuarie pe care mi-o amintesc, cu toate acestea, iubitorii de literatură au dat piept cu frigul și au ocupat toate scaunele de la Librăria Humanitas de la Cișmigiu pentru a asista la evenimentul lansării, ba chiar unii dintre ei au stat chiar și în picioare. Cărțile aduc oamenii împreună, iar subiectul din această seară, viața pe vremea comunismului, a stârnit și curiozitatea tinerilor care nu au aprins acele vremuri. Mă interesează nu atât date istorice, ci cum au simțit oamenii asprimea unui regim și cum au fost nevoiți să-și construiască viețile ținând cont de opreliștile și barierele ce se pare că veneau din toate părțile. Cum li se spune azi copiiilor mici – N-ai voie cu asta, nu ai voie acolo, se pare că înainte de 1989, acest N-ai voie era un refren perfect normal. Și cum spunea și doamna Lidia Bodea: În vremea comunismului, banalul era spectaculos.  

Gabriel Liiceanu: Andrei Cornea a pus câteva întrebări la care cred că ar exista câteva răspunsuri suplimentare. A spus despre comunism că e nenatural. De ce e nenatural? Alain de Benoist, care în inima mea este unul dintre cei mai importanți gânditori ai occidentului contemporan, a dat un răspuns la această întrebare, și mi-a lămurit ceea ce am trăit o studenție întreagă și o viață întreagă, mi-a lămurit în ce măsură mintea noastră stătea pe un sofism uriaș. El spune: Ați învățat cu toții la școală că există niște orânduiri sociale, comuna primitivă, pe urmă sclavagismul, feudalismul, capitalismul și socialismul sau comunismul. Alain de Benoist spunea că socialismul nu are legătură cu celelalte societăți, pentru că în cazul celorlalte este vorba de niște societăți care s-au născut organic naturale, pe când în cazul comunismului este vorba de un regim politic. Părinții socialismului științific, cum era numit în facultate, pe vremea noastră, au practicat un sofism care a intrat vertical în mințile noastre, pesemne ne-a întunecat mintea. Comunismul nu a reușit printr-o lovitură de stat, nu a avut nici o alură de necesitate cum a a avut decurgerea celorlalte faze ale istoriei societății umane, deci a fost pur și simplu o întâmplare de tip politic care a fost introdusă prin fraudă mentală în matca istoriei, cu structurile ei sociale. Noi nu am trăit într-o societate, am trăit într-un regim politic, e o mare deosebire. Generații întregi, secole, au trăit într-o societate, în capitalism sau în feudalism, dar noi am trăit câteva generații într-un regim politic.
De ce e nenatural? E nenatural pentru că dacă ar exista singur pe glob în clipa de față, ceea ce s-a numit socialismul, omenirea ar muri de foame în câteva luni de zile. Planeta s-ar depopula automat pentru că un sistem imaginat prin inginerie și utopie politică nu poate asigura viața economică a oamenilor, conviețuirea lor economică, creația prin concurență, obținerea inventivității, progresul. Comunismul a trăit prin parteneriat cu capitalismul, spunându-i că vrea să-l distrugă și să-l depășească, dar a parazitat pe corpul economic al lui. Este importantisssim să înțelegem asta. Dacă citiți cărțile spionilor fugiți din sistemul comunist care aveau acces la viscerele  regimului, cu toții spun că orientarea fundamentală, începând cu U.R.S.S.-ul și cu țările din Est, era către spionajul tehnic. Citiți cartea lui Ion Mihai Pacepa, Dezinformarea, să vedeți în ce măsură Ceaușescu a reușit să facă afaceri mărețe furând anumite tehnici de vârf din domeniul agriculturii.Așadar, lăsați singuri pe lume, am muri o planetă întreagă, dacă s-ar conduce după regulile economiei socialiste.
Cu toții dintre cei care au vorbit au spus despre absurdul cu pricina. Mie mi-a plăcut enorm lansarea de la târgul de carte, în speță felul în care a vorbit Mircea Cărtărescu, cu aerul lui naivo-infantilo-adolescentin, spunând: Este o lume teribil de absurdă, pur și simplu, trebuie să vă imaginați omenirea mergând dintr-o dată cu capul în jos și picioarele în sus. Era mersul nostru de atunci pe care îl veți regăsi în carte.
M-am gândit la siglele senzoriale. Andrei Cornea spunea de cenușiu. La un moment dat când mi-am controlat primele senzații legate de comunism din memorie și mi le-am notat în diferite locuri în cărți. Am trei sigle senzoriale. Una dintre ele este frigul. Cineva mi-a spus că frigul domină această carte. Da, frigul e laitmotivul. Pentru mine prima siglă care mi-a rămas de mic pe creier este acromatismul. Gândiți-vă în ce univers fără culoare am trăit – casele, filmele, lipsa reclamelor, îmbrăcămintea, totul cu culori cenușii. O altă siglă era olfactivă – mirosurile urâte, transpirația, petrosinul la școală în cazărmi, acasă când făceai curat de Paști și de Crăciun.
Andrei Cornea întreba: Cum de s-a putut așa ceva? Oare cum implicându-ne nu ne-am prea dat seama de absurdul lucrului? Cei care nu și-au dat seama la început, comuniștii din legalitate, au trăit o utopie de tip paradisiac terestru. Iar cei care se mai joacă astăzi pe Glob cu această utopie foarte periculoasă o fac pentru că suntem prin natura noastră tentați de absolut. Am vrea să trăim splendoarea, fericirea ultimă, uitând că pe pământ nu suntem în condiția Paradisului, și că niciodată absolutul nu se obține în condițiile de aici. Fiecare e liber să creadă că absolutul se obține undeva, dar aici sigur nu. Trăind într-o societate fatalmente imperfectă, oricât de bună ar fi, oricând va exista loc pentru a aspira către ceva mai înalt.

 

Verbs describe us
0

Scrie ce simți