Constantin Chiriac: Ziua națională a culturii ar trebui să fie în fiecare zi.

Este esențial să avem cultura ca prietenă a sufletului nostru zi de zi pentru că ea ne hrănește în permanență cu frumos și bine, protejându-ne de urâtul și răul lumii în care trăim. Recunosc că sunt revoltată de fiecare dată când media alege să promoveze nonvaloarea și subcultura. Bineînțeles că oamenii nu se lasă păcăliți de această manevră, dar cei care nu au acces la spectacole de teatru la concerte la lansări de carte la vernisaje de expoziții, atunci cred că asta e tot ce are de oferit România și nu e așa deloc. Dacă nu le este prezentată alternativa, oamenii renunță în a mai crede că mai există o șansă a culturii de a intra în casele lor. Nu mă refer aici la categoria celor care au posibilitatea de a descoperi singuri cultura, această posibilitate de descoperire trebuie oferită tuturor și oamenii vor alege dacă vor rămâne alături de ea sau nu. Mi-ar plăcea să existe un fel de autobuz al tinerilor și bătrânilor de la sate care să-i ducă o dată pe lună sau o dată pe anotimp la câte un eveniment cultural.  Sau invers un autocar multifuncțional care să organizeze mici evenimente culturale la sate, care sunt private de bucuriile marilor orașe. Orice idee care acoperă o lipsă vine în sprijinul unei comunități și poate că înseninează chipurile și încălzește inimile oamenilor ce fac parte din ea. Să ne gândim cum putem răspândi binele de care noi beneficiem deja. 

M-am bucurat nespus să-l văd pe domnul Constantin Chiriac pentru a treia oară în ultimele trei luni în emisiunea  Jocuri de putere de la Realitatea TV, în timpul căreia am notat câteva idei idei principale

  • Cultura care e la miezul nopții, sperăm să poposească și în zi. Dacă tot vrem să sărbătorim ceva să ne bucurăm.E mult mai simplu să manipulezi un popor în momentul în care el nu are o tablă de valori. Fără valori cădem pradă zădărniciei. Fără un popor sănătos spiritual nu putem fi sănătoși natural. Ne-am trezit întotdeauna la cultură cu un post tratat total neimportant. În clipa aceasta instituțiile culturale ale României suferă de un vid structural îngrozitor. Sunt niște structuri care trebuiesc apărate. Sunt multe lucruri practice pe care noi trebuie să le rezolvăm.
  • Poezia este starea mea de sănătate. Când călătoresc adun din caietele mele și încerc să fac un puzzle. Toate poeziile alese sunt în consonanță cu toate problemele pe care le avem. Eminescu este un reper de care toată lumea se leagă o dată pe an din păcate. Este atât de actual. Eminescu a fost cu mult înaintea lui Einstein în descoperirea teoriei relativității. El a fost un mare creator de limbă. Recitalul l-am pornit cu poezia populară, cea mai răbdătoare poezie din lume, vorba lui Marin Sorescu, care stă cu ochii spre viitor ca să-și aștepte valorificarea. Nu mă bat cu pumnul în piept că am îngenunchiat un stadion cu poezia, un text de Dan Verona, un fel de tatăl nostru pentru artiști. Personalitatea este binele suprem, spunea Eminescu.
  • Am venit să dau exemple de felul cum cultura poate să schimbe fundamental comunități, cum poate să aducă sănătate spirituală, o viață mai bună și economică. Orice zonă de cultură din România e marginală, nu dimpotrivă. Fiecare oraș trebuie să aibă o agendă culturală din specificitatea acelei comunități, exploatarea patrimoniului, credinței, a  tot ce înseamnă laic. În clipa în care artiștii vor naște acest dialog, comunitățile vor fi salvate. Noi artiștii cu bune și cu rele trebuie să ne adunăm și să fim solidari.  Nu putem să fi solitari. George Banu spune că: Noi românii suntem insule, insule de singurătate.  Nu suntem în stare nici măcar să construim un arhipelag. Eu zic Haideți să facem acest arhipelag!
  • La Festivalul Internațional de la Sibiu care va fi în perioada 10-19 iunie vor fi 450 de evenimente , sunt invitate 70 de țări și vor fi spectacole în 69 de locații la care vor  participa 65000 de mii spectatori pe zi. FITS este pe primul loc în lume cu cel mai mare număr de spectatori și spectacole și  în nici un alt festival nu veți întâlni nume atât de mari din zona artei teatrale. Tot ce s-a construit în afara României a fost pentru mine o lecție și mi-am dorit să pot să construiesc pentru România ceva unic. Cu obstinație de-a lungul timpului am dezvoltat festivalul, de multe ori întrecând orice limită, și vreau să le mulțumesc celor cu care lucrez pentru că m-au înțeles. Nimic nu se face peste noapte, totul trebuie gândit la modul profund.
  • Teatrul poate să miște conștiințe, populații, lumi. După ce ni s-a tăiat 25% din salarii, spuneam în fiecare spectacol: Suntem plătiți numai 75 la sută ar trebui să oprim spectacol, dar pentru că dumneavoastră sunteți rațiunea noastră, pentru că venim cu inima în palmă, continuăm. Aș vrea să înțeleagă toată lumea ce înseamnă jertfa pentru cultură și frumos.
Verbs describe us
0

2 thoughts on “Constantin Chiriac: Ziua națională a culturii ar trebui să fie în fiecare zi.

  1. Va multumim! Am vrea sa va vedem zilnic pe toate posturile TV, si bineinteles sa va auzim vocea si la radio. Vorbind, recitand, poate si cantand., Stimate domn Constantin Chiriac sunteti OMUL ROMANIEI.. Va iubim, si incercam sa-nvatam multe, multe de la D-voastra. Sfatuiti-ne si asa vom face. Cu respect Anghel Lucica , Tulcea, nascuta in Delta Dunarii!!!! Veniti , in balta Dunarii si invatati-ne ce trebuie sa facem…..coroane de nuferi albi si zborul lebedelor va vor inconjura(la propriu!!) dragostea naturii fiind alaturi de dragostea noastra, a celor din balta care va respectam si va iubim
    Noi nu suntem salbatici, avem sufletul domesticit si care vrem un EL ca D-voastra care, si pe bratul Chilia Veche sa deschida zona turistica. Ne dor intepaturile maracinilor care au invadat fosta balda, distrusa in epoca precedenta. Veniti la Ceatalchioi , sat care este vecin cu Ucraina…..Hai, deschideti portile fericirii si la noi!! Va iubim , adevaratule OM!!!

Leave a Reply